Dancer in the dark

Director: Lars von Trier

Writer: Lars von Trier

Stars: Björk, Catherine Deneuve and David Morse

Este unul din filmele ce sensibilizează şi captivează nu doar prin scenariu ci şi prin jocul actorilor încă din primele minute. Tema filmului este magia muzicii însă pe alocuri este prezent şi hazliul făcând astfel din peliculă un musical nebişnuit tocmai prin scenariu. Dacă nu ar fi atât de profund aş îndrăzni să spun că Lars von Trier mă determină să-mi re-evaluez percepţia asupra acestui gen de film. Cu toate aceastea filmul este o combinaţie între lumina fericirii prin muzică şi dans şi întunericul tragic al nedreptăţii.

„Dancer in the dark” este o poveste cutremurătoare despre viaţa unor oameni aparent obişnuiţi care devin însă arhetipuri. O tînără mamă, Selma (rol interpretat ireproşabil de Björk, nonconformista şi cunoscuta cîntăreaţă), are o boală de ochi congenitală, care va duce în mod galopant la pierderea vederii.

Conştientă de tragismul unei vieţi trăite doar în imaginaţie şi în întunericul orbirii, luptă din răsputeri pentru ca fiul ei să poată fi vindecat. Pentru operaţia micuţului Gene (Vladica Kostic), strânge fiecare bănuţ pe care îl câştigă muncind într-o fabrică unde este în pericol permanent. Selma lucrează la o maşină de tăiat, unde precizia şi vederea bună sunt obligatorii. Pentru a nu fi dată afară şi, implicit, pusă în imposibilitate de a cîştiga bani, Selma îi păcăleşte pe toţi ceilalţi, susţinând că are o banală miopie. Singura persoană care ştie tot adevărul este prietena ei mai în vârstă, Kathy (Catherine Deneuve, actriţă exemplară şi în acest rol de modestă muncitoare), un om extraordinar care o supraveghează subtil dar ferm şi eficient, ajutând-o de fiecare dată, dar şi un poliţist. Acesta din urmă este personificarea răului, care o loveşte fatal pe Selma.

Filmul trezeste o multitudine de sentimente în sufletul spectatorului. Sentimente care pornesc de la milă şi nostalgie la ură, revolta şi dezgust.

Personajul principal este naiv şi trăieşte într-o lume alternativă, utopică sau paralelă, care îl ocroteşte spiritual şi-l ajută să meargă mai departe, însă care nu-l protejează de realitatea cruntă şi de răutatea ori viciile personajelor care-l gravitează.
Muzica este superbă, în masura în care poţi să te acomodezi cu stilul inconfundabil al cantăreţei islandeze Bjork.

„Dancer in the dark” rămâne în primul rând un film de văzut şi mai puţin de povestit; face parte din categoria filmelor adevărate, a filmelor de artă care apar tot mai rar. Un film în care dramatismul este calculat la maximum, fără a fi văduvit de poezie. Dimpotrivă, are multă poezie, dar fără urmă de patetism sau ezitare în a o ilustra, însăşi titlul este o metaforă. Emoţia, născută dintr-un limbaj şi mijloace cinematografice fruste, uneori, fără exagerare, devine insuportabilă.

Trebuie subliniat faptul că ingeniozitatea regizorului merge destul de departe în ceea ce priveşte natura acestui musical. La un moment acţiunea filmului prezintă hala unei fabrici, obişnuite, zgomote infernale produse de nişte maşini de sudură, prese-gigant ce îndreaptă un fel de tablă metalică, şi, dintr-o dată, obişnuitul se transformă în extraordinar. Zgomotele devin - pe nesimţite, aproape - muzică. Imaginea, până atunci desenată în culori palide, cenuşii, debordează de culoare şi ritm. Mişcarea automată a muncitorilor devine coregrafie. Este prima proiecţie (dintr-o serie de şase) a personajului principal într-o altă lume - a muzicii şi dansului, a culorilor şi a irişilor funcţionali - prin care, apoteotic, aduce o odă luminii şi bucuriei de a exista.

Lars von Trier este un regizor greu de digerat însă spectaculos ori controversat, iar filmele sale se încadrează în categoria „trebuie văzut”.

Filmul poate fi gasit aici, aici, aici sau aici. Vizionare placuta!

PS: inca astept cuminte impresiile voastre.