luni, 21 martie 2011

The Fountain (2006)


Director:
Writers:
Stars:
Continui scenariul pe care l-am început săptămâna trecuta cu o selecţie atentă a câtorva filme ale regizorului Darren Aronovsky. Pentru săptămâna aceasta am ales un următorul „scenariu”: cu o întindere de peste o mie de ani, şi trei povestiri paralele, The Fountain este o poveste de dragoste, moarte, spiritualitate, şi fragilitatea existenţei noastre în această lume.
Actiunea filmului se desfăşoară pe trei planuri: prezent, în sec XXI, trecut (sec XVI) cucerirea americii de către conquistadori, pe vremea inchiziţiei spaniole, şi aparent un plan astral, spiritual ori viitor. Cronologia este atipică pentru majoritatea filmelor, evenimetele nu se petrec într-o ordine normală ci toate cele trei planuri se întrepătrund iar acţiunea alternează dintr-unul în altul.
Protagonistul este Tomas Creo, în prezent un cercetător în domeniul neurochirurgiei, activitatea sa fiind bazată pe vindecarea tumorilor cerebrale. Alături de Tomas este prezentă Izzie Creo, soţia sa, despre care aflăm că este pe moarte din cauza unei astfel de tumori. În timp ce Tomas este obsedat de găsirea unui remdiu pentru condiţia lui Izzie, aceasta lucrează la o carte numită «The Fountain».

O dată cu această carte este pus în evidenţă o variaţie a teoriei metempsihozei, reîncarnarea sufletului, doar la nivel uman, fiind adăugată şi găsirea sufletului pereche în fiecare viaţă prin care se trece, cumulând într-un şir de vieţi aparent veşnic.
În evul mediu, regina Spaniei (un alter ego al Izzei) este considerată eretică de catre inchiztorul suprem şi astfel toata Spania ajunge sub dominaţia inchiziţiei. Erezia reginei este datorată credinţei în spusele unui calugar franciscan recent întors „din lumea noua”. Acesta susţine că în America Centrală, în inima Imperiului Maiaş, există un templu ascuns care adăposteşte aşa numitul „arbore al vieţii” despre care legenda spune că seva lui conferă viaţă vesnică celui care o bea.
Mitologia maiaşă sustine că lumea a fost creată prin sacrificul Primului Părinte, care prin moarte a dat naştere arborelui vieţii, crengile sale au format cerul, trupul său a format pământul. Este subliniat motivul morţii ca act al creaţiei. Biblia relatează de asemenea că în grădina Edenului au existat doi arbori: cel al vieţii şi cel al cunoştinţei, iar când Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădină, pentru că au gustat din arborele cunoaşterii, ei au pierdut accesul la arborele vieţii şi implicit la viaţa veşnică.
Regina Spaniei trimite pe cel mai loial conquistador al ei (un alter ego al lui Tom) în căutarea arborelui şi a nemuririi.
Aparentul plan astral sau spiritual îl prezintă pe Tom stând lângă un arbore aproape complet uscat, în interiorul unui glob trasparent care se deplasează prin cosmos înspre steaua Xibalba. Conform mitlogiei maiaşe aceasta stea aurie este locul în care ajung sufletele după moarte pentru a renaşte.
Planurile acţiunii filmului se intrepătrund în general când Tom citeşte, „în prezent”, din carte. În prezent, cercetarea lui Tom începe să dea roade, dar asta implică tot mai putin timp petrecut cu Izzie. Recurent este motivul fricii de moarte, frică ce până în final este depaşită de Izzie, dar tot datorită fricii Tom nu poate vedea/întrevedea un remediu. Echipa lui Tom descoperă un compus bazat pe seva unui arbore din America Centrală, care testat pe un subiect de laborator provocă rezultate extraordinare: întinerire şi vindecare. Din păcate este prea tarziu căci Izzie moare. În acelaşi timp se prezintă cum arborele (planul spiritual) moare şi el - totul foarte aproape de destinaţie (Xibalba) unde se aşteaptă renaşterea. „În prezent”, Tom este determinat să găsească un antidot pentru moarte considerată a fi o boală ca oricare alta şi poate fi tratată.
Aparent Tom gaseşte leacul pentru moarte deducând acest fapt din aşa zisul plan spiritual, viitor, şi l-am putea înţelege ca prezentul acţiunii. Argumentele pentru acesta sunt stiloul (primit ca dar de la Izzie pentru a putea finaliza cartea), tatuajul din locul inelului. În drum spre Xibalba Tom are vizuini din trecut sau viaţa anterioară.
În Imperiul Maiaş, conquistatdorul Tomas este lăsat să intre în templul secret fiind recunoscut de către shamanul maiaş ca fiind Primul Părinte. Tomas găseşte arborele vieţii şi cu multa poftă începe să bea din seva acestuia, devenind astfel subiectul propriului experiment. Efectul iniţial este cel aşteptat, ranit fiind se vindecă, dar pe urmă din rană răsare un manunchi de flori, iar în cateva clipe întregul său trup se transformă în flori.
În planul viitorului înainte de a ajunge la Xibalba Tom are o viziune cu Izzie astfel că ajunge să nu-i mai fie frică de moarte, realizând ca vor fi împreună după aceasta. Viaţa eternă în sigurătate este un chin, iar adevărata viaţă eternă este dată de dragoste.
În momentul sosirii la Xibabla, steaua explodează, Thomas aparent moare, iar areborele renaşte şi o dată cu el şi lumea. Acţiunea revine în prezent înainte de momentul descoperirii în cercetarea lui Tom. De-aici însă protagonistul hotărăşte să contribuie la cartea „The Fountain” adăugând ultimul capitol şi implicit vă voi lăsa să descoperiţi singuri cum va continua poveastea, foarte captivantă de altfel până în acest punct.
Motivele principale ale filmului sunt lupta omului cu moartea, dragostea, renaşterea, ciclicitatea binomului viaţă - moarte. Întreaga acţiune a filmului cât şi a cărţii din film duc spre Xibablba, către un nou început prin sfârşit (it begins where it ends). Acest simbol al circularităţii este subliniat de către existenţa inelului în toate cele trei planuri. Atât în planul trecutui cât şi al prezentului ciclul este intrerupt accidental de pierderea inelului de logodnă, iar reluarea lui este simbolizată de găsirea inelului în viitor, în iarba de langă arbore şi potrivirea perfectă pe degetul unde într-un moment „x” a fost tatuat un inel. De asemenea lupta omului cu imposibilul, cu moartea, în numele dragostei este pusă în evidenţă în două scene: în trecut, lupta unui singur om contra unei armate întregi fără a fi atins de frică, apoi în contrast apare scena, în viitor, când în ciuda tuturor scepticilor din echipa sa, Tom reuseste să gasească o soluţie.
Oricât aş încerca o interpretare a filmului cuvintele nu-mi pot fi de folos căci pelicula transmite mult mai mult decât cumulul ezoteric, idei şi filosofi religioase ori simboluri, prin care care suntem trecuti la o primă vizionare. Ori de câte ori l-aş revedea mai vreau o dată. Ceea ce vă doresc şi vouă. Vizionare plăcută!
Filmul poate fi gasit aici sau aici.
PS: Astept impresiile voastre.

2 comentarii:

  1. e bun rău! e adevărat că a trebuit să îl văd de două ori k să-l înţeleg, dar a meritat. o odisee a căutării edenului, nemuririi şi de fapt a regăsirii sinelui care nu are valoare dacă nu este potenţat de alteritatea persoanei iubite. mulţam Unq-ule!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte fain! tine-ti-o tot asa!

    RăspundețiȘtergere