Moment liric la cub: Mircea Florin Şandru

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă
Din loc în loc oameni singuri
Doar cu cuvintele lor. Cu marea
Care acoperă totul. Şi strig, şi strig
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.


Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine,
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstruie.


Zodia vitelor

A venit nebunul la mine şi mi-a zis: retrage-te cât mai ai timp
Vine zodia vitelor şi pier fiinţele mai plăpânde
Caută-ţi un loc şi hibernează, trăieşte din grăsimea craniului tău
Fă-ţi un filozof de cârpă şi pune-i lui toate întrebările tale
Scrie-ţi numele pe o bucată de piele şi dă-o câinelui s-o înghită; el o va apăra
Încearcă să rezişti, căci vine zodia vitelor
Şi pier fiinţele mai plăpânde.