Lectura săptămânii

Meditaţii filosofice: note pentru o filosofie inactuală, Ernest Bernea

DOR

Puritatea e a copilului şi seninătatea a sfântului. De ce le dorim atât de mult pe amândouă? Câteodată suntem ca un iezer de munte.

Puritatea aparţine inocenţei, seninătatea echilibrului şi amândouă substanţei nealterate a vieţii spirituale. Cât de mult doresc oamenii să ajungă acolo unde lucrurile păstrează transparenţa începutului! E un dor ascuns, un dor bolnav, un dor de înger, care nu se cuvine omului.

Omul simte uneori lumina împlinirii, dar nu durează;

cine îl înfrânge?

(15.XII.1965 - Bucureşti)

RAŢIUNE, ÎN CE SENS?

Recunoscând puterea raţiunii, întotdeauna când vrem să facem ordine în mintea şi sufletul nostru, să nu sugrumăm viaţa interioară, ci să o îndrumăm în sens creator.

Să căutăm echilibrul şi armonia, valorificând toate resursele fiinţei noastre, cât mai variat şi bogat, lăsând viaţa să-şi facă jocul ei spontan, orchestrând toate elementele şi forţele de care dispune. (24.XII.1965 - Bucureşti)

SINGURĂTATE

Oamenii sunt universuri închise. Comuniunea nu se poate realiza, fără o trăire în celălalt, fără o dăruire către un alt eu, care e tu.

Învingem singurătatea atunci când universul personal se deschide şi îşi depune tot tezaurul umanităţii sale în altă existenţă, cu care tinde să co-existe.

Tonul minor al singurătăţii, şi consumul pe care îl implică, o arată ca pe un preludiu al morţii.

(31.XII.1965 - Bucureşti)

DRAGOSTEA

Omul tinde să se regăsească, să fie cuprins şi să cuprindă, până în splendida unitate care îl consolidează. Calea care deschide înţelegerea, care aduce bucuria împlinirii, este dragostea.

Dragostea înseamnă om deschis, şi om deschis înseamnă disponibilitate. Dragostea mai înseamnă plinătate, şi plinătate înseamnă dăruire, revărsare spirituală.

Când vine dragostea, totul se transformă într’un îndemn la creaţie şi frumuseţe.

(31.XII.1965 - Bucureşti)

AFIRMAŢIE

Oamenii mici, cei meschini, trăiesc tot timpul sub sentimentul spaimei că ceva de dincolo de ei, ceva mai puternic şi mai frumos decât sânt, poate surveni şi anihila făptura lor împuţinată.

Dimpotrivă, oamenii puternici prin gândirea şi spiritul lor apar întotdeauna mai buni şi mai generoşi. Lumea îndepărtată şi înconjurătoare le apare ca o afirmaţie permanentă, risipă de energie şi frumuseţe ce trebuie experimentată.

De aceea, nimic din ceea ce nu le aparţine, nu îi deranjează şi nu-i umileşte; pentru aceşti oameni totul pare că e făcut să-i stimuleze şi să-i bucure.

A exista şi a dura înseamnă afirmaţie!

(31.XII.1965 - Bucureşti)

OMUL LA RĂSCRUCE

Noi, oamenii secolului al XX-lea, cunoscători ai naturii şi cuceritori ai cosmosului, făpturi inspirate şi nefericite, suntem azi la o mare răscruce. Toate cuceririle materiale nu duc către noi, ci împotriva noastră, pentru că nu sânt îndrumate de lumina inteligenţei şi a spiritului, nu sânt puse în serviciul umanităţii noastre în tot ce avem în noi mai nobil şi mai frumos.

Am primit un mesaj spiritual şi l’am trădat.

(22.XII.1970 – Bucureşti)

UTOPIILE

Utopii au apărut în tot timpul istoriei, şi azi mai mult ca oricând. Prezenţa lor a devenit tot mai activă şi dramatică, prin modul cum au fost gândite şi impuse în lumea contemporană.

La început, ele erau privite ca nişte poeme, mai târziu ca sisteme teoretice abstracte şi nevinovate, până când ele au devenit forţe şi legi implacabile, cărora lumea întreagă trebuie să se supună sacrificându-şi natura şi finalitatea proprie. De la utopia poetică s’a trecut la cea social romantică, iar azi la utopia sinistră.

Devenind o calamitate, oamenii vor trebui să lupte împotriva acestor construcţii imaginare, cu drepturi de a forţa până la distrugere realitatea; ei vor trebui să caute condiţiile unei societăţi reale nu ideale, bună nu perfectă, o societate sănătoasă şi prosperă, în mijlocul căreia omul să poată trăi o viaţă liberă şi demnă.

(23.XII.1970 – Bucureşti)

FEMEIA ŞI LUMEA MODERNĂ

Contrar unor vechi tradiţii, prin care femeia aducea vieţii noastre morale şi sociale multă stabilitate, în lumea modernă şi contemporană femeia aduce acestei vieţi o notă de labilitate psihică şi frivolitate.

Marile prefaceri sociale şi morale ale lumii moderne au dat femeii libertatea de a-şi manifesta în plin tocmai ceea ce vechile tradiţii opreau să se manifeste, adică datele sensuale şi periferice ale naturii umane.

Femeia de azi fuge de cămin, fuge de castitate, fuge de maternitate, toate elementele definitorii naturii sale. Viaţa ei sufletească e prea mult angajată în senzaţie şi plăcere şi prea ruptă de o activitate a spiritului, unde în trecut ea a excelat.

(30.VI.1971 – Tohan)

FEMEIA CONTEMPORANĂ

Femeia contemporană s’a supus unor cerinţe ale vieţii moderne şi a pierdut tot ce aparţinea mai frumos naturii ei. Ce mai poate rămâne dintr’o femeie, dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poeziei, dragostei şi creaţiei.

Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia rea şi perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului.

(30.VI.1971 – Tohan)

TAINELE VIEŢII

Toţi oamenii vor să cunoască tainele vieţii; unii în muncă şi posesiune, alţii în asceză şi în rugăciune. Dar mai sunt unii, care vor să cunoască tainele vieţii în desfrâu.

În fiecare dintre noi există o goană după bucurie sau după plăcere, după câştigarea a ceea ce ne lipseşte; aci intervin diferenţele pentru că tot alte lucruri ne lipsesc şi tot alte scopuri avem.

Cei mai mulţi dintre oameni merg pe înclinaţii, pe ce le vine; ei nu ştiu cum e clădită făptura noastră, dar subteranul lucrează mult mai mult decât se crede şi la cei mai mulţi.

Conştiinţa binelui apare destul de rar, deşi credem că ea este definitorie umanităţii noastre.

(12.VII.1971 – Tohan)

O ALTĂ FAMILIE

Modul de convieţuire a omului de azi este într’o continuă schimbare. Familia lumii moderne, pe care am putea-o numi a Revoluţiei Franceze, pare să nu mai aibă nici o consistenţă. Elemente noi, intrate în componenţa societăţii, au atins şi această unitate socială fundamentală.

De-a lungul veacurilor familia a generat biologic, economic şi spiritual. Dacă biologic lucrurile nu apar schimbate – deşi un factor mai mult moral, castitatea a dispărut în mare parte –, economic şi spiritual familia a fost înlocuită de alte unităţi ca uzina şi gruparea politică.

Fenomenul tehnic şi noul sistem de organizare a muncii a schimbat simţitor natura şi funcţiunea familiei. Dacă am considera numai integrarea femeii în munca obştească, această anonimă creatoare de valori, pe întreg cursul civilizaţiei, şi ne-am putea da seama cât de puternic a afectat atât sistemul de relaţii, cât şi ordinea morală a vechii familii, poate chiar şi a unor unităţi supra-familiale.

Unii oameni mai aşteaptă, poate, o redresare a acestei instituţii primordiale, dar nu este posibilă decât o nouă întocmire a ei. Familia nu va dispare, dar va căpăta alte forme care nu putem şti dacă vor fi mai bune, dar vor fi sigur mai corespunzătoare.

Maşina şi sistemul ei tehnocratic poartă, şi de astă dată, răspunderea; numai că această eroică şi sinistră activitate a omului nu şi-a spus încă deplin cuvântul.

(14.XI.1971 - Bucureşti)

ÎNGER CĂZUT

Omul de azi, al meu şi al tău deodată, pare că şi-a pierdut măsura.

Cât a avut conştiinţa puterii, dar şi pe aceea ale limitelor lui, a făcut din libertate şi creaţie, mijloace de progres şi împlinire. Rămânând pe aceste poziţii, el a aspirat continuu, dar şi-a păstrat natura şi calitatea de om. Succesul în lupta dusă pentru stăpânirea naturii l-a aruncat dincolo de ceea ce îi era îngăduit prin locul şi destinul său, vrând să devină supra-om. Mai mult decât atât: sigur pe el şi pe cuceririle lui, s’a vrut stăpân de lume şi de oameni şi poate fără să-şi dea seama şi-a însuşit atributele divine.

Omul de azi a uitat strigătul lui Pascal – om atât de mare între oameni – care-l arată ca pe o făptură infirmă, grandioasă şi mizerabilă. În lipsa lui de măsură, acest ghimpe al existenţei, din supra-om a devenit ne-om şi din Dumnezeu, înger căzut.

(15.XI.1971 - Bucureşti)

OM ŞI SENS

Tot ce a creat omul în ordinea materială este un bun, dar nu în sine. Nici roata, nici becul electric, nici rachetele nu au o valoare în sine, chiar dacă ele sânt create de contactul nostru cu natura, dacă sânt adică spirit obiectivat.

Obiectele, sistemele sociale ca şi cele culturale, în genere, au o valoare prin sensul ce li-l dă omul care le-a creat sau le instrumentează.

Problema, rezolvată odată cu găsirea unui sens, naşte o altă problemă mai gravă: care sens? Aci apare nevoia de determinare a scopurilor şi mijloacelor prin care omul se împacă cu lumea atunci când prinde ceva din misterul existenţei.

(15.XI.1971 - Bucureşti)