- Frunze! Toate căzute sau pe cale să sară de pe ramuri, toate cuprinse de moarte, secătuite de putere. Niciuna nu mai aşteaptă nimic. Oameni! Toţi căzuţi în subiectivităţile lor mărunte sau pe cale de a se rupe de tot ce ar crede că mai reprezintă obiectivitatea. Toţi în plin proces de murire, vlăguiţi adesea nu de solicitările fizice (ai zice că oricum nimeni nu mai munceşte în ţara asta), ci de incapacitatea de a-şi găsi un ţel. Aproape toţi aşteaptă ceva.
- Dar ce?
Se opri locului şi se trezi din viforul gândului trist. Doar acesta era şi motivul pentru care ieşise din casă. Să scape de un astfel de gând! Să se bucure de natură, de aerul ceva mai curat din parc, de … câinilor care îşi plimbă stăpânii, de chipurile copiilor uneori prea gălăgioşi, care se joacă nevinovat, fără nicio grijă.
Încercă să-şi aducă aminte de zilele inocenţei lui, dar nu putu. Trecuse prea mult timp de atunci. Veniseră prea multe evenimente şi fapte care au îngropat-o într-atât, încât sigura amintire despre inocenţă rămăsese termenul în sine. Un cuvânt pe care nu-l poţi decât descrie, dar nu trăi.
Se întoarse către frunza care îi întrerupse solilocviul. Dacă ar fi dat crezare amicului său, care, la rândul său îi crezuse pe ai lui, avea în faţă o frunză de gingko biloba.
- Bună pentru memorie – îşi spuse zâmbind amar –, păcat că eu vreau doar să uit. Aş vrea să uit tot şi să o iau de la capăt!
Îşi amintea tot ce se petrecuse în ultimii 15 ani, blestemat parcă să se împovăreze zilnic cu detalii şi fleacuri, ani, nume, chipuri, expresii, tonuri. Un singur lucru nu putea să reînvie în amintirea lui.
- Nu poate fi vorba de „inocenţă pierdută”, ci mai degrabă de absenţa ei. Cum să îţi aminteşti ceva ce pari să nu fi cunoscut niciodată?! Parcă nu aş fi avut niciodată parte de ea.
Ridică frunza jilavă din mormanul-mormânt de frunze ce aşteptau cuminţi să putrezească.
- Şi eu mă descompun! rosti cu buzele tremurânde în vreme ce studia cu ochi flămânzi frunza exotică şi presa uşor cu unghia lungul peţiol. Doar că pe mine mă aşteaptă ceva! Eu vreau să cred că încă mai este ceva de aşteptat!
Păşi mai departe strivind în cale frunzele de prundişul aleii, fiind convins că le eutanasiază. Dar ele avuseseră oricum parte de o moarte bună:
- Cum să nu ţi se pară bună moartea care vine după ce ai stat o vreme printre semenii tăi, ai crescut şi te-ai bucurat de soare, nor şi ploaie împreună cu ei, ai adăpostit o pasăre sau un om sub umbra ta (şi a celorlalţi), ai folosit planetei absorbind în 6 luni de viaţă 2,15 tone CO2 şi ai eliberat 1,7 tone O2!? Ai muri mulţumit după atâtea!
Se aşeză pe o bancă ce dădea înspre leagăne şi-i privii pe pruncii din ele.
- Noi am fi mulţumiţi când ne vine vremea să murim? Tocmai! Toţi ne-am codi, pretextând că iubim prea mult viaţa: pământul pe care îl intoxicăm cu gunoaiele noastre, vieţuitoarele pe care le ucidem, semenii pe care îi desfigurăm lăuntric sau fizic, pe unii omorându-i cu premeditare sau din indiferenţă. De parcă ne-ar păsa de altcineva decât de noi, deşi ne otrăvim zilnic trupul şi sufletul. Toţi! Toţi până la unul! Şi eu! Şi eu mă descompun! Dar încă trăiesc! Şi vreau să trăiesc ca atunci când va fi să mă desprind de pe ramura acestei vieţi, o Conştiinţă, dincolo de spaţiu şi timp, să aprecieze că am avut parte de o viaţă-moarte bună, că am lăsat şi făcut ceva bun, indiferent cum voi fi secerat de pe pământ.
Închise pentru un moment ochii ascultând scârţâitul leagănelor dublat de larma copiilor şi de ciripitul din surdină al păsărilor. O simfonie a vieţii! Se ridică şi plecă grăbit spre cămin. Alesese viaţa. O viaţă mică, lipsită aparent de tot ce ar putea fi excepţional. Tocmai înţelese că fiecare îşi are propriul destin excepţional, întocmai cum fiecare frunză are unul dacă alege să trăiască, indiferent de particularităţile ei fizice, curative, halucinogene, indiferent de parametrii termici şi atmosferici în care se dezvoltă. Trebuia doar să împlinească puţinul la care fusese chemat, să ducă la bun sfârşit păruta banalitate a vieţii sale, ca mai apoi să privească mulţumit în urmă ca cel ce slujise Vieţii.
Tu ce vei alege, prietene?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu