Eu te-am iubit...Eu te-am iubit si poate ca iubirea
In suflet inca nu s-a stins de tot,
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu iti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii candva iubita
Asa adanc, asa gingas cum te-am iubit.
Catre...
Nesabuit, eu nu vreau, nu se poate
Iubirea sa ma-ncerce ca-nainte,
Caci linistea e mai presus de toate.
Nu-ngadui inimii sa se-nfierbinte.
Am ispravit cu dragostea.
Dar oare…
De ce sa nu visez, o clipa doar,
Cand o faptura trece si dispare
Purtand in ea dumnezeescul har?
Nu-mi este-ntr-adevar ingaduit
Sa urmaresc o fata cu privirea,
s-admir tristetea-i dulce, linistit,
si sa-i doresc in viata fericirea,
sa afle-al bucuriei inteles
si totul dupa placul ei sa fie –
chiar fericirea omului ales
de fata draga spre a-i fi sotie?
Rusalka
In stejarisul cel salbatic
Calugarul s-a afundat,
Traind tot trist si singuratic,
In posturi, ruga si oftat.
Cu o lopata preasmerita
El si-a sapat al sau mormant
Si pentru moartea-i multdorita
Se tot ruga la orice sfant.
Dar, intr-o vara, cand in pragul
Colibei sale se ruga,
Vazu aiurea cum dubravul
Incet-incet se-nnegura;
Vazu cum ceata peste lacuri
Se asternea, iar luna-n nori
Aluneca incet pe lacuri,
Parca-nrosita de fiori.
Privi la apa plin de groaza,
Infiorat pana-n rarunchi...
Valuri pe lac se inspumeaza
Si se opresc pe-ai sai genunchi...
Deodata... ca a noptii umbra,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbra,
Alba, ca neaua ce scanteie.
Ea pe calugar il priveste
Si-si piaptana umedul par,
Monahu-atunci se-ngalbeneste:
Era frumoasa-ntr-adevar.
Din cap facand semn de-aprobare,
Cu mana il cheama duios...
Dar, ca si steaua cazatoare,
Piere sub valul somnoros.
El noaptea n-a putut sa doarma
Si ziua nu s-a mai rugat;
Parea ca realul se sfarma
Si-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinara,
Stejarii se innegurau,
Doar chipul drag, a doua oara,
Statea pe valuri ce fierbeau.
Privind, ii tot faci semn cu capul,
Saruturi ii trimiti in gluma;
Razand, te joci acum cu valul,
Plangand, stropesti cu a lui spuma.
Chemandu-l dulce, gingas gemi:
"Monah, monah, hai, vino, vino!..."
Dar mult n-aveai sa il mai chemi,
Caci valul te-a-nghitit, divino!
A treia zi, batranul schimnic
Statea pe malul fermecat
Si astepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Cand zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sura i-au gasit-o
Plutind pe valul inspumat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu