Mar Adentro (The Sea Inside)

Director: Alejandro Amenábar

Writers: Alejandro Amenábar (screenplay), Mateo Gil (screenplay)

Stars: Javier Bardem, Belén Rueda and Lola Dueñas

Won Oscar. Another 60 wins & 30 nominations See more awards »

Filmul lui Amenábar e unul trist, foarte trist, dar sub nicio formă nu trebuie ratat.

Subiectul e pur şi simplu tulburător, decupat cu grijă de chirurg din viaţa reală. E vorba despre viaţă şi moarte şi despre cum se condiţionează reciproc cele două stări fundamentale ale existenţei. Un schimb de replici din film sintetizează totul: „Libertatea fără viaţă nu e libertate”, spune un preot imobilizat într-un cărucior cu rotile. Iar răspunsul eroului principal, Ramon Sanpedro, cade ca o ghilotină: „O viaţă fără libertate nu e viaţă!”. Ramon trăieşte de 30 de ani la orizontală, după ce o săritură imprudentă în valurile mării l-a transformat dintr-o mândreţe de bărbat într-un tetraplegic care cu greu îşi mai suportă clipele. Ramon vrea să moară, dar, după cum rezultă inclusiv dintr-o sentinţă judecătorească, nu este proprietarul propriei vieţi. A trăi este un drept şi nu o obligaţie, spune el, însă justiţia este de altă părere. Şi un numai. Mai captivantă însă decât lupta lui Ramon cu viaţa este influenţa pe care acesta o exercită asupra unor personaje care au pătruns în universul său şi care se alimentează din energia sa negativă, iar unele chiar înfloresc.

La prima vedere Ramon este un negativist, iar existenţa lui se împarte între „nu” şi „moarte”. Nu vrea să accepte căruciorul cu rotile – „e ca şi cum aş accepta firimituri din ce-a fost libertatea mea”. Nu vrea decât să moară. Moartea e cauza pentru care luptă în tribunal. Moartea e tema poeziilor pe care le scrie. Moartea e o valoare pe care, la nevoie, o apără cu ferocitate: Rosa (Lola Dueñas), o vizitatoare care a îndrăznit s-o descrie ca pe-o fugă de responsabilitate, ca pe-o soluţie facilă, pleacă de la el din casă plângând. Moartea e, în fine, legătura profundă dintre Ramón şi avocata care-i susţine cauza - dreptul la eutanasie - în faţa statului spaniol: avocata (Belén Rueda) suferă, la rândul ei, de o boală degenerativă şi i-e groază de perspectiva unei vieţi fără demnitate. Moartea e lungimea de undă pe care se întîlnesc numai ei doi. Promisiunea morţii este pentru ei (cel puţin la un moment dat) ceea ce este, pentru îndrăgostiţi, promisiunea consumării. Printr-o răsturnare care reuşeşte să nu pară nici morbidă, nici melodramatică, dragostea adevărată nu mai e dătătoare de viaţă, ci dătătoare de moarte.

Deşi un astfel de subiect asigură fără dubii succesul unui film, Amenábar pictează, cadru cu cadru, cele mai mici detalii. Începând cu Javier Bardem, interpretul lui Ramon, care joacă tot filmul doar cu faţa, singura parte a corpului ce i-a rămas mobilă, şi terminând cu muzica originală, compusă tot de regizor, fiecare scenă surprinsă de obiectivâul camerei lui e vie şi tulburător de frumoasă. Din păcate, în acest adevărat leagăn al vieţii, eroul principal e chitit să moară. Şi, spune el, spre final, prieten adevărat este doar acela care îl ajută să-şi îndeplinească dorinţa.

La un moment dat veţi recunoaşte Mar Adentro / Marea dinlăuntru ca bogăţia vieţii sentimentale a lui Ramón. În primul rând există avocata - genul de femeie matură care poate readuce un bărbat matur la stadiul reveriilor adolescentine cu prinţese triste, frumoase şi blestemate. Dar mai e şi cumnata care-l îngrijeşte cu atâta devotament (Mabel Rivera) - doar micile ei puseuri de gelozie o împiedică să se transforme într-o icoană a sacrificiului de sine. Mult mai geloasă e însă Rosa, simpla, nerafinata Rosa, care la început speră să-l inspire prin pofta ei de viaţă, pentru ca treptat să descopere că ea n-ar mai putea trăi fără inspiraţia ce-i vine din întâlnirile cu el. Una dintre marile plăceri ale filmului este descoperirea capacităţii lui Ramón de a se face folositor - aproape indispensabil - într-o casă în care, teoretic, nu poate fi decât o povară. Asta-i marea intuiţie a regizorului Alejandro Amenábar: în loc să sublinieze teribila umilinţă a condiţiei lui Ramón, în loc să dubleze prin discursul său pledoaria eroului, argumentele lui pentru demnitatea morţii, Amenábar preferă să-şi conducă discursul pe contrasens. Ceea ce în nici un caz nu înseamnă că vânează motive de a trăi, ca să i le ofere lui Ramón pe post de contraargumente. E mult prea sofisticat ca să facă reclamă vieţii în maniera naivă, lipsită de tact, pe care o vedem la Rosa cu ocazia primei ei vizite. Pentru Amenábar, dreptul lui Ramón de a renunţa la viaţa lui e de la sine înţeles; faptul că viaţa nu-i o obligaţie, ci un drept, e un adevăr indiscutabil. De-aceea nu e dispus să-şi piardă prea mult timp reconstituind discuţiile - nesfârşitele polemici pe care le-a stârnit în Spania cazul lui Ramón Sampedro.

Subiectul poveştii a stârnit de-a lungul timpului numeroase dezbateri, iar de cele mai multe ori fără rezultat. Ce încerc eu aici se vrea doar un ajutor să vedeţi acest film. Până la urmă nici o sentinţă sau dezbatere publică nu vă va opri să intraţi în pielea personajelor, sa vă bucuraţi ori să suferiţi alături de ele. Vizionare plăcută!

Filmul poate fi găsit aici şi aici sau poate fi vizionat online aici.