Ziua de e ieri e istorie, cea de mâine, un mister

Într-o lume în care sunt promovate valori false, greşite este necesar să fim conştienţi de ceea ce ne înconjoară şi să avem grijă ca acestea să nu ne influenţeze negativ. Este important să ne întoarcem la valorile morale, adevărate, creştine. După cum spunea Mântuitorul Iisus Hristos „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, trebuie să menţinem acest reper pentru a trăi în ade-văr, credinţă, libertate.

A fi creştin a fost în-totdeauna legat de a fi persecutat. Încă din momentul propovă-duirii lui Hristos pe teritoriul Israelului, au existat acte de persecuţie din partea celor pentru care puterea era unica dorin-ţă. Cuvintele Mântuitorului au atras oa-menii dornici să îmbrăţişeze adevărata şi dreapta credinţă, oferindu-le valorile mo-rale şi spirituale pe care să şi le însuşeas-că şi mai apoi să le transmită mai departe. Acest lucru a atras nemulţumirea farisei-lor şi romanilor, s-a ajuns la judecarea lui Hristos şi condamnarea la moarte prin răstignire. Hristos Şi-a purtat crucea, şti-ind că face acest lucru pentru eliberarea întregii seminţii umane. Iisus Hristos a murit pe cruce, luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi. După 3 zile, El a înviat din morţi, dovedind astfel biruin-ţa Sa asupra păcatului şi a morţii. Învierea Sa constituie cea mai mare minune realizată de El şi prin intermediul acesteia ne-a fost oferită şi nouă posibilitatea de mântuire.
Astfel, după Înălţarea la Cer a Mântuitorului şi Pogorârea Duhului Sfânt a venit rândul Apostolilor să răspândeas-că credinţa creştină. Şi ei au întâmpinat obstacole şi persecuţii în calea lor din partea celor care nu erau dispuşi să ac-cepte noua credinţă. Prigoana a venit din partea împăraţilor romani care au recurs la martirizarea celor ce se declarau creş-tini. În astfel de condiţii creştinii se ve-deau nevoiţi să îşi ţină slujbele ascunşi, în locuri tăinuite. Împăratul Constantin a fost cel care a mai şters diferenţele dintre creştini şi restul populaţiei, legalizând creştinismul.

A fi creştin a fost întotdeauna un risc, asumare jertfelnică. Cea mai teribilă exemplificare o constituie cu siguranţă martirajul creştin din închisorile comu-niste. Este teribil pentru că a fost atât de crunt, de vast (în toate lagărele comunis-te) şi apropiat de noi cronologic. Prin cărţile scrise pe această temă, filme sau interviuri, ei nu vor să ne înspăimânte, ci îşi aduc mărturia lor cu valoare testamen-tară, întărindu-ne, făcându-ne lucizi, pu-nându-se pe ei sprijin pentru încercările noastre, dându-ne o călăuză în viaţă pen-tru adevărata biruinţă: credinţă, iubire, iertare, seninătate, curaj, consecvenţă.

În ziua de astăzi însă asistăm la acte ce par a-i îndepărta pe creştini de valorile autentice, morale, oferite de Mântuitor.

Şi ajungem în situaţia în care, în loc să fi învăţat din greşelile anterioare, să avem în vedere anumite principii de viaţă drepte, creştine, ne îndepărtăm pas cu pas de acestea şi ne afundăm în visele deşarte pe care ni le oferă plăcerile imorale, necreştine.

Pretutindeni se pot vedea scandaluri care generează dispute, conflicte şi vio-lenţă, în mare parte au ca şi cauză alcoo-lismul, depravarea, lăcomia şi alte vicii de acest gen. Suntem influenţaţi în mare parte de mass-media care ne „distrează” cu scene pline de vicii, violenţă şi batjo-cură, toate acestea oferind un model ne-gativ tuturor, în special celor tineri. Cum ne putem aştepta ca tinerii să aleagă o viaţă morală, bazată pe principii sănătoa-se, când în jurul lor se petrec atâtea eve-nimente cu conotaţii negative?

De aceea în această dominaţie a imo-ralităţii şi a falselor valori este bine să căutăm refugiu în Cuvântul Domnului, căci numai acesta reprezintă o poartă spre ade-văr, armonie şi, în final, mântuire şi ne va ajuta pe noi, creştinii, să avem în noi „busola” către ceea ce este moral, drept.

A fi creştin este un risc, dar şi o no-bleţe. Prin trupul şi fiinţa noastră curge sângele lui Hristos, jertfa, învierea şi în-dumnezeirea Lui ca Om. Nu există sfinţe-nie fără asceză, fără jertfă, fără risc. Creş-tinismul nu este comod decât ca amăgire, ca pseudocreştinism.

Fie ca acest risc de a fi creştin să ni-l asumăm cu trezvie (cum spun părinţii filocalici), ancoraţi în realitatea concretă pe care noi o trăim, cunoscători ai istoriei creştine şi deschişi misterului pe care-l presupune încredinţarea vieţii şi a deveni-rii noastre călăuzirii divine – singura „lumină care luminează în întuneric”, singura garanţie a adevărului!

Să avem întotdeauna în minte cuvin-tele spuse de Hristos în predica de pe munte: „Fericiţi veţi fi voi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri!”

Cîmpean Radu, Cls. a XI-a A
Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil”, Braşov