Lectura săptămânii

Carte de înţelepciune
Constantin Noica

Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.

Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci-patruzeci, chiar cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor şi speră să obţină dintr-o dată, ba sunt dezamăgiţi că nu obţin (cel puţin în ochii altora), ceva care să despice lumea în două. Numai că se despică ei în două, prin nerăbdarea lor – şi intră apoi în statistică.

Fă ce-ţi place ţie – plus ce le place altora. Dacă nu le place altora, nu-ţi place nici ţie, în fond.

În fizică nu contează mişcarea, nu viteza, ci (ca la Galilei) acceleraţia. La fel şi dincoace: dacă poţi accelera destinul cuiva.

Până la proba contrarie, orice om are o sămânţă de geniu. Toată problema e să fie amabil cu societatea şi să se supună la încercare, să aibă o formă de pietate, să vadă dacă nu cumva are să ne spună o noutate.

Dacă e în noi ceva mai adânc decât noi înşine, să uităm de noi înşine şi să ne amintim de noi.

În contactul cu alţi oameni, un om nu e un ins, e o stare generală: e buna primire, sau convorbirea interesantă, pachetul de noutăţi, creditul, înţelegerea, oglinidrea adversitatea, principiul stenic,viaţa, ironia ei.

Înţelepciunea nu e ceva care se învaţă; e ceva care se trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă.

Ce-ţi cer oamenii e nespus mai puţin decât ce-ţi ceri tu. Ei nu vor decât să joci un rol. Tu vrei să scrii o piesă.

Totul este să pleci de unde eşti sau de unde este lumea: să converteşti banul în bun dezinteresat şi negativul în pozitiv – înfrângerea în biruinţă, situaţia de obiect, în care eşti pus, în cea de subiect, pe „a fi în” în „a fi întru”.

Fiecăruia îi e dată o singură vână a interminabilului, o singură formă de infinitate: nu jindui infinitatea altora, nu le fura deliciul lor sacru. Trăieşte, adânceşte-te şi rătăceşte-te într-al tău.

Cele trei fericiri: creaţia, procreaţia şi casa. (Au partea lui Dumnezeu în ele.) Restul sunt doar bucurii.

Că fericirea înseamnă timpul staţionar, căruia nu mai ai nevoie să-i spui „O, rămâi!”... Căci el rămâne – o verifici de fiecare dată.

Nu există fericire dincolo de cultură. Nimic nu „ţine” dacă nu e filtrat de cultură, iar fericirea trebuie să ţină, căci nu e extaz.

Oamenii cei mai periculoşi nu sunt cei care-ţi cer ceva, sunt cei care-ţi dau ceva. După ce ţi-au dat (fără să le fi cerut nimic), îţi cer ei: să ţii minte ce ţi-au dat, să le-o arăţi, să le fii îndatorat...

Să nu te baţi cu un duşman de proastă calitate.

Oamenii sunt cei care vor să te urâţească, sau urâţenia e în tine şi îi iei pe ei ca pretext?

Sunt trei tipuri de adversitate: război – sport – dialog. În primul trebuie să învingă unul. La al doilea idealul e să nu fie învingători şi învinşi. La al treilea, să fie învinşi amândoi.

Omul începe de la înţelesul înfrângerii. Nu şi-a dorit-o, a făcut totul ca s-o evite, dar îi vede binefacerea, bogăţia, rodnicia în ceasul când cade.

A iubi este a merge împreună spre altceva. Asta nu înţeleg cei care cer un plus de libertate pentru un eros orb. Dar conducătorii ştiu că e orb şi de aceea, când au nevoie de tineri, îi trimit într-acolo...

Dragostea e o închidere ce rămâne închisă; iubirea, una ce se deschide.

Oamenii încep să fie interesanţi când au caracter de reprezentanţă. Ce e dincolo de ei te atrage, nu ce sunt ei. O idee în slujba căreia sunt, nu una care-i slujeşte, care-i îngraşă pe ei.
De aceea au fost şi sunt atât de puţini oameni interesanţi aci, în România. Îi vezi sclipitori, de-o inteligenţă cuceritoare, gata să facă saltul cel mare. Dar nu-l fac. Ceva îi reţine. Oamenii aceştia, de la care aşteptai orice, bat din aripi şi nu pot să zboare.
Iar într-o zi înţelegi: nu sunt decât individualităţi – adică înfundături.

Dintre toate roadele pământului, omul e singurul care nu se coace niciodată. Nu există maturitate; doar tinereţe.
Pentru societate e un dezastru: de aci conflicte, catastrofe şi inadecvări de tot soiul: ideologii şi ştiinţe perfecte pentru oameni necopţi.
Pentru ins e o binecuvântare: rămâne ingenuu toată viaţa.

Confundarea răspunderii cu libertatea a catastrofat lumea.

Îţi e duşman cine te fixează într-o singură întruchipare; fie că o face din ură sau din dragoste.

Problema grea în viaţă este să înfrunţi răul şi să ocoleşti binele.

E suficientă o întâlnire cu imposibilul tău ca să reintri în înfrângerea ta.