Dispariţia unui figurant
Se-acreşte primăvara şi ea pe stârvul crăcii
Şi claunul boceşte în spatele barăcii
Şi rufele bătrâne îl cheamă pe frânghie
Să îşi usuce plânsul lui mic de prăvălie.
În iarba veche umblă un soi de iarbă nouă
cu pâre şi veninuri. Fă-te şi tu că plouă,
acceptă şi tu circul şi pe lumina slabă
descuie rinocerul şi intră-n el degrabă.
Actorul
Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pâine
arta-i maşinăria de curăţat cartofi
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine
actor retras ca melcul in pantofi
Iată cum din teroare pianul spală rufe
şi sar din pieptul nostru cameleoni de preţ
iată cum scoate limba ceasul zvârlit în tufe
ca vipera aprinsă de fiere şi dispret.
iată cum umblă foamea prin cântec ca o mamă
cum calcă pacea beată pe morţii din tranşei
o mână scoate-n ceruri un înger de reclamă
o alta zvârle molimi pe turmele de miei.
Tu care-ţi pui pistolul la tâmplă ca pe-o floare
când sus în nori rânjeşte hazardul roz şi chel
tu care mori de noapte şi mori de fiecare
porţi viermele în palmă ca pe un scump inel.
septembrie iţi sare ca o pisică-n faţă
şi înfloresc în tine vise de şoarec mic,
nimic nu-ţi mai ajunge şi totul te răsfaţă
proprietar pe vorbe şi rege pe nimic,
smulge-ţi tu singur limba, scrie pe ea Adio
îneacă-te-n saliva celor ce te-au râvnit
ascultă trenul toamnei cum se răstoarnă-n ziuă
cu tâmpla mea de aur într-un vagon rănit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu