Mar Adentro (The Sea Inside)

Director: Alejandro Amenábar

Writers: Alejandro Amenábar (screenplay), Mateo Gil (screenplay)

Stars: Javier Bardem, Belén Rueda and Lola Dueñas

Won Oscar. Another 60 wins & 30 nominations See more awards »

Filmul lui Amenábar e unul trist, foarte trist, dar sub nicio formă nu trebuie ratat.

Subiectul e pur şi simplu tulburător, decupat cu grijă de chirurg din viaţa reală. E vorba despre viaţă şi moarte şi despre cum se condiţionează reciproc cele două stări fundamentale ale existenţei. Un schimb de replici din film sintetizează totul: „Libertatea fără viaţă nu e libertate”, spune un preot imobilizat într-un cărucior cu rotile. Iar răspunsul eroului principal, Ramon Sanpedro, cade ca o ghilotină: „O viaţă fără libertate nu e viaţă!”. Ramon trăieşte de 30 de ani la orizontală, după ce o săritură imprudentă în valurile mării l-a transformat dintr-o mândreţe de bărbat într-un tetraplegic care cu greu îşi mai suportă clipele. Ramon vrea să moară, dar, după cum rezultă inclusiv dintr-o sentinţă judecătorească, nu este proprietarul propriei vieţi. A trăi este un drept şi nu o obligaţie, spune el, însă justiţia este de altă părere. Şi un numai. Mai captivantă însă decât lupta lui Ramon cu viaţa este influenţa pe care acesta o exercită asupra unor personaje care au pătruns în universul său şi care se alimentează din energia sa negativă, iar unele chiar înfloresc.

wordless wednesday

 

Limite ale iubirii - indicaţii gratuite

Cred că devin pe zi ce trece tot mai sensibil! Sau poate nu. Dar irascibil în mod sigur!

Când am şi eu impresia că îmi pot savura cu colegii căniţa de lăptic în tihnă pentru a dormi fără vise urâte, apare tocmai ea, însuşi coşmarul tuturor băieţilor de pe palier.

Mă uit la ea mijind ochii şi nu înţeleg. Nu ştiu cum se face că astfel de dihănii au parte de cei mai de treabă prieteni ever. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns, bestia se mai şi laudă că îşi ţine frumosul sub papuc, organizând tot felul de prelegeri pentru urâtele din căminul de alături, cunoscut şi sub numele de „nici dracu’ nu mă mai ia”.

Contrar aşteptărilor, nu vreau să povestesc despre fete urâte sau despre cât de oarbă şi proastă poate fi uneori dragostea, ci despre relaţii şi limite, rumegând îndelung la felul în care ea dezvolta o adevărată „etică” a „prieteniei” dintre un el si o ea, a jocului dintre cei doi, a n certurilor şi n+1 împăcărilor, atât de cumplite dar atât de necesare pentru consolidarea relaţiei.

Lectura săptămânii

De la moarte la viaţă
Paulin Lecca

Acasă îmi era tare greu. Trebuia să râd cu fraţii şi cu prietenii atunci când îmi venea să plâng şi să mă rog. Singura mea mângâiere o găseam în bisercă unde mă încuiam şi mă rugam în taină.
Biserica era departe de casa parohială în care locuia familia preotului. Fusese zidită pe vârful dealului ca să fie aproape şi de satul Tâgira care se afla de cealaltă parte.
Sosise iarna. Căzuse zăpadă multă. Totuşi mă duceam zilnic ca să mă rog în biserică. Într-o dimineaţă, când m-am îndreptat spre biserică, s-a luat după mine căţeluşul dolofan pe care îl miluiam întotdeauna cu câte o porţie de pâine. Văzând că nu se întoarce acasă, am încercat să–l alung cu bulgări de zăpadă, dar căţeluşul stătea cât stătea locului şi apoi iarăşi alerga în urma binefăcătorului său.
Când am ajuns la uşa bisericii, am descuiat lacătul şi am intrat înăutru, gândindu-mă că micuţul căţel, rămas singur, o va lua înapoi spre casă, adulmecând urmele proaspete. Într-adevăr, după ce a scâncit un timp la uşă, căţelul nu s-a mai auzit. Bucuros, mi-am continuat Acatistul mai departe, fiind sigur că acum căţelul a ajuns acasă. Dar când am ieşit din biserică, mare mi-a fost mirarea, văzându-l pe căţeluşul meu culcat în pragul uşii, cu zăpada topită în jurul lui. Bietul căţel! Ce-ar fi făcut el, dacă aş fi ieşit prin uşa din altar sau dacă n-aş fi ieşit deloc?

Moment liric la pătrat: George Topârceanu

Întrebare şi răspuns

Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:

- Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?…

La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă: - Pentru că eşti bou…


Balada chibritului

Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.

Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate…
Dar încolo avea tot:

Gânduri despre familie

         Familia, legământ sfânt, jurământ veşnic, mângâiere eternă, iubire desăvârşită. Toate acestea ar fi trebuit să schiţeze măcar vag conturul spiritual al unei familii … dar, nu … toate acestea s-au destrămat în timp. Acum doar umbre difuze au mai rămas ce însă nu pot întregii portretul binecuvântat al familiei de odinioară.
        Tot ce suntem noi astăzi nu este decât o palidă amintire a ceea ce a fost odată. Trist nu-i aşa? Şi de ce toate acestea? Fiindcă puntea ce ne leagă de Tatăl Ceresc a şubrezit, a început să putrezească prin însăşi voinţa noastră.
        Ştim prea bine în ce lume trăim, simţim în fiecare clipă rodul libertăţii noastre, rodul dorinţelor noastre neînrădăcinate în pământul rugăciunii şi a comuniunii cu Dumnezeu, simţim rodul neascultării noastre voite. Astfel, ca o consecinţă a puterii noastre dezrădăcinate, legăturile dintre oameni s-au răcit sau poate au căzut de mult … Familia nu mai abundă în iubire profundă, nu mai este apărată de destrămare, ci mai degrabă a devenit un afiş, un ambalaj scump ce şi-a pierdut esenţa.
       Viaţa intimă este expusă pe toate ecranele, iubirea a devenit un afiş, ce apare pe toate zidurile, bucuria s-a preschimbat în profit. Familia se ponegreşte în fiecare clipă, iar noi privim strivirea ei cu uşurinţă, cu nebăgare de seamă.

wordless wednesday

Burn after reading

Directors: Ethan Coen, Joel Coen

Writers: Joel Coen, Ethan Coen

Stars: Brad Pitt, Frances McDormand and George Clooney

Nominated for 2 Golden Globes. Another 12 nominations See more awards »

Comedia fraţilor Coen păstrează farmecul absurd pe care jocul obscur al hazardului îl imprimă fiecărui personaj care asemeni unei bile de billiard loveşte o altă bilă şi tot aşa într-o reacţie în lanţ. Întregul proces este alimentat cu un combustibil practic inepuizabil, prostia, care pentru a nu rămîne singură se însoţeşte cu setea de câştig. Osbourne (Ozy) Cox (John Malkovich) analist la C.I.A., retrogradat pe un post minor, demisionează ultimativ decis să-şi scrie sarcastic-resentimentar memoriile. Katie Cox (Tilda Swinton), soţia infidelă, care se pregăteşte în secret pentru un divorţ, sfătuită de avocat, copiază din computerul său o serie de date utile privitoare la conturile acestuia incluzînd din greşeală cîteva informaţii secrete. Acestea ajung la secretara avocatului şi sunt uitate la sala de fitness, de unde sunt recuperate de doi angajaţi, Chad Feldheimer (Brad Pitt) şi Linda Litzke (Francess McDormand), pe care prostia congenitală îi face să viseze la o lovitură norocoasă, adică şantaj şi recompensă. C.D.-ul litigios nu conţine decît nişte informaţii banale, cărora însă ignoranţa celor doi le conferă conţinut strategic.

Lectura săptămânii

O perfectă zi perfectă, Martin Page

          Ca un nebun neobişnuit cu faptul că are două picioare, nu m-am obişnuit niciodată cu această realitate imuabilă. Descopăr întotdeauna cu aceeaşi surprindere că nu e nimeni lângă mine care să mă iubească şi să mă trădeze.
          Numărul anilor ar fi trebuit totuşi să preschimbe această anomalie în regulă, dar metamorfoza nu s-a produs. Grefa de realitate nu a prins, corpul şi sufletul meu nu s-au adaptat la condiţia mea. Ca un act recurent de rezistenţă, refuză să accepte viaţa mea sentimentală şi îmi dau de ştire trimiţându-mi mesajul arhaic al durerii.
          Ceea ce, în străfundul meu, împiedică orice resemnare, dar aş da oricât pentru ca aceste suferinţe să înceteze. Există aniversări de căsătorie şi de întâlniri amoroase: încântător de multe daruri, ce tort impunător!
          Există de asemenea aniversări cotidiene de celibat: încântător de multe nimicuri, ce nimic impunător! Intru în baie. Gresia rece de sub tălpi îmi dă un sentiment de siguranţă: sunt multe lucruri inerte pe lumea asta, care nu plâng şi care pot fi lipite cu ciment. Gresia are o întrebuinţare precisă, poate fi pusă pe jos, pe pereţi, chiar şi pe tavan. Că e lipită singură sau cu mii de congenere, tot rece va fi mereu. Singurele lucruri care o pot atinge sunt picioarele mele şi temperatura încăperii. Despre soarta plăcilor ştirbite sau sparte nici nu se vorbeşte, sunt aruncate, masacrate de eugenismul industrial; lor cel puţin nu li se dă de înţeles că vor avea totuşi un loc, un viitor într-o cameră de baie de reinserţie.

Moment liric la cub: Grigore Vieru

E-o linişte iubirea?

E-o linişte iubirea?
Mi-s pletele albite.
Şi tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu ştiu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare ?!
Departe eşti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naşte.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaşte.

Dacă eşti bărbat

lui Dumitru Matcovschi

Dacă eşti bărbat,
nu lăcrima,
ci sângele să-ţi verşi
în mijlocul mulţimii oropsite.

No country for old men

Directors: Ethan Coen, Joel Coen
Writers: Joel Coen (screenplay), Ethan Coen (screenplay), and 1 more credit »
Stars: Tommy Lee Jones, Javier Bardem and Josh Brolin
Won 4 Oscars. Another 98 wins & 46 nominations See more awards »

          Un film sec şi dur ca o nucă de cocos într-un deşert în care nu există nicio piatră s-o spargi, un joc de-a v-aţi ascunselea în care rând pe rând moartea îi găseşte pe jucători oriunde s-ar ascunde, după un copac, într-o cameră a motelului Del Rio sau într-un spital din Mexic. Totul se petrece cu simplitatea absurdistă a tragediei, iar regizorii ne lasă singuri cu deşertul, cu spaţiile tranzitorii de ascundere şi cu acel zgomot de fond al unei mări care nu există, cu tăcerea şi graţioasa înaintare a morţii descălţată politicos la uşă. Pe scurt, vânătorul Llewelyn Moss (Josh Brolin) descoperă în deşert la o vânătoare de căprioare scena unui măcel între traficanţii de droguri. Un supravieţuitor grav rănit îi cere apă, dar Moss nu are apă la el şi o logică simplă îl face să se gândească la singurul supravieţuitor al pistoliadei. Îl găseşte sub un pom, unul dintre cei doi care cresc solitar pe solul neprimitor, împreună cu o valiză cu 2 milioane de dolari pe care nu ezită să şi-o însuşească.

wordless wednesday

Conflictul între generaţii în cadrul familiei (din perspectiva unui tată)

Conflictul între generaţii a existat dintotdeauna, dar parcă nicicând nu a atins cote atât de înalte precum în zilele noastre. Să fie oare de vina societatea care este într-o continuă transformare, să fie concepţiile părinţilor sau ale adolescenţilor? Cert este ca asistăm la o ruptura între generaţii care afectează relaţia de familie. Auzim cazuri în care adolescenţii, din cauza lipsei de comunicare cu familia recurg la gesturi inexplicabile. Să fie aceasta o situaţie fără ieşire?

Adolescenta este definită ca fiind acea perioada de tranziţie psihologică, biologică si socială de la pubertate la maturitate şi reprezinta una dintre cele mai provocatoare, intense si decisive perioade ale vietii unei persoane. Apar diferite probleme si manifestari, mai ales in relatia cu parintii si pentru a putea face fata acestora trebuie stabilite cateva reguli pentru adolescenti. Adolescentul se afla acum in plin proces de constientizare a identitatii si a personalitatii sale si odata cu aceasta constientizare apar si o serie de probleme si manifestari. Problemele cu care se confrunta adolescentul sunt legate atat de familie cat si de societate, in relatia cu prietenii, cu colegii de scoala sau chiar cu profesorii.

Una din cele mai intalnite probleme in perioada de adolescenta este incercarea de a se identifica cu adultii:

Lectura săptămânii

Cutia Neagra, Amos Oz
 

Ierusalim, 

Dragă Alec,

Dacă nu ai distrus scrisoarea asta în clipa în care nu-ai recunoscut scrisul pe plic, înseamnă că totuşi curiozitatea îţi depăşeşte ura. Sau că ura ta are nevoie să fie reînnoită.
În clipa asta ai devenit palid, îţi strângi cu putere maxilarele tale de lup până când buzele dispar în interior, te precipiţi asupra rândurilor mele ca să descoperi ce vreau de la tine, ce îndrăznesc să vreau de la tine după şapte ani de tăcere totală. Nu vreau decât să ştii că Boaz e într-o situaţie dificilă. Trebuie să-l ajuţi urgent. Nici soţul meu, nici eu nu putem face nimic, pentru că a tăiat orice punte de legătură. Ca şi tine!
Acum poţi să te opreşti din lectură şi să arunci scrisoarea în foc (nu ştiu de ce mi te închipui întotdeauna într-o cameră îngustă şi lungă, plină cu cărţi, stând singur lângă o măsuţă de scris neagră de unde poţi vedea pe fereastra din faţa ta întinderi acoperite de zăpadă. Întinderi lipsite de relief, fără nici un copac, doar zăpada orbitoare şi dezolantă.
Focul arde în cămin, la stânga ta, iar în faţă, pe masa goală, un pahar şi o sticlă, goale amândouă. Nu am decât o imagine în alb-negru. Chiar şi tu: cu un aer de călugăr, ascetic, înalt, îmi apari în întregime în alb-negru.

Moment liric la cub: Alexandr Sergheevici Puskin

Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
In suflet inca nu s-a stins de tot,
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu iti va mai da, asa socot.

Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii candva iubita
Asa adanc, asa gingas cum te-am iubit.




Catre...

Nesabuit, eu nu vreau, nu se poate
Iubirea sa ma-ncerce ca-nainte,
Caci linistea e mai presus de toate.
Nu-ngadui inimii sa se-nfierbinte.
Am ispravit cu dragostea.

Tsar

Director: Pavel Lungin
Writer: Aleksei Ivanov (screenplay)
Stars: Pyotr Mamonov, Oleg Yankovskiy and Ramilya Iskander

"Unde-i poporul meu?" este întrebarea cu care se încheie filmul lui Pavel Lungin şi pe care Ivan cel Groaznic o adresează crivăţului şi iernii, vânăt de ură, singur pe tronul, pregătit să prezideze un nou spectacol al execuţiilor asezonat cu plăcinte ruseşti.

Există un moment în care fiecare dictator constatând golul din jurul său pune aceeaşi întrebare aparent naivă, aparent inocentă. Poporul târât în mizeria în care orice tiranie îl aduce, o tiranie al cărui ingredient nelipsit este dat de providenţialismul conducătorului, de vizionarismul său găunos şi de rolul de justiţiar pe care şi-l asumă a dispărut. În locul lui, se prezintă anamorfotic unul şi acelaşi chip al terorii. Pavel Lungin ne oferă nu doar un portret istoric remarcabil, ci şi ecuaţia unui absolutism sângeros, o mistică a puterii devoalată în toată ipocrizia ei, deghizată în mărturie creştină.

wordless wednesday

MAREA DILEMĂ: NE CĂSĂTORIM SAU MAI AŞTEPTĂM?

Într-o lume tot mai grăbită, parcă, să uite valorile morale pe care societatea întreagă a fost clădită, instituţia familiei, cel mai solid reper odinioară, pare să fie din ce în ce mai expusă pericolelor destrămării.
Printre cauze: migraţia pentru muncă în străinătate, violenţa domestică şi concubinajul. Acesta din urmă, foarte rar întâlnit în urmă cu câteva zeci de ani, a devenit deja un fenomen în România, cu o incidenţă ridicată în special în rândul tinerilor. De ce aleg tinerii o astfel de relaţie de cuplu? Cum îi poate ajuta Biserica să aleagă, în spiritul tradiţiei noastre, adevărata viaţă de familie?

De ce să mă căsătoresc? Se poate şi aşa...

Tinerii se întreabă astăzi: "De ce să mă căsătoresc?" Tocmai pentru că nimeni nu le-a explicat deschis ce implică acest lucru, iar ei văd ceea ce se întâmplă în jurul lor - adesea lucruri negative şi exemple de neurmat - şi îşi formează o părere greşită despre familie. Şi ce văd tinerii? Cum părinţii lor nu se mai iubesc, nu se mai respectă, divorţează sau trăiesc împreună numai datorită unor convenţii sociale sau, mai grav, încercând să profite de o conjunctură materială.

eu urăsc! ...tu?

Nu mi-a fost niciodată ruşine să recunosc că am „câteva” fixuri şi ceva mai multe antipatii principiale, dublate de o serie de prejudecăţi şi concepţii „contraceptive”. Totuşi, dintre toate  acestea cel mai mult mă obsedează lipsa de interes pe care o avem faţă de ceilalţi, dar o pe care o disimulăm abil sub nenumărate forme, mimând actul social sau îmbrăţişând un umanitarism fără noimă.

Discuţiile extrem de politicoase şi plicticoase purtate aseară la party-ul răsuflat al colegei din apartamentul vecin mi-au amintit inevitabil de o scrisoare primită acum 7-8 ani, în care fiecare paragraf începea cu „urăsc să …”. Eu, ca un copil cuminte şi credul (nu mai punem la socoteală faptul că băieţii sunt până la moarte nişte infantili) am returnat răvaşul destinatarei după ce o corectasem cu pix roşu, subliniind şi  îndreptând cu evlavie şi duh împăciuitor toate nemulţumirile ei.

Doar că parcă încep să-i dau dreptate! Toţi te întreabă: „Ce îţi place? Ce ai vrea să faci? Ce hobby-uri ai? Care este muzica, autorul, filmul preferat? etc.” Parcă retrăiesc la infinit lumea oracolului pe care îl completam cu sârg în clasa a opta la ora de mate, sub tirul bucăţilor de cretă zvârlite de dirigă.

Lectura săptămânii

Idiotul
F.M. Dostoievski

Într-un sfârşit de noiembrie, pe moină, un tren al căii ferate Petersburg – Varşovia se apropia în viteză de Petersburg. Era atâta umezeală şi ceaţă, încât cu greu se luminase de ziuă. Pe fereastra vagonului de-abia se putea zări ceva la zece paşi în dreapta şi în stânga terasamentului. Unii pasageri se întorceau din străinătate, însă cele mai aglomerate erau compartimentele de clasa a treia, în care călătoreau mai ales oameni de condiţie modestă şi cu îndeletniciri practice, porniţi la drum nu foarte de departe. Cum se întâmplă de obicei toţi erau obosiţi, tuturor noaptea le îngreuiase pleoapele, tuturor le intrase frigul în oase, toţi aveau feţele palide, aproape de culoarea ceţii.
Într-unul din vagoanele de clasa a treia, în zori, chiar lângă fereastră, se pomeniseră stând faţă în faţă doi pasageri, amândoi tineri, amândoi aproape fără bagaje, amândoi nu prea elegant îmbrăcaţi, amândoi cu figurile destul de interesante, în sfârşit, amândoi dornici să înfiripe o conversaţie. Dacă fiecare ar fi ştiut prin ce este demn de remarcat celălalt în momentul respectiv, ar fi fost cu siguranţă foarte uimiţi de faptul că întâmplarea îi plasase atât de ciudat faţă în faţă, în acel compartiment de clasa a treia al trenului care circula pe ruta Varşovia – Petersburg.

Moment liric la cub: Ion Minulescu

Multaşteptatei

De când te-aştept!...
Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .


Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

True Grit

Directors: Ethan Coen, Joel Coen
Writers: Joel Coen (screenplay), Ethan Coen (screenplay), and 1 more credit »
Stars: Jeff Bridges, Matt Damon and Hailee Steinfeld
Nominated for 10 Oscars. Another 19 wins & 70 nominations See more awards »
Realizat după romanul lui Charles Portis, noul film al fraţilor Cohen pare, la prima vedere, un western clasic fără urmă de spaghetti în el. Pot fi evitate însă cowboysmele, pistoliadele, machismul călăreţilor însolitaţi, privirile scrutătoare trase de sub boruruile pălăriilor, care până la o vârsta ne-au facut să dorim a fi in pielea unor astfel de eroi?
În ecranizarea fraţilor Coen, povestea e tratată ea însăşi ca un fragment de mitologie americană. Filmul e narat de eroină – de fosta adolescentă autoritară, capabilă să bage frica în bărbaţi duri precum şeriful (Jeff Bridges) sau Texas ranger-ul care li se alătură în aventură (Matt Damon) –, la mulţi ani după consumarea evenimentelor, şi spre final există sugestii delicate cum că amintirea s-a transformat în legendă, în basm.

wordless wednesday