vineri, 27 aprilie 2012

Moment liric la cub: Vasile Munteanu

te. ar putea chema Maria

deşi trec printre oameni abia de mă zăresc
adeseori ştergându-şi privirile de mine
de i-aş călca-n picioare cum ar mai suspina
pământul sub aceste-ncălţări elefantine

în trompă car buşteanul din care voi ciopli
cu fildeşii iubita cuvintelor nescrise
dar mi-a rămas în aer pornirea vinovată
în miezul dur icoana fecioarei zgurăvise

acum întind din braţe în lateral o cruce
ca dragostea să aibă pe unde s-o apuce


Dumnezeu răzbună fiecare femeie


în ceasul otrăvit al înşelării
ce uneori se numără în luni de zile sau în ani
un mecanism pervers ascute în femeie umilinţa
hrănindu-şi mai cu dăruire animalul
spălându-i şi călcându-i rufele de mort

luni, 9 aprilie 2012

Lectura săptămânii (trecute)

Teologia Dogmatică Ortodoxă, Dumitru Stăniloae

a. Mărturisirea păcatelor şi valoarea ei spirituală.

Se poate spune că Taina aceasta este o Taină a comunicării intime şi sincere între penitent şi preot, sau chiar o Taină a comuniunii între ei. In ea preotul pătrunde în sufletul penitentului, care i se deschide de bunăvoie; nu rămâne la un contact trecător şi superficial. Atât contribuţia penitentului, cât şi a preotului este cu mult mai mare în această Taină. In celelalte Taine harul lucrează pe planul obiectiv, ontic, la rădăcina fiinţei, în mod adeseori nesimţit. Aci lucrează prin angajarea mai amănunţită şi mai vibrantă a penitentului, prin mărturisire şi căinţă, apoi a preotului în aprecierea mijloacelor recomandate penitentului pentru vindecarea sufletească a celui îmbolnăvit de pe urma unor păcate grele şi apoi iarăşi prin contribuţia penitentului în împlinirea lor. Aceasta se explică din faptul că dacă prin Taina Botezului şi cea a Mirungerii i s-au iertat primitorului păcatele prin simpla mărturisire a credinţei şi angajare la păzirea ei şi a poruncilor lui Hristos, Taina Pocăinţei se săvârşeşte cu un om care a dovedit că nu a conlucrat cu harul Botezului, ceea ce îl face mai vinovat şi dă dovadă că în el s-a produs o boală, sau o slăbiciune, care-1 poate duce şi după această Taină la noi căderi. Deci el trebuie să explice din ce motive a căzut şi care sunt slăbiciunile lui, pentru a fi vindecat. Apoi trebuie să arate prin căinţă şi prin făgăduinţa de a nu mai păcătui o angajare cu mult mai hotărâtă în a combate slăbiciunile care au dat dovadă ca pot birui cu uşurinţă firea lui. Rostul acestei Taine arată că pentru recidiviştii în aceleaşi păcate grele, mijloacele de remediere a slăbiciunilor trebuie aplicate cu şi mai multă stricteţe. Altfel Taina nu are ca efect remedierea durabilă a omului şi nu-1 face iarăşi un om cu adevărat nou.

vineri, 6 aprilie 2012

Moment liric la pătrat: Ştefan Baciu

Sfârşitul cărţii

Această carte, plângere şi lumini neted oprite
Din prisma albă a gândului meu lucios,
O pun sub căpătâiul inimilor obosite
Să fluiere melodic rezonanţa ei de os.

Trimit în poeme gnomii imaginilor
Presar albastru bob de mei pentru porumbeii
Ce flutură zbor în cuibul paginilor
Sub cerul gândului şi sub streaşină ideii.

Descântecul luminii îl închid în podul
Palmelor ce indică o oază şi-un lac,
Aplec fruntea călugăreşte, eu robul, aprodul
Căci inima de pică îmi cere să tac.

luni, 2 aprilie 2012

Lectura săptămânii (trecute)

De veghe în lanul de secară, J.D. Salinger

Citeam o carte pe care o luasem de la bibliotecă din greşeală. Mă pomenisem cu altceva decît cerusem, şi nu-mi dădusem seama de asta decît după ce mă întorsesem în cameră. Cartea era Din adîncurile Africii de Isak Dinesen. Mi-am închipuit că trebuia să fie o porcărie. Dar nu era! Era o carte foarte bună. De fapt, sînt foarte incult, dar de citit, citesc mult. Autorul meu preferat e frate-meu D.B., şi după el, Ring Lardner. Am o carte de Ring Lardner de la frate-meu. Mi-a dat-o de ziua mea, puţin înainte de a intra la Pencey. Era o carte cu piese, nişte piese foarte comice şi foarte trăsnite, şi cu o poveste despre un agent de circulaţie care se îndrăgosteşte de o fată frumoasă foc care depăşea mereu viteza legală. Numai că el — poliţistul — era însurat şi nu putea să se însoare cu ea şi aşa mai departe. Şi, pe urmă, fata moare într-un accident, fiindcă depăşea mereu viteza.
Povestea asta îmi plăcea grozav. Dar mie cel mai mult îmi plac cărţile care, măcar din cînd în cînd, sînt comice. Citesc eu şi cărţi clasice, multe cărţi clasice, ca întoarcerea pe meleagurile natale şi altele, şi-mi plac; citesc şi o grămadă de cărţi de război şi de romane poliţiste şi altele de genul ăsta, dar nu prea mă-nnebunesc după ele. Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-1 poţi chema la telefon ori de cîte ori ai chef. Dar asta nu prea se întîmplă. I-aş fi telefonat cu cea mai mare plăcere acestui Isak Dinesen. Şi lui Ring Lardner, numai că D.B. mi-a spus c-a murit. Dar uite, să luăm, de pildă, o carte ca Robii de Somerset Maugham. Am citit-o vara trecută. Nu e o carte rea, nu e rea deloc, dar nu mi-ar da niciodată prin gînd să-i telefonez lui Somerset Maugham. Nu ştiu de ce. Nu e genul de tip căruia să-ţi vină să-i dai telefon. Asta e tot! Mai degrabă i-aş telefona bătrânului Thomas Hardy. Îmi place Eustacia Vye.
Deci îmi pusesem şapca cea nouă şi mă aşezasem în fotoliu să citesc Din adîncurile Africii. O citisem o dată în întregime, şi acum voiam să recitesc anumite pasaje. Dar n-apucasem să citesc trei pagini, cînd am auzit pe cineva dînd la o parte perdeaua cabinei de duş şi intrînd în cameră.