Cântec de străinătate

  Singur între străini îţi dai seama cel mai bine de limitele tale; barierele de netrecut până atunci se sfărâmă neputincioase în faţa hotărârii de a fi tu însuţi, de a te conserva. Chiar dacă tânjeşti după integrare, nu vrei să fi asimilat, ci primit cu tot ce îţi aparţine: cu limba şi cultura poporului tău, pe care speri ca ceilalţi să le respecte (nu neapărat să şi le însuşească), cu tradiţiile şi credinţa ta, pe care te aştepţi să le înţeleagă (nu să râdă de ele), cu amintirile tale despre ceea ce ai numit (şi nu te poţi abţine să nu numeşti încă) acasă.
Singur între străini înveţi cel mai bine ce înseamnă şovinismul, discriminarea şi xenofobia; înţelegi că nu ceilalţi au o problemă cu identitatea ta naţională sau etnică, ci reacţionează la sentimentele şi rezervele pe care tu le afişezi, la provocările tale, la şovinismul, răceala şi xenofobia ta.

Singur între străini realizezi că porţi în spate povara marelui păcat, de care te făceai vinovat în fiecare zi petrecută acasă, păcatul nepăsării faţă de aproapele şi conaţionalul tău.

Celor singuri între străini, celor ce zac pe undeva pe aiurea, departe de ţară, de familii sau prieteni, celor ce au aflat într-un mod dureros ce este dorul de ţară şi de tot ce până să plece le era indiferent, lor nu le-a mai rămas decât să spere că experienţa lor va face diferenţa când sau dacă se vor întoarce şi vor fi români mai buni, mai devotaţi şi un pic mai naivi, convinşi că încă mai pot face ceva pentru ţara lor. Dar vouă, celor de acasă, ce vă lipseşte ca să vă iubiţi patria?

La mulţi ani tuturor cetăţenilor români!