Introspectie

Sunt conştientă că nu am ce căuta aici – ştiu clar cine sunt, ce sunt, în cine/ce cred şi nu cer nimănui socoteală dacă citeş-te asta şi mă judecă sau pur şi simplu aruncă această foaie la gunoi.
[...] Nu vă voi minţi – încă nu ştiu de ce am ales să scriu aceste rânduri; dintre toate lucrurile pe care le-am făcut în viaţa mea, să scriu un articol religios era ultimul lucru la care mă aşteptam. Totuşi, din multiplele mele credinţe, mi se pare că despre creştinism am cele mai multe de spus. De ce?

După cum am scris anterior, am neglijat această religie practic 18 ani şi încă este o credinţă de fundal, dar nu fac asta dintr-un act de teribilism sau altceva, ci pur şi simplu pentru că îmi este teamă. Într-adevăr, a fi creştin în-seamnă a avea speranţă, a conştientiza existenţa unei singure Fiinţe supreme, Care ne guvernează şi ocroteşte vieţile; înseamnă religia bucu-riei şi a dragostei infinite, lucruri care, într-o lume ca a mea, a celor reci şi revoltaţi, nu au ce căuta….
Creştinismul reprezintă abilitatea de a fi deschis lumii, de a dărui şi a deţine efectiv harul divin, primit odată cu jertfa Domnului nostru într-un act de altruism şi iubire supremă. Iar toate aceste elemente: iubire, înţelegere, ocrotire nu fac decât să hrănească speranţa; speranţa că vei trăi mai bine, speranţa că cineva te veghează mereu. Iar această speranţă, pentru mulţi (inclusiv eu), nu face decât ca dezamăgirea neîmplinirii să fie mai copleşitoare, mai puternică decât dacă te aşteptai la un eşec de la început.
Şi desigur, nici nu e nevoie să menţionez asta, dar a fi într-adevăr dedicat creştinismului mai prezintă şi riscul respinge-rii; riscul de a fi ridiculizat de cei de lângă tine pentru credinţa ta. Nu spun că toţi sunt aşa, dar majoritatea oamenilor nu pot sau nu înţeleg că o viaţă spirituală acti-vă nu înseamnă pocăire, ci mai degrabă conştientizarea necesităţii credinţei în ceva superior, ceva care să te determi-ne să exişti şi să lupţi în viaţă!
Aşadar, nu ştiu dacă aţi crezut ceea ce v-am mărturisit (nici nu am nevoie; după cum am zis, nu sunt o persoană căreia să-i pese prea mult de convenţi-onalitate). Important este să fiţi conşti-enţi de acest lucru, anume că riscul cel mai mare implicat în creştinism este acela de a avea speranţă; de a ieşi din zona ta de confort şi de a tânji după o existenţă mai bună, de o calitate superioară. Şi de aceea, majoritatea se tem, se ascund, reneagă sau, aseme-nea mie, caută răspunsuri în multiplele credinţe răspândite în infinitatea lumii contemporane…

Bobeică Flavia-Ruxandra (F.),
Clasa a XII-a A
C.N. Informatică „Grigore Moisil”, Braşov