Erau tineri toţi 4 şi împărţeau cei 20 m2 ai camerei 22.
De fapt se înşelau în ambele privinţe, căci începeau să se simtă din ce în ce mai bătrâni, iar camera lor avea cel mult 15 m2. În orice caz, se considerau fericiţi că în spaţiul respectiv nu mai erau 5 persoane, cum fuseseră vreme de 2 ani. Cum era şi firesc, au început să se sature de atâta fericire şi să-şi complice pateticele lor existenţe.
Pretextul? Nu conta! Important era să iasă din starea de blegeală ce domnea în fiecare colţişor, tronând peste finele pânze de păianjeni înfometaţi de atâta aşteptare, răsfrântă până în ultimul firicel de praf ce se găsea din abundenţă sub mocheta furată din camera vecină.
Vă întrebaţi fireşte: ok! dar unde e intriga? Nu fiţi nerăbdători, vine imediat!
Intriga era ea, o fată, care ar fi meritat să i se spună Intriganta, prietena unuia din ei, cunoscut drept Lebăda, care, deşi sătul de ea, nu putea să pună capăt unei relaţii transformate din iubire într-un fel de dependenţă afectivă, care se rezuma doar la ce dorea ea. De fapt cred că acesta era singurul lor lucru comun: amândoi o iubeau la fel de mult pe ea – sau poate ea se iubea mult mai mult pe sine decât ar fi fost el în stare să o iubească ever.
Conştient de răul pe care şi-l produce rămânând alături de ea, dar înspăimântat de sevrajul ce ar fi urmat despărţirii, tânărul nostru s-a hotărât să-şi dezvolte un spirit kamikaze, cu care să înfrunte violenţa Intrigantei. Credeţi că e uşor să devii peste noapte ceea ce nu eşti? Credeţi-mă că nu este! Şi el ştia asta! De aceea se puse pe treabă şi a început să experimenteze senzaţiile tari ale autenticei vieţi de cămin pe care le cam fentase până atunci.
Sub îndrumarea lui Moşu, un bănăţean bine construit, dar mai tânăr decât toţi ceilalţi locatari din 22, se apucă de gătit. Bineînţeles, ca orice ucenic a început cu munca de jos: curăţatul cartofilor, la care a dovedit o nemaivăzută neîndemânare, scăpându-şi adesea cuţitul în mână. Maestrul ignorând lipsa de iscusinţă a calfei, s-a decis să-l promoveze la păzirea cratiţei cu ulei încins, până când, găsindu-l opărit pe degete, l-a scos din bucătărie şi l-a îndemnat să se lase de făcut mâncare, căci nu avea să trăiască acolo îndeajuns pentru a deveni un kamikaze adevărat.
Trist, dar nu descumpănit, Lebăda se îndreptă spre Mielu’, un tip mai mult decât calculat, ardelean get-beget, care stătea şi chibzuia de 10 ori înainte de a deschide gura. Credea că dacă va deprinde sub îndrumarea lui tăcerea şi răbdarea va putea să-şi fortifice mai degrabă interiorul, decât ar fi făcut-o prin exerciţiile extreme din bucătărie. Stând mereu în umbra Mielului înţelesese că nu avea să dobândească niciodată acea pace a sufletului, care este specifică oamenilor blânzi. Lebăda nu era blând, nu fusese o zi în viaţa lui, din contră, se dovedise un tip crud, lipsit de milă, motiv pentru care i se spunea adesea că este un om rău. Ştia asta, dar mai ştia că nu avea cum să nu fie dur, când fusese de la vârsta de 3 ani bărbatul casei, educat în mod spartan, îndeplinindu-şi de mic sarcinile cu conştiinciozitate. Păcat că bunătatea inimii şi blândeţea nu erau totuna cu simţul datoriei, şi nici compatibile cu acesta, căci le-ar fi realizat imediat.
Lepădându-şi pleata crescută în timpul petrecut sub aripa protectoare a Mielului, şi îmbrăcând aspectul cazon care îl caracteriza se decise: trebuia să fie bărbat! Dar cum? De ce nu te învaţă nimeni cum? La ce bun 30 de ore pe săptămână când nu ştia cum? De fapt, cine ştie? Se apropie de Lupu, acesta – om serios, implicat într-o relaţie de câţiva ani cu o colegă a Intrigantei, se îndrepta sigur spre un drum pe care Lebăda nu era deloc sigur că îl voia. De aceea, ajuns în dreptul lui Lupu, se întoarse soldăţeşte pe călcâie şi făcu stânga împrejur, ieşind din cameră convins că însăşi teama de a nu face greşeala colegului său, l-a învăţat mai mult decât orice exerciţiu.
Acum era sigur, ştia că nu are curajul de a o rupe cu Intriganta! Însă avea suficient tupeu cât să îi facă ochi dulci uneia din colegele de cameră ale ei. Planul s-a dovedit precis ca un ceasornic. Intriganta nu l-a putut ierta niciodată, agresându-şi în acelaşi timp rivala, care nu avea idee ce se întâmplă. Ea nu putea să înţeleagă şi nici nu avea să afle vreodată că fusese doar un mijloc pentru ca el să scape din chingile unei relaţii chinuitoare pe care el personal nu putea să o termine.
Mulţumit în sinea sa că reuşise să îşi dea foc la valiză precum legendarul Cortez aprinsese de demult corăbiile pe ţărmul Americii, Lebăda se îndreptă jubilând spre camera unde avea să mai înveţe atât de multe lucruri.
P.S. celor ce se întreabă ce s-a întâmplat cu rivala Intrigantei le pot spune doar că a supravieţuit iar acum este mai mult decât fericită.
P.P.S. dragă Lebădă, ar trebui totuşi să ştii de acum înainte că nu este bine să te vaiţi că eşti strivit atâta vreme cât te porţi ca un vierme.
P.P.P.S. s-ar putea să urmeze
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu