Şezătoare - un strop de... curaj despre sinceritate şi adevăr

Ziua de azi stă sub semnul unei conversaţii antologice: un evreu, predat de mai marii poporului său autorităţilor romane sub acuzaţia de lezmajestate este interogat de prefectul Iudeii pe marginea acestei probleme. Pilat îl ascultă cam lipsit de răbdare pe inculpat, şi pleacă enunţând pretenţios şi retoric întrebarea: ce este adevărul?, fără a mai aştepta vreun cuvânt de la Hristos.

În căutarea unui răspuns i-am necăjit pe toţi câţi au vrut sau nu să colaboreze la această şezătoare (prilej cu care doresc să le transmit mulţumiri virtuale şi neconvenţionale). Am urmărit să vedem multiplele posibilităţi de definire a adevărului, limitele apologetice (ca să fim pretenţioşi), rezistenţa la adevăr a celor chestionaţi, dar şi necesitatea adevărului.

De această dată (din raţiuni practice) am grupat replicile primite în funcţie de întrebare, iar nu de persoană cum am făcut până acum – sper să nu provoace vreun inconvenient!!!

Acestor răspunsuri li se adaugă un text destul de amplu, dar atât de bine închegat încât mi-a fost milă să-l împart şi de aceea îl voi posta separat.

Şi iată şezătoarea:

1) cum ai defini adevărul (min. 3 atribute)?

- incompatibil cu această lume, strident, incomod

- real, irefutabil, obiectiv. PS: adevarul, spre exemplu in cazul unui proces juridic, nu trebuie confundat cu dreptatea ori echitatea. PPS: din punct de vedere religios-moral, adevarul meu compune tot 3 atribute: Mantuitorul Iisus Hristos

- Adevarul este Hristos

- o realitate ce nu poate fi contestata, combatuta... un fapt, o afirmatie sau un sentiment existent, consumat... (greu de definit adevarul, e mai usor de sesizat:))

- sincer, eliberator, frapant, "ireal".

- adevarul este libertate, durere si leac deopotriva.

- pentru mine, adevarul este actul de a detine o idee sau un concept care este conforma cu realitatea obiectiva din jurul meu. Cu alte cuvinte, daca o idee este viabila si nu exista elemente sa o contrazica, atunci e adevarata.

- indatorire, usurare si progres.

- adevarul - mod de viata, dus rece, iluzie

- adevarul este ceea ce este

- realitate, obiectivitate, puritate

- adevarul=(cam grea asta cu adevarul, dar o sa incerc) ceea ce te ancoreaza in "a fi", este ridicătorul de dileme, este libertatea aia cu aripi albastre si orgoliu de vultur.

- binele suprem, starea absoluta, utopie

- adevarul e expresia verbala unica, obiectiva, autentica si intacta a realitatii.

2) până unde ai merge pentru a-ţi apăra adevărul personal?

- având în vedere că nu stăpânesc prea bine arta argumentării, mă opresc destul de repede cu apăratul şi fac abstracţie de contra-argumente J
- adevarul personal inseamna subiectivitate, adica principiul de a gandi liber. in cazul asta as merge pana acolo unde se termina. pe acelasi principiu cu cel al libertatii personale care se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt

- pentru adevarul personal? Nu foarte departe. Cred ca as face o incercare, maxim doua.

- pana in panzele albe

- daca este doar adevarul meu personal atunci merg cu el pana la limita incalcarii adevarului altora. Daca este personal, dar valabil general merg pana unde se poate.

- in ceea ce ma priveste eu imi apar adevarul cu orice pret si merg pana in panzele albe pentru a-l apara.

- sincera, as merge "pana in panzele albe" sa imi apar adevarul doar in conditiile in care acel adevar pe care il detin e necesar. Daca este un element trivial si fara impact puternic asupra mea sau a celorlalti (spre exemplu, daca sunt ferm convinsa ca a castigat echipa X de fotbal sau ceva iar ceilalti ma contrazic) atunci nu sunt asa vehementa in a-l apara.

- nu stiu. cred ca destul de departe.

- pana la o limita, daca vad ca e inutila lupta, nu ma mai zbat deloc. Oricum, adevarul e cel de sus...

- nu cred ca adevarul (personal) trebuie aparat in vreun fel: a) adevarul personal ca si adevar despre o persoana se dezvaluie de la sine; uneori chiar te straduiesti sa il ascuzi si tot iese la iveala; b) adevarul personal ca si convingeri trebuie pastrat atata timp cat rezista ca adevar in fata altor 'variante'

- in cazul in care nu am nici o indoiala ca e asa cum spun, pana demonstrez celorlati sau pana ii conving cu argumente imbatabile

- pana unde as merge pentru a-mi apara adevarul personal? Intrebarea asta ar fi interesant sa mi-o pui peste 50 de ani. Acum cred ca as merge pana la capat.

- trebuie aparat si sustinut doar ca eu sunt o fire care lasa adevarul personal pt a fi descoperit de altii, a iesi la iveala decat sa mi-l apar eu.dar daca e nevoie o fac desi nu prea e felul meu

- adevarul nu poate fi personal pentru ca daca e adevar e neaparat obiectiv, deci se suprapune adevarurilor celorlalti si nu are rost sa apar ceva ce e al tuturor. El nu poate fi subiectiv, sau personal pentru ca atunci se numeste minciuna sau "adevar deformat".

3) cât de mult te deranjează adevărul spus în faţă (sincer)?

- sincer?! Teribil de mult, dar dacă trebuie să-l ascult muşc de colţul mesei în încercarea să nu fac urât

- putin spre deloc dar cu urmatoarele specificatii: depinde de ce anume se intelege prin acel "spus in fata". ma pot gandi la "spus in fata", dar de fata cu alte persoane ceea ce nu este prea comod. fiecare persoana are o stima de sine ori un statut la care tine catusi de putin. as accepta acel "spus in fata" dar "in privat". in cazul asta acel "putin spre deloc" este potrivit.

- depinde cine ti-l spune si cum ti-l spune. Ma deranjeaza de exemplu cei care in numele asa-zisei "calitati" de a spune adevarul in fata jignesc cu rautate.

- ma deranjeaza fffff mult cand vine de la persoane care nu ma cunosc, de la persoane superficiale...incerc insa sa fiu atenta cand vine de la pers foarte apropiate

- depinde ce fel de adevar. Daca imi vizeaza persoana si stiu ca e adevarat ma deranjeaza, dar il accept.

- sincer, nu ma deranjeaza, pe toti ne doare cand cineva ne spune adevarul in fata dar e un lucru foarte important pentru mine si prefer sa mi se spuna in fata indiferent cat de tare m-ar durea.

- hmmm...nu pot minti: ma deranjeaza ENORM adevarul spus in fata. Reusesc sa apreciez la ceva timp (poate chiar ani) dupa, cat de util mi-a fost sa mi se zica anumite elemente insa, pe moment, ma doare si uneori ma jigneste foarte tare.

- depinde de situatie. Sunt momente cand ma deranjeaza foarte tare.

- daca e adevar si esti onest cu tine insuti ar trebui sa-l accepti, daca nu... ti se va parea un dus rece, poate nepotrivit in unele momente. Depinde de situatie, cum e spus, pe ce ton

- as minti daca as zice ca nu ma deranjeaza, insa deranjul este mai mic decat aprecierea faptului ca mi s-a spus adevarul

- nu ma deranjeaza sa mi se spuna adevarul, asa poate mi s-ar atrage atentia cu privire la ce mai am de schimbat

- nu ma deranjeaza, mai mult ma buimaceste, iar dupa o gandire la rece ma impresioneaza chiar.(sincer!)

- nu ma deranjeaza doar ca ma pune sa ma gandesc mai mult la propria mea persoana

- mi se pare ca expresia "adevarul spus in fata" are o conotatie usor negativa...in ce ma priveste nu vad de ce m-as teme de adevar caci el nu e decat un simplu purtator de cuvant al realitatii, deci nu de adevar cred ca ar trebui sa-mi fie teama, ci mai degraba de realitate...

4) ce ai prefera: adevărul sau o semi-minciună care îndulceşte situaţia (sincer)?

- urăsc fazele de genul „ştie satul şi nu ştie bărbatul” aşa că sunt receptiv până şi la „the ugly truth”

- adevarul. daca nu as cunoaste adevarul unei situatii date (gandindu-ma spre exemplu la o greseala, indiferent de natura ei) nu as putea corecta respectiva geseala

- adevar sau semi-minciuna? In primul rand nu exista semi-minciuna, minciuna e minciuna, si tatal minciunii stim cine este, deci prefer adevarul oricat de greu ar fi.

- prefer adevarul indiferent cat de tare doare, apreciez insa foarte mult modul in care este livrat, caci poti sa spui acelasi lucru insa sa arati sa-ti pasa sau sa te prefaci ca-ti pasa....si asta face diferenta

- daca semi-minciuna nu afecteaza major faptele, intamplarile viitoare atunci este posibila si semi-minciuna, doar cand este strict necesara, dar, totusi, in circumstante normale, naturale, prefer adevarul, chiar daca imi tulbura starea de "dolce far niente", poate pana la urma fac ceva.

- ADEVARUL, intotdeauna adevarul.

- aici depinde de context; normal ca in mod constient as vrea adevarul deoarece nu sunt capabila sa traiesc in iluzii si nici nu e sanatos. Dar in subconstient, as alege semi-minciuna ca sa nu ma simt ranita. Asadar, ca raspuns sincer: daca sunt 100% lucida si neinfluentata de emotii atunci prefer adevarul.

- indiferent de situatie sau cat de mult m-ar deranja, prefer adevarul.

- as prefera adevarul, daca am in vizor ceva care sa ma formeze sau sa nu ajung mai tarziu sa regret. Daca nu... e buna si minciuna care ma indulceste pe moment, ca apoi sa cad in autosuficienta.

- daca adevarul este spre binele meu, prefer adevarul, in rest semi-minciuna

- adevarul, oricat de crud sau dureros ar fi (chiar daca poate mi-ar provoca suferinta)

- e dulce semi-minciuna si face parte din noi, inradacinata adanc in dimensiunea sociala. Dar, si nu stiu daca e teribilul varstei sau foamea de a fi original,diferit, prefer adevarul.(SINCER!)

- adevarul

- oricat de dureros ar fi, prefer adevarul minciunii, chiar in situatii limita irevocabilul oricum s-a produs deci la ce-ar servi sa camuflam realitatea ?

5) în ce măsură trebuie spus adevărul?

- în mod normal mereu, dar „you can't handle the truth”! Me neither!!!

- adevarul trebuie spus in toate situatiile, iar acestea trebuie suportate cu toate consecintele ce-l implica

- in masura in care iubesti, cred ca cea mai mare dovada de iubire pe care o poti arata cuiva este sa-i spui Adevarul, dar mai intai sa-l iubesti si apoi sa-i spui adevarul.

- adevarul, teoretic, trebuie spus cu "cu cea mai mare masura", practic vezi daca merita sa iti bati capul, daca poti schimba ceva...daca omul cu pricina e receptiv si de ce nu daca poti sa faci fata situatiei. concluzia mea ar fi ca vorbind asa ipotetic si general adevarul suna bine, iar la teorie toti suntem geniali, practic e fff complicat

- pana cand il aude cineva.

- de ce sa ne ascundem, noua ne este frica nu de adevar ci de felul cum ar reactiona persoana respectiva dar nu ne gandim ca putem sa-i facem si bine, nu numai rau. Adevarul trebuie spus, unde exista dragoste este si adevar!

- adevarul trebuie spus in masura in care este util. Nu sunt de acord cu cei lipsiti de tact si diplomatie care zic tot ce le sta pe suflet verde-n fata dar nici cu parvenitii si prefacutii care mint sa obtina avantaje in diverse domenii. Cred ca un echilibru intre minciuna si adevar e necesar pentru a coexista intr-o societate, motiv pentru care pot sa afirm ca a zice mereu adevarul nu e un lucru prea viabil...

- adevarul trebuie spus. Conteaza foarte mult si cand sau cum il spui, dar el trebuie spus.

- ar fi o utopie sa credem ca mergem pana la capat cu adevarul. hai sa fim sinceri, ne imaginam ca treb sa fie dus pana la capat, insa am prefera sa nu-l spunem niciodata k sa avem de profitat de pe seama minciunii spuse.

- cred ca adevarul trebuie spus tot timpul, dar sunt situatii in care iti trebuie curaj ca sa spui adevarul, si situatii in care doar crezi ca spui adevarul si de fapt te inseli. Cine poate sa stabileasca de fapt care e adevarul?

- depinde de situatie si de cuvintele alese, uneori poate fi "indulcit" dar nu mintind, ci alegand termeni mai putin jignitori, iar alteori, se pot omite anumite lucruri

- in masura in care este adevar.

- depinde de situatie uneori da alteori nu. aceasta depinde si de gravitate

- cred ca nu e vorba de masura in care trebuie spus adevarul, pentru ca adevarul trebuie rostit in totalitatea lui, ci e vorba mai degraba de cum trebuie spus adevarul, pentru ca vorbele pot indulci chiar si cele mai crude adevaruri.