Lectura săptămânii

O mie nouă sute optzeci şi patru
George Orwell

Viitorului sau trecutului, acelui timp în care gândirea este liberă, în care oamenii sunt diferiţi unul de altul şi nu trăiesc singuri, acelui timp în care există un adevăr, iar ceea ce a fost nu mai poate fi desfăcut, din epoca uniformităţii, din epoca singurătăţii, din epoca Fratelui cel Mare, din epoca dublugânditului – salutare!

Caracterul schimbător al trecutului este principala teză a SOCENG–ului. Evenimentele care au avut loc nu există în mod obiectiv, ci supravieţuiesc doar în documentele scrise şi în memoria oamenilor. Trecutul este acel lucru despre care documentele şi memoria nu se contrazic reciproc. Or, din moment ce, Partidul deţine control exclusiv asupra tuturor documentelor şi controlează, în egala măsură, şi mintea tuturor membrilor săi, rezultă că trecutul arată aşa cum hotărăşte Partidul; mai rezultă şi că, deşi trecutul este modificabil, el nu a fost niciodată modificat, în nicio situaţie anume, şi că este imposibil să fi existat vreodată un trecut diferit. Lucrul rămâne valabil şi atunci când acelaşi eveniment trebuie modificat de mai multe ori în cursul aceluiaşi an până la pierederea oricărei posibilităţi de a-l mai reconstitui. Partidul se află, în orice moment, în posesia adevărului absolut şi este de la sine înţeles că absolutul nu poate să fi arătat vreodată altfel decât până azi.

Dublugânditul este capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc şi de a le îmbrăţişa pe amândouă în acelaşi timp. Un gânditor al Partidului ştie în ce direcţie trebuie să-şi modifice amintirile; prin însuşi acest lucru, el este conştient că joacă feste realităţii, dar prin intermediul dublugânditului, el se şi autoasigură că realitatea nu a fost violată. Acest întreg proces trebuie să fie şi conştient, altminteri nu s-ar desfăşura cu precizia necesară, şi inconştient, altfel ar atrage după sine un sentiment de falsitate la început, apoi de vinovăţie. Dublugânditul este însuşi nucleul SOCENG-ului fiindcă Partidul nu face altceva decât să folosească frustrarea conştientă pentru a ajunge la acea finalitate solidă care, de fapt, depinde de o totală onestitate.
Aşa stând lucrurile, este neapărat necesar să spui minciuni sfruntate şi totuşi să le crezi cu toată sinceritatea, să uiţi tot ce a devenit nedorit şi, pe urmă, dacă acel lucru revine la lumină, să-l readuci din uitare exact pentru atâta timp cât ţi se cere, să negi exsitenţa realităţii obiective şi să nu încetezi nicio clipă a ţine cont de realitatea pe care o negi. Chiar şi folosirea termenului dublugândit presupune exercitarea dublugânditului, pentru că, rostind cuvântul, recunoşti implicit că suceşti realitatea; printr-un nou proces de dublugândit anulezi această recunoaştere, şi aşa mai departe, la infinit, minciuna fiind cu un pas înaintea adevărului. În ultimă instanţă, prin intermendiul dublugânditului a reuşit Partidul – şi s-ar putea să mai reuşească, nu avem cum şti – să oprească fluxul istoriei.

Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare concepţiei despre lume şi obiceiurilor mentale proprii adepţilor devotaţi ai SOCENG-ului, ci, în acelaşi timp, de a face imposibil orice alt mod de gândire. Intenţia este ca, atunci când Nouvorba va fi adoptată, odată pentru totdeauna, iar Vechivorba uitată, o idee neortodoxă – adică o idee divergentă faţă de principiile SOCENG-ului – să fie literalmente de neconceput, cel puţin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte.