din respect pentru tineri

Frică şi cutremur
Soren Kierkegaard

I

“După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis […]: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!”” [Facerea 22:1-2].

Dimineaţa în zori, Avraam s-a ridicat, a înşeuat asinii, şi-a părăsit cortul şi l-a luat pe Isaac. Sarra s-a uitat după ei pe fereastră, cum au pornit-o pe vale drept înainte, până când i-a pierdut în zare. Au călărit tăcuţi trei zile în şir. Până în dimineaţa celei de-a patra Avraam nu scosese niciun cuvânt, dar ridicându-şi privirea, a zărit în depărtare muntele Moria. A lăsat flăcăii în urmă şi, cu Isaac de mână, a purces la urcarea muntelui. Iar Avraam şi-a zis în sinea lui: „Cu toate astea, nu-i voi ascunde lui Isaac încotro îl poartă această cale”. S-a oprit în loc, a întins mâna către creştetul fiului său pentru a-l binecuvânta, iar Isaac s-a înclinat întru consimţire. Chipul lui Avraam era părintesc, privirea, blândă şi vorba, încurajatoare. Dar Isaac nu l-a putut înţelege, iar sufeltul său n-a putut fi înălţat; a cuprins cu mâinile genunchii lui Avraam, l-a implorat smerit, l-a rugat pentru viaţa sa fragedă, pentru frumoasele lui speranţe, i-a amintit de bucuria căminului lor, i-a vorbit de tristeţe şi singurătate. Atunci Avraam l-a ridicat pe băiat de jos şi a pornit mai departe luându-l de mână, iar vorba sa era plină de încredere şi de povaţă. A urcat muntele Moria, dar Isaac nu l-a înţeles. Atunci Avraam i-a întors o clipă spatele, apoi Isaac i-a zărit chipul care se schimbase: crâncenă-i era privirea, cumplită-i era făptura. L-a apucat de piept, l-a trântit l-a pământ şi astfel i-a grăit: „Copil neghiob, crezi tu că eu sunt tatăl tău? Eu nu-s decât un idolatru. Şi mai crezi că asta e porunca lui Dumnezeu? Nu, e doar dăruinţa mea.” Atunci Isaac s-a cutremurat şi a strigat cuprins de teamă: „Dumnezeule din ceruri, îndură-te de mine, Dumnezeu al lui Avraam, ai milă de mine, dacă nu mai am un tată pe pământ, atunci fii Tu tatăl meu!”. Iar Avraam şi-a spus încet în sinea sa: „Mulţumescu-ţi Ţie, Dumnezeule ceresc; e mai bine totuşi să mă creadă un ticălos decât să fie nevoit să-şi piardă credinţa în Tine.”

***

Când copilul trebuie înţărcat, mama îşi înnegreşte sânul, căci ar fi păcat ca pieptul ei să arate plăcut atunci când copilul nu mai trebuie să-l capete. Iar copilul crede că sânul s-a schimbat, dar că mama a rămas aceeaşi, cu privirea la fel de afectuoasă şi tandră ca întotdeauna. Fericit acela care n-a avut nevoie de un mijloc mai cumplit ca să-şi înţarce copilul!

II

Avraam s-a ridicat dimineaţa în zori şi a îmbrăţişat-o pe Sarra, mireasa bătrâneţilor sale. Sarra l-a sărutat pe Isaac, cel care îndepărtase rușinea de la ea, mândria şi speranţa ei în toate neamurile ce or să vină. Şi aşa, au pornit tăcuţi de-a lungul cărării, dar privirea lui Avraam era aţintită în jos, până-ntr-a patra zi când şi-a ridicat ochii şi a zărit în depărtare muntele Moria. Însă văzul i se pironi iarăşi în pământ. Aranjă tăcut lemnele de foc, îl legă pe Isaac şi-n tăcere îşi scoase cuţitul; atunci zări mielul ales de Dumnezeu. Îl sacrifică şi se înapoie acasă... Din acea zi, Avraam a început să îmbătrânească şi n-a mai putut uita că Dumnezeu i-a cerut lui aceasta. Isaac a continuat să înflorească aşa ca până atunci; dar ochii lui Avraam s-au întunecat tot mai mult, şi din acel moment ei nu mai cunoscură încântarea.

***

Când copilul creşte şi trebuie înţărcat, mama îşi ascunde feciorelnic sânul, şi atunci copilul nu mai are nicio mamă. Fericit acel copil care nu şi-a pierdut altfel mama!

III

Avraam s-a ridicat dimineaţa în zori. A sărutat-o pe Sarra, tânăra mamă, iar Sarra l-a sărutat pe Isaac, unica ei încântare, veşnica ei bucurie. Avraam călărea dus pe gânduri de-a lungul cărării. Se gândea la Agar şi la fiul ei, pe care îi alungase în deşert. A suit muntele Moria şi a scos cuţitul. Într-o seară liniştită, Avraam călărea de unul singur şi se îndrepta către muntele Moria; se aruncă din şaua asinului său şi-l imploră pe Dumnezeu să-i ierte păcatul de a fi vrut să-l sacrifice pe Isaac, de a fi uitat datoria de tată faţă de fiul său. Călărea adeseori pe cărarea sa solitară, dar nu-şi afla liniştea. Nu putea să priceapă că fusese un păcat să vrei să-i oferi lui Dumnezeu tot ceea ce ai şi pentru a cărui posesie ţi-ai da viaţa în orice moment; şi dacă aceasta era un păcat, dacă nu-l iubise atât de mult pe Isaac, el n-ar putea înţelege că iertarea e posibilă; căci există oare un păcat mai groaznic?

***

Când copilul trebuie înţărcat, mama se întristează că ea şi copilul trebuie să fie despărţiţi din ce în ce mai mult, că acela care odinioară era ţinut sub inima ei, iar mai apoi se odihnea la sânul ei, nu va mai fi atât de aproape. Aşa încât amândoi trăiesc aceeaşi scurtă mâhnire. Fericit cel ce şi-a păstrat copilul atât de aproape şi n-a fost nevoit să se întristeze mai mult!

IV

Dimineaţa în zori, totul în casa lui Avraam era pregătit pentru călătorie. Acesta şi-a luat rămas bun de la Sarra, iar Eliezer, sluga sa credincioasă, l-a urmat o bucată de drum, după care s-a întors. Au călătorit, Avraam şi Isaac, în tihnă, până au ajuns la muntele Moria. Tăcut şi blând, tatăl pregăti cele necesare pentru sacrificiu, dar când s-a întors şi a scos cuţitul, Isaac a surprins cum mâna stângă a lui Avraam fu cuprinsă de disperare, că un fior îi străbătu trupul – şi totuşi a scos cuţitul.
Apoi s-a întors acasă, iar Sarra le-a ieşit degrabă în întâmpinare. Însă Isaac îşi pierduse credinţa. Lumea n-a auzit nimic de cele întâmplate, Isaac n-a povestit niciodată cuiva ceea ce văzuse, iar Avraam nu bănuia că cineva văzuse ceva.

***

Când copilul trebuie înţărcat, mama are la îndemână o hrană mai consistentă, pentru ca pruncul să nu piară. Fericit acela care are la îndemână o mâncare mai consistentă.

Astfel şi în alte chipuri similare gândea omul acela despre întâmplarea cu pricina. De fiecare dată când se întorcea acasă frânt după hoinăreala pe muntele Moria, el îşi împreuna mâinile şi spunea: „Nimeni nu e la fel de măreţ precum Avraam. Cine ar fi capabil să-l înţeleagă?”