The Return (2003)

Director: Andrei Zvyagintsev

Writers: Vladimir Moiseyenko, Aleksandr Novototsky

Stars: Vladimir Garin, Ivan Dobronravov and Konstantin Lavronenko

Nominated for Golden Globe. Another 28 wins & 12 nominations

Nu este primul film în regia lui Andrei Zvyagintsev pe care-l văd, însă se numără printre cele pe care le-am tot revăzut şi de fiecare dată cu un impact puternic. Bugetul filmului rămâne un secret, deşi într-un interviu, regizorul şi producătorul au sugerat că a fost mult sub 500.000$. De asemenea regizorul a menţionat că producătorii şi-au luat banii înapoi înainte ca filmul să ajungă în 2003 la Festivalul de film de la Veneţia unde a fost „descoperit” publicului larg.

Acţiunea filmului poate fi rezumată într-o frază: Tatăl a doi adolescenţi ruşi se întoarce brusc acasă după ce a fost absent 12 ani şi îşi ia băieţii într-o vacanţă pe o insulă a unui lac din nordul Rusiei, călătorie ce se transformă într-un test de maturitate de proporţii aproape mitice.

Anumiţi critici văd în Andrei Zvyagintsev un posibil urmaş al lui Tarkovskiy. Alţii plonjează în metaforic vorbind despre film ca fiind o trecere prin ecouri ale lui Avraam şi Isaac, pilde Evanghelice despre taţi şi perechi de fii, „A doua venire”, într-o poveste puternică a unui străin enigmatic, a cărui reapariţie neaşteptată este la fel de puternică ca dispariţia lui cu mulţi ani mai devreme. În acest sens poate fi interpretată prima scenă în care tatăl „fără nume” (Konstantin Lavronenko) este surprins dormind de către cei doi fii, scenă care aminteşte de celebra The Lamentation over the Dead Christ a lui Andrea Mantegna. Adolescenţii Vania (Ivan Dobronravov) şi Andrey (Vladimir Garin) sunt crescuţi de mama lor (Natalya Vdovina) iar atunci când tatăl lor necunoscut apare de nicăieri aceasta nu reuşeşte să le dea tinerilor o explicaţie. Andrey înfometat de un model de maturitate al tatălui său pretinde că are amintiri plăcute cu acesta, însă Ivan sfidător îşi priveşte tatăl cu suspiciune la fiecare pas.

Vozvrashcheniye este despre Vania şi Andrey, nu despre tatăl lor, mai precis, este despre modul în care băieţii răspund şi fac faţă apariţiei tatălui încercând o adaptare la comportamentul părintelui.

Cu toate acestea „criza” fraţilor este tocmai legată de apartenenţa paternală la acest anonim, idee plasată în inima filmului. În cazul în care, în loc de un tată, filmul ar fi avut în prim plan un vecin sau un vechi prieten de familie care ar fi abuzat de băieţi într-o excursie la pescuit ar fi fost un film complet diferit. „Poate te-aş iubi ca pe un tată daca n-ai fi atât de rău” strigă Ivan cu disperare. Disperarea lui este inseparabilă de fapt de chinuitoarea rezolvare a paternităţii. Cum de este prezent misterul tatălui distorsionat în această figură întunecată? Pentru început el este puţin motivat de o reală ratare a direcţiei în ceea ce priveşte binele fiilor lui. Acest tată poate să nu ştie destul despre modul în care va da lucruri bune fiilor săi, dar ştie clar că el vrea ca ei să le aibă şi face unele eforturi pentru a le insufla, de exemplu, încredere în sine, curajul, disciplina sau respectul pentru bătrâni. O altă perspectivă ar fi că tatăl este dispus să-i împingă şi să-i vadă pe băieţi suferind de dragul dezvoltării lor. În acest sens comportamentul său nu e unul demn de un tată bun, fără îndoială o denaturare a paternităţii în raport cu maternitatea, care în primele secvenţe îi mângâie şi le poartă de grijă, deşi curios, ea este în imposibilitatea de a-i proteja de singurul lucru de care ar trebui să fie cea mai preocupată, probabil, de absenţa soţul ei. Tatăl lor, în schimb, insistă că băieţii pot sta pe propriile picioare, chiar dacă uneori se împiedică şi cad – în contrast cu imaginea locului de joacă unde ambii părinţi îşi supraveghează proprii copii.

Cea mai clară revelare a paternităţii personajului vine spre sfârşit când el se ridică pentru o clipă la un altruism real, la ceva care ar putea fi dragostea adevărată. Dacă acest moment îl reabilitează, în ce măsură, se numără printre multele ambiguităţi ale filmului. Zvyagintsev invită la reflecţie şi dezbatere mai degrabă decât în a oferi răspunsuri clare.

Filmat frumos şi jucat natural, imagini şi sunete profunde, decoruri naturale şi personaje simple, adunate într-un titlu potrivit îi dau Întoarcerii un aer intim în care sunt sigur că vă veţi regăsi mai mult sau mai puţin.

Am văzut multe filme emoţionante, dar nu am văzut un film cu o intensitate emoţională ca Vozvrashcheniye. Chiar dacă nu ştiu cum este să ai un părinte la distanţă sau să lipsească, simt că am aceleaşi sentimente pe care alţi copii, în această situaţie, trebuie să le aibă.

Acesta nu este un film obişnuit, sentimentele regizorului, producătorului, şi experienţele personale ale fiecăruia dintre actori, nu pot descrie în cuvinte inima fiecărei persoane decât prin ce a pus în acest film. Insuficienţa de cuvinte poate fi, de asemenea, descrisă de film în sine, ce nu este o sumă a unui dialog, şi nu este nevoie să fie (deşi pe durata filmului eşti nevoit să ţipi la personaje să spună ceva!). Însă aici e foarte potrivit un citat din Fiodor Dostoievski: "there is immeasurably more left inside than what comes out in words."

Filmul poate fi gasit aici sau aici.
Vizionare plăcută!