duminică, 29 mai 2011

Lectura săptămânii

Declaraţie de iubire, Gabriel Liiceanu

Un exemplu de ratare a lui „ceva ca ceva". Sărutul cioranian: „Întîlnirea între două salive"
La începutul Tratatului de descompunere, în paragraful intitulat Antiprofetul, Cioran spune: „Spectacolul omului — ce lucru scîrbavnic! Iubirea — o întîlnire între două salive... Toate sentimentele îşi trag absolutul din mizeria glandelor." Cioran procedează aici metonimic, desemnînd iubirea prin sărut, iar sărutul prin „întîlnirea a două salive". Pe acelaşi model putem spune că strîngerea mîinilor e atingerea a două epiderme, că scaunul este întîlnirea unor bucăţi de lemn sau că trupul uman e o aglomerare de cărnuri, grăsimi şi secreţii. Orice lucru din universul uman poate fi destructurat în felul acesta, prin coborîrea la elementele componente ale „calului său”. Ceea ce se obţine este o lume de sensuri demontate, un „dez-asamblaj", presupunînd că tot ce ţine de lumea omului poate fi imaginat pe modelul acesta mecanic, al unor întreguri alcătuite din piese asamblabile şi care, ca atare, pot fi desfăcute oricînd „în bucăţi". Iubirea, prin sărut, este alcătuită atunci din salivă, aşa cum o bicicletă nu e în fond altceva decît un triunghi metalic aşezat pe două cercuri. Cioran, cu adevărat, de-compune, şi Tratatul său pare că se iveşte dintr-o lume ale cărei personaje au obosit atît de tare încît ele vor să strîngă, să cureţe, să demonteze, să pună totul în cufere şi să lase locul gol, asemeni unui „peisaj nimicit" în care nici un obiect interpretat nu a mai rămas în picioare.

vineri, 27 mai 2011

Moment liric la cub: Nicolae Labis

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri mari
De care-odată nu părea să-mi pese.
Încep să simt înfriguratul chin
Al setei de-a cunoaşte-aceste taine,
De a nutri spre ele-un dor flămând,
De-a le cunoaşte pure, fără haine.

2. Dragostea

Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi...
Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare
Doar sărutări şi-mbrăţişări fierbinţi?
Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbuşesc idei,
Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei şi mersul lin al ei.

luni, 23 mai 2011

Babel


Director: Alejandro González Iñárritu
Writers: Guillermo Arriaga, and 1 more credit »
Stars: Brad Pitt, Cate Blanchett and Gael García Bernal
Won Oscar. Another 27 wins & 75 nominations See more awards »
Filmul Babel întregeşte trilogia din care mai fac parte Amores Perros (Iubiri şi cîini, 2000) şi 21 Grams (21 de grame, 2003), film care i-a adus două dintre premiile cele mai importante, Globul de aur pentru cel mai bun film categoria Dramă şi acelaşi premiu la Festivalul de film de la Cannes.
Titlul face trimitere la un episod din Vechiul Testament, Facerea, capitolul 11. Fiii lui Noe încep construirea unei cetăţi şi a unui turn, turnul Babel menit să atingă cerul (numele în ebraică al Babylonului), proiect care emblematizează orgoliul nemăsurat al oamenilor. Dumnezeu intervine pentru a distruge acest proiect atît de vast. Pe cale de consecinţă, părţile pierd legătura cu unitatea, devenind de sine stătătoare, iar constructorii acestui proiect megaloman uită limba originară care diseminează într-o mulţuime de limbi şi culturi diferite, eterogenitate pe care o moştenim împreună cu tensiunile ei. Parabola biblică se reflectă sensibil şi în filmul lui Ińárritu, o parabolă a izolării, a frontierelor cultural-mentalitare şi, mai ales, a celor politice care secţionează uneori discreţionar şi dureros legăturile fireşti.

duminică, 22 mai 2011

Lectura săptămânii

Despre frumuseţea uitată a vieţii
Andrei Pleşu

Un gând rapid despre iubire

Îndrăgostiţii, îndrăgostiţii dintotdeauna şi de pretutindeni, nu pot evita să-şi sistematizeze euforia – mai ales la începutul relaţiei lor – prin trei propoziţii de o miraculoasă, sublimă, unanimă banalitate: 1. Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată.”, „Nu-mi mai pot imagina viaţa de aici înainte fără tine.” etc.). 2. Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu variante: „Suntem făcuţi unul pentru altul.”, „Am fost programaţi de la începutul lumii să ne întâlnim.”, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea”.) şi 3. Iubirea noastră e unică. („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri”.). Dacă nu te-ai auzit niciodată proferând unul dintre aceste trei „absoluturi”, n-ai fost nicidată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional, ireductibil.

vineri, 20 mai 2011

Moment liric la cub: Lucian Blaga

Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr' de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?


II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
deşăvârsindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

marți, 17 mai 2011

21 grams


Director: Alejandro González Iñárritu
Writer: Guillermo Arriaga
Stars: Sean Penn, Benicio Del Toro and Naomi Watts
Nominated for 2 Oscars. Another 20 wins & 34 nominations See more awards »
21 Grams este un film puzzle ce prezintă acţiunea discontinuu. Este povestea a unor oameni pe care-i uneşte hazardul unui accident tragic: Christina este văduva unui arhitect ucis de-o maşină împreună cu cele două fetiţe ale lor; Jack este autorul accidentului; Paul este cel care primeşte inima bărbatului mort. Pentru a povesti aceste trei planuri emoţionale, Inarritu „sparge” povestea în bucăţele şi le recompune în funcţie de o altă logică decît aceea - pur cronologică - de cauză-şi-efect. Faptul că nu respectă regulile clasice ale oricărui manual de scenaristică (1-2-3 sau început-cuprins-încheiere) ar părea că este ocolit de emoţie tocmai pentru că nu merge direct la ţintă, iar actorii nu-şi pot desfăşura cronologia sentimentelor.

duminică, 15 mai 2011

Lectura săptămânii


Oscar şi Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt

 Dragă Dumnezeu,

Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii.
Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică.
Dovada? Uită-te numai la începutul scrisorii mele: „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit fiindcă până acum n-am avut timp din cauza şcolii“, când aş fi putut la fel de bine să spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“.

sâmbătă, 14 mai 2011

Moment liric la cub: Ana Blandiana


Ceas de nisip

Nici bine, nici rãu,
Numai alge şi peşti,
Numai scoici fericite
Ferecate în sine,
Şi ca o dovadã
Cã nimic nu se pierde,
Triumfale nisipuri
Curgând din ruine.

Şi bine şi rãu,
Şi mare şi timp,
Şi versuri înscrise
Pe plaje aride,

Când tot universul
E-o clepsidrã întoarsã
Prin care se scurg
Înspre cer Atlantide.

marți, 10 mai 2011

Amores Perros


Director: Alejandro González Iñárritu
Writer: Guillermo Arriaga
Stars: Emilio Echevarría, Gael García Bernal and Goya Toledo
Top 250 #160 | Nominated for Oscar. Another 52 wins & 14 nominations See more awards »
Inarritu începe cu acestă peliculă o trilogie pe diverse subiecte, unele destul de sensibile, însă multe dintre ele sunt evidenţiate prin cele mai profunde contraste.
Trei povesti interconectate despre straturile diferite ale vieţii în Mexico City toate fiind rezolvate de un accident fatal de maşină. Consecinţele tragice pe care le suportă cei implicaţi capătă însă un înţeles mult mai profund după ce le aflăm povestea, trădările, alegerile, regretele târzii şi resemnările cu care în cele din urmă vor fi condamnaţi să trăiască.
Filmul este construit pe trei planuri (Octavio şi Susana, Valeria şi Daniel, El Chivo şi Maru) care converg în momentul accidentului, cu bucăţi intercalate care se întâmplă înainte sau după şi ale căror personaje devin fără excepţie victimele propriilor alegeri.
Acest film mexican este surprinzator de bun, „cabron”. Mărturisesc păcatul în ceea ce priveşte cinematografia că aceasta poate fi cel mult al doilea film mexican văzut vreodată, iar aici păcatul meu este de pedepsit.

duminică, 8 mai 2011

Lectura săptămânii

Eu şi tu, Martin Buber

Pentru om lumea este dublă după cum şi atitudinea lui este dublă. Atitudinea omului este dublă în funcţie de dualitatea cuvintelor fundamentale pe care este în stare să le rostească. Cuvintele fundamentale nu sunt cuvinte izolate, ci cuvinte perechi.
Un asemenea cuvânt fundamental este perechea verbală Eu-Tu. Un alt cuvânt fundamental este perechea verbală Eu-Acela în care, fără să se schimbe cuvântul fundamental, Acela  poate fi înlocuit cu El şi cu Ea. În felul acesta, şi Eu rostit de om este dublu la rândul său.
Căci Eu din cuvântul fundamental Eu-Tu este altul decât cel din cuvântul fundamental Eu-Acela.

Dacă stau faţă în faţă cu un om, ca Tu al meu, dacă-i adresez cuvântul fundamental Eu-Tu, acest om nu este un lucru printre alte lucruri şi nici nu este alcătuit din lucruri.
Acest om nu este El sau Ea, limitat de un alt Eu sau Ea,adică un punct înscris pe reţeaua universală de timp şi spaţiu; şi nu este nici o alcătuire care ar putea să fie experimentată, descrisă, o legătură laxă de însuşiri precise. Ci, fără a avea vecini şi lacune este Tu, şi umple orizontul întreg. Nu pentru că n-ar mai exista nimic în afară de el: ci pentru că toate celelalte trăiesc în lumina lui.

vineri, 6 mai 2011

Moment liric la cub: Mateiu I. Caragiale

Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

joi, 5 mai 2011

Sfîrşit de vară...


Am ales să postez această scriere(mai veche scriere, nu din lene, deşi s-ar fi cuvenit să scriu o alta nouă, doar că o găsesc potrivită pentru ce doresc să împărtăşesc ) pentru a prezenta handicapul literar din lumea INTERNETULUI sau mai bine zis viziunea mea despre ce înseamnă literatură pe toate gardurile.


Mai este o lună de vară. Ce a zburat! Literar vorbind….E aproape miezul nopţii. Ascult “This is my song” a lui James Last şi îmi aduc aminte de C. repetînd într-una “mă înfior tot cînd ascult melodia asta”. Atunci nu îi dădeam dreptate. Acum îi dau…. Am precizat într-una dintre postările mele că post-modernismul este un Cerber cu bale slinoase şi alte analogii demne de micul dicţionar mitologic pe care l-am achiziţionat nu de mult de la anticar. Ei bine, DA mă puteţi acuza de conservatorism habotnic, de ignoranţă şi de sentimentalism, de lipsă de pragmatism şi lipsa viziunii… dar nu puteţi nega că undeva s-a rupt ceva, o limită…

luni, 2 mai 2011

Crash

Poveşti din L. A. / Crash (SUA, 2005), de Paul Haggis.
Director: Paul Haggis
Writers: Paul Haggis (story), Paul Haggis (screenplay), and 1 more credit »
Won 3 Oscars. Another 44 wins & 66 nominations See more awards » 
 
A spune despre Crash că e, pur şi simplu, un film despre rasism, e insuficient: afirmaţia nu dă nici o idee despre măsura în care Crash e un film despre rasism. Filmul lui Paul Haggis e în asemenea măsură un film despre rasism, încît face ca alte filme despre rasism (chiar şi ale lui Spike Lee) să pară, de fapt, filme despre alte lucruri (şi doar puţintel despre rasism). În Crash nu există nici o secvenţă - nici o replică - în care să nu fie vorba despre rasism: al albilor faţă de negri, al negrilor faţă de asiatici, al asiaticilor faţă de latinos, al albilor faţă de latinos, al tuturor faţă de arabi. Unii au admirat concentrarea asta. Alţii au găsit-o stridentă, grosolan-moralizatoare.

duminică, 1 mai 2011

Lectura săptămânii

Mai este oare acesta un om?, Primo Levi

Häftling: am învăţat că eu sunt un Häftling. Numele meu este 174.517; am fost botezaţi şi o să purtăm cât vom trăi stigmatul, tatuat pe braţul stâng.
Operaţia a fost puţin dureroasă şi neînchipuit de rapidă: ne-au aşezat pe toţi în şir unul câte unul, după alfabet, am trecut prin faţa unui slujbaş îndemânatic, înarmat cu un fel de sulă cu vârful foarte scurt. Se pare că aceasta e adevărata iniţiere: numai “arătând numărul” primeşti pâine şi zeamă. Ne-au trebuit zile şi nu puţine palme şi pumni ca să ne obişnuim să arătăm cu iuţeală numărul, pentru ca să nu încurcăm socotelile zilnice; ne-au trebuit săptămâni şi luni ca să-i învăţăm rostirea în germană. Şi zile de-a rândul, când obiceiul, de pe când eram liber să mă uit la ceasul de mână ca să văd cât e ora, îmi apărea ironic noul meu nume, numărul brodat sub epidermă cu semne albăstrii.