Puteţi posta aici gândurile voastre despre ora de religie, despre educaţia creştină şi rolul, relevanţa sau irelevanţa ei.
Textele se pot publica fie în rubrica de comentarii, fie trimise pe adresa cuvant_catre_tineri@yahoo.com, de unde le vom posta noi ulterior.
Educaţia spre asceză şi falsa captivitate
RăspundețiȘtergereAsceza este mersul către libertate. Prin ea se câştigă, pe de-o parte, stăpânirea omului asupra lui însuşi şi asupra nevoilor lui, iar pe de-altă parte libertatea interioară este corect raportată la Dumne-zeu şi la aproapele. Asceza limitează satisfacţia individuală şi faci-litează viaţa în comuniune. Neglijarea ei împiedică nu doar iubirea faţă de Dumnezeu, ci şi corecta raportare la mediul înconjurător.
Libertatea este cel mai preţios dar pe care îl poate primi cineva. Acest dar ne-a fost dăruit tuturor de către Dumnezeu. Dumnezeu ne oferă toată libertatea din lume, pe când diavolul ne îngrădeşte această libertate, ne captivează în libertate. Dumnezeu este iubire, iar diavolul reprezintă întunericul şi ura. Falsa captivitate îşi face loc în viaţa noastră, în libertatea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, şi începe prin izolarea faţă de familie, prieteni şi necredinţa în Dumnezeu. Toate problemele noastre încep de la neînţelegerile în familie, neînţelegerile cu prietenii şi mai ales de la faptul că nu ne mai rugăm şi nu mai credem în Dumnezeu, în fap-tul că El există. Unii cred că soluţia problemelor nu este rugăciunea, postul sau faptele milostive, ei devin pradă în capcana diavolului, se consideră „socializaţi” în preajma alcoolului, drogurilor, tutunului ş.a. Dependenţa faţă de cele menţionate poate fi fatală, poate duce la moarte şi înseamnă vinderea sufletului diavolului, reprezintă captivitatea într-o lume îngrozitoare unde cuvântul fericire nu există, acesta devenind o hilară iluzie.
Dependenţa de alcool provoacă garantat moartea. Cine cade în această capcană va fi captiv pe veci, relaţia sa verti-cală – legătura sa cu Dumnezeu – se va slăbi, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ajutat. Prin forurile competente (ex. Crucea Albastră), omul dependent poate primi ajutor calificat, îşi poate recăpăta demnitatea umană şi va putea cu-noaşte adevărata fericire dacă nu în această lume vremelnică atunci în cea veşnică.
Fumatul a devenit un obicei al zilelor noastre. Fumatul îţi oferă pe o perioadă scurtă de timp o iluzie care te cal-mează, dar care provoacă în timp dependenţă, ducând în cele din urmă la o moarte lentă asistată permanent de durere.
Dependenţa de droguri este cea mai fatală. Nu doar ne afectează spiritual, ci ne distruge şi fizic. Drogurile sunt iluzii ce îţi oferă o fericire imaginară, nu reală. Ea dezlănţuie în noi o mulţime de demoni care preiau controlul asupra noastră, ne comandă să consumăm cât mai multe droguri, ne distruge treptat, dar sigur, şi mai mult sufletul va avea parte de iad. Singura scăpare este să „auzim” Cuvântul Domnului şi să-i dăm ascultare chemării Sale, pentru a deveni din nou liberi.
De multe decenii, acestea trei sunt cele mai periculoase deprinderi şi tentaţii ale tânărului, iar azi, la acestea se adaugă: computerul, telefonul mobil, fast-food-ul, facerea de rău celorlalţi (invidia, egoismul…) etc.
Dumnezeu ne oferă libertate nelimitată pe când diavolul nu ne lasă niciodată în pace, ne ispiteşte mereu pentru a ne lua sufletele, pentru a distruge fericirea, „divinitatea din noi”. Libertatea înseamnă a sta aproape de Dumnezeu, a ne ruga frecvent, a ne milostivi cu timp şi fără timp, a posti după putinţă şi, deci, a ne deprinde cu asceza.
Libertatea înseamnă fericire!
(7.11.2009, Departamentul pentru tineret, gânduri de la Seminarul-dezbatere cu tema: „Ortodoxia şi educaţia pentru asceză. Combaterea consumului de alcool şi droguri”)
Căruţaşu Andreea, cl. a IX-a C
Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, Sibiu
Educatia religioasa - perspective
RăspundețiȘtergereDupa disputele privind statutul religiei în scoala publica româneasca, iata-ne îndreptatiti sa ne întrebam care vor fi
perspectivele? La ritmul de schimbare legislativa de la noi, cred ca e întelept sa privim mai departe de ziua de astazi.
Multi cârcotasi vad în apartenenta la Uniunea Europeana o reteta sigura de a ajunge la un fel de laicizare prin excelenta
a învatamântului, caci tari precum Franta sau Germania (în unele landuri) par a o fi facut si abordarea lor în aceasta
privinta tinde sa devina un tipar.
Contestatarii educatiei religioase de la noi, sarind importante etape de
mentalitate si specificitate, vor cu tot dinadinsul sa copieze un sistem
educational strain de etosul românesc. Au facut-o si în alte domenii si
s-a vazut pâna la urma cât de „novator” am esuat. De data aceasta, am
putea deveni - cine stie ? - mai ... laicizati decât francezii. Cel putin,
asa par sa gândeasca unii semeni de-ai nostri. Ce mai conteaza ca,
spre exemplu în Franta, multi oameni trag semnalul de alarma al unei
deculturalizari corespunzatoare unei dereglari institutionale a sentimentului
religios. Si cum altfel, când expresii precum: «Trouver son
chemin de Damas» (a-ti gasi propriul drum), «Être l'ouvrier de la onzième
heure» (a te destepta în al doisprezecelea ceas) sau chiar
«Porter sa croix» (a-ti purta crucea), nu mai spun nimic pentru multi
contemporani francezi.
Dimpotriva, în ciuda anomiei religioase din unele tari europene, religia
e invitata astazi sa participe la legitimarea drepturilor omului si a principiilor de baza ale democratiilor pluraliste.
Nu se poate cere Bisericii implicare doar în ceea ce priveste actiunea sociala si solidaritatea, fara a i se permite sa cultive,
prin educatie, atasamentul fata de atare valori.
Fara apelul ferm la normele morale si principiile sanatoase crestine, nu cred ca vom putea face fata sfidarilor viitorului.
Sa ne uitam doar la ce se întâmpla zilele acestea cu românii din Italia si vom întelege de ce este necesar recursul
la valorile probate ale educatiei religioase. Cu siguranta, pentru cârcotasii de care vorbeam, educatia religioasa e, daca
nu indezirabila, atunci superflua. La nivelul discursului lucrurile par limpezi pentru ideologii laicizarii, dar, probabil
se înnegureaza atunci când se pune problema resurselor psihologice, intelectuale si sociale prin care sa se poata defini
„omul nou”. Au mai facut-o si altii, lasând-o pare-se mostenire urmasilor urmasilor lor si se vede pretul care trebuie
platit pentru un asemenea experiment.
Au trecut peste noi ateismul, sectarismul si câte altele. Forme fara fond. Laicizarea în ipostaza cinica, pe care as numi-o
laicism, nu se dovedeste a fi altceva decât... chipul fara suflet al unor filos... Pardon! Mizantropi... Sa nu ne fie!
Prof. Nelu MORAR
Colegiul National „Unirea”, Brasov
Educatia religioasa - dimensiune a existentei contemporane
RăspundețiȘtergere„Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, asa încât sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16).
Problematica religiei constituie o provocare atât pentru lumea contemporana în general, cât si pentru câmpul educatiei, în special. Ea poate face sa vibreze cele mai fine resorturi interioare ale omului, dar constituie si un
îndemn la cautare si dialog cu propria constiinta, în primul rând. Astfel, omul ajunge la descoperirea sau regasirea propriului eu interior, a propriilor trairi afective.
Pentru om existenta religiei este dependenta de problema existentei lui Dumnezeu, ale Carui însusiri - iubirea, infinitatea, vesnicia, aseitatea, atotputernicia - nu au semnificatie
daca sunt întelese pur intelectual ca simple notiuni, ci trebuie experimentate printr-o traire personala, din care face parte cunoasterea Lui. Religia reprezinta legatura
libera, constienta si personala a omului cu Dumnezeu, fundamentata pe iubire si libertate. Ea se manifesta prin diferite forme de cinstire a lui Dumnezeu: rugaciune (rostita sau cântata), aducerea de daruri, participarea la
slujbe si ceremonii religioase, practicarea virtutilor.
Omul are nevoie de un sistem de valori religioase care sa îl orienteze în demersurile de formare a propriei personalitati. În absenta acestor valori, procesul este limitat si incomplet. De aceea, daca ne propunem ca prin demersurile noastre instructiv-educative „sa urmarim realizarea unei educatii globale, integratoare, atunci este absolut necesar ca ea sa cuprinda inclusiv elemente ale educatiei religioase. O educatie lipsita de dimensiunile religioase este incompleta, insuficient de cuprinzatoare si de flexibila, lipsita de capacitatea de acoperire a asteptarilor celor care se educa” (Monica Opris, Dorin Opris,
Musata Bocos, Cercetarea pedagogica în domeniul educatiei religioase, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 7).
„Dascalul este faclia care se stinge luminând”.
Educatia religioasa este actiunea specific umana pe care educatorul o desfasoara pentru dezvoltarea religiozitatii elevului, pe baza unor principii si cu ajutorul unor metode si
mijloace specifice. Educatia religioasa se fundamenteaza pe doua adevaruri de credinta subliniate în Sfânta Scriptura:
Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om pentru a-i da omului posibilitatea de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu - si existenta sufletului uman, care poate fi modelat prin educatie.
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si cu scopul de a se face învatator al oamenilor, înaltând chipul învatatorului pâna la cea mai înalta treapta a desavârsirii, prin îngemanarea
cuvântului cu dragostea care formeaza, deci care
educa. Activitatea învatatoreasca a Bisericii a fost rânduita de Mântuitorul, pentru ca oamenii sa cunoasca voia lui Dumnezeu si sa o împlineasca. În Vechiul Testament, Dumnezeu a descoperit voia Sa prin profeti si prin persoane
alese, iar în Noul Testament, prin Iisus Hristos si prin Sfintii Apostoli. Mântuitorul Iisus Hristos a spus:
„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si sunt viata” (In 6, 63) si „Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug sa aiba” (In 10, 10). Biserica desavârseste lucrarea educativa din scoala, deoarece în ea lucreaza harul mântuitor, harul lui Hristos. Prin cultul divin, Biserica este cea care confirma munca religios-educativa începuta de familie si scoala.
Veronica Simu,
Sc. Gen. Nr. 5, Fagaras, jud. Brasov