Small crime (2008)

Director:

Christos Georgiou

Writers:

Christos Georgiou, Srdjan Koljevic (screenplay)

Stars:

Aris Servetalis, Vicky Papadopoulou and Evangelia Adreadaki

Dacă săptămâna trecută propusesem un film de suflet, la care merita să uzi măcar vreo 2 batiste, azi vă recomandăm un film uşor, de duminică: Small crime/ Kleine Verbrechen/ Mikro eglima/Delict minor (sau mai pe româneşte „găinăria”).

Acţiunea sau mai bine zis căutarea ei are loc pe o insulă grecească uitată de Dumnezeu şi se pare că şi de turişti undeva în Marea Mediterană, spaţiu al imobilităţii prin excelenţă, unde nu se întâmplă nimic, unde nu tronează decât lenea, plictisul şi prostia. Ce mai,  un debut perfect balcanic!

Cadrele de început cu drumul de ţară ca simbol al unui parcurs iniţiatic sunt aproape instantaneu răvăşite de prezenţa insolită a unui poliţist , al cărui chip trădează o inteligenţă de care doar autohtonul Garcea mai era în stare. Tipul se dovedeşte acrivic şi nu lasă să-i scape nimic, motiv pentru care se şi implică activ în rezolvarea misterului morţii lui Zaharias, beţivul şi cerşetorul satului. Bine intenţionat, dar nu foarte abil, înşiră tot felul de scenarii în căutarea adevărului, însă nu o găseşte decât pe fata nelegitimă a răposatului, Angeliki, mare divă de televiziune în capitală, reîntoarsă pe stânca asta nenorocită la aflarea veştii despre sfârşitul lui Zaharias. M-aş întinde la povestit doar că nu ar mai avea haz pentru cei care chiar au de gând să-l vadă.

Per total îl consider un film reuşit ce abundă de comic de situaţie şi personaje  a căror simplă apariţie exprimă mai mult decât un întreg sezon de Lost. Personal am fost încântat de atmosfera destul de familiară în care m-a introdus filmul: te face să te simţi mult mai bine integrat în acţiune şi chiar te aduce cumva pe insula asta amărâtă mai mult  decât o fac ultimele filme româneşti, unde cadrul rămâne etern artificial, iar familiaritatea se construieşte doar pe limbajul trivial, pe care îl ştii atât de bine şi îl auzi la orice pas (sau poate chiar îl foloseşti).

Chiar dacă l-am prezentat ca pe un film pentru grupa mică, nu înseamnă că nu poate fi vizionat şi de cei cu IQ 80+. Din contră, ar putea să înţeleagă mai bine principiile teopoeticii, aşa cum încerca Rubem Alves în Cartea cuvintelor bune de mâncat să sublinieze cu povestioara despre mortul care aduce de fapt viaţă comunităţii, despre străinul care contribuie la întărirea coeziunii grupului, despre răposatul care ridică atâtea întrebări şi naşte deopotrivă câte o poveste pentru a răspunde fiecăreia.
Vizionare plăcută!

P.S. cei ce doresc să îl vadă îl pot găsi aici până în 20 ianuarie
P.P.S. subtitrarea în limba română este inclusă în arhivă