Fals studiu de caz

Despre Mikailo sau Mişa, cum obişnuiesc să-l alint, nu am fost niciodată în stare să îmi formez o părere categorică, şi nu am reuşit să-l încadrez în vreun tipar uman care să îmi fie familiar. Ucrainean micuţ, cam 1, 65 m, slăbuţ - motiv pentru care e obsedat să facă o burtă mare ca a mea, cu păr blond deschis, retezat cu foarfeca de tuns batalul, cu ochii tulburător de albaştrii şi o voce un pic cam stridentă pentru gustul meu, Mişa mi-a creat mereu impresia că este mult mai mult decât poate să exprime fizicul şi vocabularul (având amândoi ca numitor comun o limbă pe care nu o cunoaştem, asta e chiar imposibil). Ne ştim de aproape 3 ani şi mă minunez în fiecare zi de evoluţia sa: când zic în sine-mi că l-am dibuit şi am înţeles felul său de a fi, se întâmplă să am o surpriză care îmi dă evaluările peste cap, ceea ce nu mi se întâmplă prea des, cu atât mai mult cu cât am impresia că aş fi un om destul de fin şi cumpătat în aprecieri, adept al căii/căilor de mijloc. Ce-i drept, sunt singurul care crede acest lucru despre mine: părinţii se întreabă obsesiv în scurtele momente pe care le petrec acasă, dacă sunt întreg, iar amicii mă consideră… să zicem „deplasat”. De aceea şi diagnosticele şi judecăţile mele au mari şanse să fie la fel de deplasate, oricât de normale şi corecte mi-ar părea.

Imposibilitatea de a trage odată o concluzie definitivă, dar şi plictiseala de a mai urmări subiectul, precum şi încheierea stagiului de cercetare, m-au determinat să fac publice rezultatele parţiale şi să arunc mănuşa, provocându-i pe cunoscuţii noştri comuni să-mi continue lucrarea (Lucrarea, pentru cunoscători). Am pornit de la câteva repere stabilite în decursul celor 3 ani de analiză şi modul în care au evoluat de-a lungul timpului, confirmând, respectiv infirmând,  părerile preliminare.

Mişa spielhosen: când l-am văzut prima dată, Mişa obişnuia, potrivit observaţiilor mult mai atente şi acrivice ale colegilor, să reînvie moda salopetelor dintr-o singură bucată, încheindu-și blugii (normali, în 4-5 nasturi) destul de sus pe abdomen, undeva deasupra diafragmei, cu o promiţătoare tendinţă ascendentă

– păreau să ajungă cât de curând deasupra pectoralilor. După 6 luni de semi-convieţuire subiectul a manifestat o veritabilă scădere a apetitului de a-şi mai trage nădragii până în gât. În prezent a renunţat total la această modă, probabil şi pentru că a făcut o obsesie pentru veluri, care nu se pretează principial ideii de salopetă.

Mişa şi naveta (nu Soyuz, ci de bere): între miturile create şi îndelung cântate de barzii acelui an de graţie 2009 se numără şi acela, potrivit căruia, acest tânăr micuţ, dar de viţă nobilă şi cu un potenţial enorm în domeniu ar băga sub masă cei mai notorii consumatori de băuturi „răcoritoare”, motiv ce l-a făcut extrem de popular între cursanţi, dornici să vadă pe viu minunea şi tăria acestui vlăstar slavon. Cu părere de rău faţă de aceşti admiratori ai săi trebuie să spun că nu e nicio minune: omul e mic, are stomac mic, gât mic şi gură mică, aşa că din înghiţituri mici abia de prăpădeşte o sticlă de „răcoritoare” în decursul unui simpozion (în accepţia iniţială = chiolhan), timp în care ceilalţi s-ar putea să ajungă într-adevăr, după cuvântul legendei urbane, sub masă. I’ve seen that!!!

Mişa micul burghez: ca majoritatea persoanelor ajunse peste noapte într-o situaţie destul de generoasă, subiectul şi-a schimbat parţial şi preferinţele pentru anumite mărfuri. Lăsând la o parte chestiunea de gust, Mişa rămâne un strângător, tipul care nu prea se uită dacă are frigiderul gol şi nici nu e pasionat să îşi cumpere alimente exotice (preţul fiind acelaşi cu cel al alimentelor „normale”). În schimb investeşte în imagine, subliniind adesea preţul şi calitatea materialului, deşi nu par să fie durabile şi pe care eu, care sunt o mână spartă de fel, nu m-aş îndura să scot din buzunar nici jumătate. Ideea e că ţine foarte mult la brand: obiectul trebuie să fie de o firmă anume, căreia pare să-i fie consumator fidel de când s-a născut (deşi n-are cum că m-am gândit). Nu poate face nicio excepţie şi pare a se mândri cu aceste excentricităţi: „am gusturi mai nebune, dar nu suport altfel”.

Mişa decatlon: obsedat de dimensiunile reduse, dar şi din dorinţa de a impresiona o anume cetăţeană (deloc impresionantă), subiectul s-a apucat cam de orice formă de mişcare posibilă care nu implică vizitarea periodică a unei săli de sport: 10 km jogging zilnic, ridicări greutăţi şi alte exerciţii. La acestea se adaugă suplimentele proteice pe care le ingeră conştiincios şi pe care le încununează cu câte o omletă pe seară. După aproape un an nu se vede nimic! Între timp cetăţeana şi-a găsit altă preocupare, dar se pare că o altă cetăţeană a făcut presiuni la inima viteazului nostru – irelevant pentru studiu. De reţinut că încă nu se vede nimic.

Scurt portret moral: Mişa se distinge prin încăpăţânare şi dorinţa de a părea că menţine controlul asupra situaţiei indiferent care este natura ei. Mimează eficient reţinerea, plasând inteligent şi deopotrivă enervant câte un „nu ştiu” când îi ceri opinia despre ceva, ca să ai surpriza că te duce unde vrea el şi trage în numele tău concluziile care îi convin lui. 

În loc de concluzii: punând cap la cap notiţele adunate în acest răstimp, îmi dau seama cât de puţin îl cunosc pe acest om, căruia obişnuiesc să îi spun prieten (nici nu aş vrea să ştiu ce ar crede el despre mine dacă ar ştii ce am scris eu acum). În acelaşi timp realizez cât de mult se poate schimba un om în alt mediu decât cel natural, lăsându-se influenţat de factorii noului spaţiu sau desfăşurându-şi propriile predilecţii latente şi nerealizabile în mod normal în mediul natural. Încă o dată, îi rog pe toţi cei interesaţi de acest subiect să îmi continue munca, iar la o eventuală publicare a cercetării să menţioneze minora mea contribuţie.

P.S. îmi cer scuze pentru imagine – nu am găsit altă rimă!