Calea indiferenţei: cum să ne abatem de la ea?

Se observă în zilele noastre un interes din ce în ce mai mic pentru ora de religie, iar asta din cauza gândirii preconcepute că ora respectivă este un moment bun pentru pierdut vremea cu alte preocupări, pierzându-se din vedere rolul acesteia. Astfel, discuţii precum „Ce oră avem acum? Ahh, religie… bun pot să-mi copiez tema la mate...” sunt obişnuite printre tinerii din ziua de azi. Dar oare chiar nu se poate învăţa ceva interesant şi la această materie?

Într-o societate în care valorile materiale sunt puse pe primul loc este dificil să se atragă atenţia şi asupra celor spirituale. Astfel se remarcă discuţii despre orice subiect care are legătură cu viaţa noastră sub aspect material: bani, hrană, băutură, mijloace de divertisment şi sex. Însă, când vine vorba despre Dumnezeu şi credinţă, lumea tinde să evite astfel de discuţii în afara bisericii, considerându-le abstracte, neproductive. Tinerii în situaţia asta nu pot decât să copieze ce văd în mediul în care se dezvoltă şi astfel indiferenţa îşi face loc în viaţa lor. Manifestarea ei se vede cel mai bine la acele ore la care ştiu că nu li se întâmplă nimic dacă sunt prinşi cu lecţia neînvăţată.

Dar de fapt există multe modalităţi prin care se poate atrage interesul şi pentru această disciplină.

În primul rând consider că discuţiile libere pe orice tematică în legătură cu religia pot prezenta un interes crescut. Astfel se poate aborda problema clonării, a avortului sau a sinuciderii, a violenţei domestice, a formelor de decădere (pervertire) sufletească şi trupească, remedii. La o oră din anii anteriori chiar au existat dezbateri pe tema eutanasierii asistate în care fiecare şi-a exprimat liber opinia. O altă modalitate care a avut rezultate pozitive a fost realizarea unor proiecte. Astfel, ne-am organizat pe grupuri şi am prezentat proiecte legate de: simboluri în filmele „Codul lui DaVinci” şi „Avatar”, sărbători creştine şi semnificaţiile lor, dezbateri despre martirajul în închisorile comuniste (vizionări: Fenomenul Piteşti, Binecuvântată fi, în­chisoare!), ilustrare a întâlnirii creş­tinism-hinduism în filmul „Maica Tereza”.

De asemenea, pentru că în clasa mea chiar există cazuri de colegi care aparţin altor religii (islam, neoprotestanţi etc.) şi unii pun la îndoială învăţătura creştină ortodoxă, consider că este bine să fie prezentate toate marile religii prin raportare la părţile pozitive şi cele negative, putând astfel să se vadă diferenţele majore dintre acestea. Personal îmi manifest interesul faţă de istoria tuturor religiilor şi mi se pare interesant modul în care fiecare a apărut şi s-a dezvoltat.

Având în vedere cele prezentate, concluzia este că şi ora de religie oferă învăţături interesante, iar faptul că prin intermediul ei ne putem valorifica şi edifica latura cunoaşterii, implicit cea spirituală cred că este un argument mai mult decât suficient care să constituie abaterea de la calea indiferenţei. Refuzul de a-ţi îmbogăţi cunoştinţele este o formă de auto-abandon, trădare de sine, dispreţ, „calităţi” care nu ne onorează ca tineri intelectuali. Adaug şi afirmaţia scriitoarei Juliana Mallart: „Indiferenţa este cea mai elegantă formă de refuz. Dar poate fi, la fel de bine, şi cea mai perversă.”

Mi s-a spus că păcatele cele mai mari ale omenirii de azi sunt ignoranţa, indiferenţa şi uitarea. Personal doresc o oră de religie care să ne ajute să ne cunoaştem mai bine valorile noastre autentice, să trezească în noi sentimentul demnităţii, al curajului, de a investi în proiecte valoroase de viaţă şi certitudinea că Dumnezeu este coparticipant la toate acţiunile noastre şi chiar „pune umărul”.

Am întrebat-o odată în glumă pe profă:

- Stă Dumnezeu în bancă la ora de religie?

- Cu siguranţă că stă, poate chiar în bancă cu tine.

Cîmpean Radu,

Cls. a XII-a A ,C. N. „Grigore Moisil”, Braşov