Sfîrşit de vară...

Am ales să postez această scriere(mai veche scriere, nu din lene, deşi s-ar fi cuvenit să scriu o alta nouă, doar că o găsesc potrivită pentru ce doresc să împărtăşesc ) pentru a prezenta handicapul literar din lumea INTERNETULUI sau mai bine zis viziunea mea despre ce înseamnă literatură pe toate gardurile.

Mai este o lună de vară. Ce a zburat! Literar vorbind….E aproape miezul nopţii. Ascult “This is my song” a lui James Last şi îmi aduc aminte de C. repetînd într-una “mă înfior tot cînd ascult melodia asta”. Atunci nu îi dădeam dreptate. Acum îi dau…. Am precizat într-una dintre postările mele că post-modernismul este un Cerber cu bale slinoase şi alte analogii demne de micul dicţionar mitologic pe care l-am achiziţionat nu de mult de la anticar. Ei bine, DA mă puteţi acuza de conservatorism habotnic, de ignoranţă şi de sentimentalism, de lipsă de pragmatism şi lipsa viziunii… dar nu puteţi nega că undeva s-a rupt ceva, o limită…

Mai postez şi eu din cînd în cînd poezii pe diferite site-uri. Sincer simt că înnebunesc.Tot mai multe poezii fără sens văd. O înşiruire nebună de cuvinte, o înşiruire fluidă, amorphă….de parcă poezia s-ar rezuma doar la cuvinte alese dintr-o urnă şi scrise pe filă. "Injecţii la rădăcina iubirii", "Dumnezeu coborînd pe pămînt să mai împuşte şi El pe cineva", "orgasmul nopţii din cauza unor lumînări"…(da, ultima e stranie rău). Poate e incapacitatea mea de a mă adapta, poate e mediocritatea mea, poate chiar aşa e poezia pura…..dar nu, eu nu pot accepta asta. Şi mă iau de piept cu toată lumea din această cauză(nu chiar cu toată, dar e un fel de a zice). Era necesară o explicaţie, deorece puteam să cad şi eu în groapa maltratării cuvîntului…adică postmodernismului…

După cum spuneam vara e pe sfarşite. Iaraşi mă apucă o nostalgie de aia grea, adolescentină…cînd crezi că moare totul în jurul tău şi tu eşti eroul principal dintr-o tragedie grecească. Mai mult, simt că mă omoară plictisul…aş vrea să omor cumva rutina…să călătoresc, să fiu tot timpul în mişcare. În schimb pierd vremea ca un fraier în casă. Mai răsfoiesc o carte, mă prefac că învăţ latină, mă uit la filme şi încerc să scriu…ce să scriu domnule?…să scrijelesc şi eu pe aici pe colo. Mai o frîntură de gînd, de idee, de opinie..de frustrare. Şi am nesănătosul obicei de a vizita postările cu nume dintr-alea care îţi traumatizează retina…parcă ar fi picturile lui Dali condensate în titluri cu majuscule. De ce e nesănătos? Deoarece sunt impulsiv din fire. De ce sunt impulsiv din fire? Deoarece….aşa m-am nascut(şi închei aici dialogul în format aristotelic,aţi citit “aristotelic”, da? Bine aşa, să ştiţi că ştiu ) Aşadar intru atras de titlurile inspirate din Dali şi simt că o chestie asemănătoare cu viermii aceia giganţi din "Dune", îmi gîdilă craniul. Gadilă pe *(nu îl gîdilă.... îl mestecă tacticos, atît de tacticos cît poate un vierme gigantic )!? Parcă aş fi la fizică 24 din 24 şi profu dictează perpetuum mobile, explicînd mecanismele unor scripeţi , demne de respectabilii pharaoni şi de şleahta lor de sclavi…aşa mă simt. Şi vă asigur că nu e plăcut. L-aş ruga pe domnul Călinescu, şi mă refer la critic, ăla cel mai mare, să vină niţel să tragă o explicaţie..să înţelegem şi noi ce vor să spună sărmanele suflete damnate…. Dar de ce să deranjăm morţii? Îl rog pe domnul Alex Ştefănescu să mai scoată o carte(“Cum să te ratezi ca scriitor” e una dintre cele mai bune comedii literare, alături de saga "Blandings" şi de memorabilul lord Emsworth) intitulată “Cum să arăţi că eşti ratat”. Ar fi plină de filosofii skateriste(mai nou astea sunt la modă), de filosofii ontologice ale cugetătorilor plini de metale pe chip(belciuge, dar sunt “literare” Domnule, sunt inspirative) de filosofii tolerante la noile evoluţii ale rasei romîne(rasa manelara etc. etc. etc.) de filosofii născute din sincretismul unor sincretisme(rog pe domnul Platon să vie aici cu agenda, că a fost cam depaşit) ce să mai, de noua cultură(literară mă refer) a Internetului, unde peste noapte devii un om de litere. Nu mai spun nimic. Mă retrag în banca mea deoarece îmi lipseşte ceea ce urmează (şi aici bag un citat, să vă daţi seama ce vrea să spună infima mea opinie)

“Deodată mi s-a oprit mâna în mijlocul unui cuvânt tocmai când îl scriam. Începusem să îmi pierd dreptul de a mai scrie citeţ. Din pricina inimii mele care nu se mai gândise la inima limbii române de ceva vreme. Este seară, o altă zi a trecut … şi vine alta. Ciudat acest timp, ca un zbor spre infinitul neatins. Privesc în depărtare şi ating locul unde pământul se uneşte cu cerul. Îmi place să cred că nu toate lucrurile sunt limitate pe pământul acesta. Dar nu avem de-a face cu o despărţire tranşată şi nici cu o linie simbolică ce-ar putea suporta duritatea unei confruntări dintre ceea ce este şi ceea ce nu există. Actul artistic, compensaţie masculină a creaţiei, suportă trecerea de la o formă de conţinut, ca pe un fenomen al creaţiei de concret, de materie. Adică curcubeul dintre cer şi pământ există doar în măsura în care eu vreau să existe.”

En fine parcă vorbesc mai multe glasuri literare sau pote autorul face colaj artistic…adică în el se regăseşte floarea rară a literaturii Romîne…..Îmi cer iertare că am cutezat să strig…eu biet pumn de tină…Merde, vara asta e de vină!?

După cum spuneam….e sfîrşitul verii. Am mers la pescuit. M-am chinuit cu un zenit de la profu’ de desen. Cred că am facut ceva care să aducă a fotografie. Am fost în tabară. Mai mult pentru a ieşi deoarece simţeam că o iau razna…şi ca să reîntîlnesc vechi amici. Am o expediţie pe munte la sfîrşitul lunii cu profu’ de mate(super de treabă şi asta nu e pentru notă, că sunt a XI-a şi nu mai am treabă cu matematicile ). Vin serbările cetăţii, o ieşire cu băieţii, poate un drum de Sibiu…şi colivia şcolii…nu, serios, urăsc replica “cei mai frumoşi ani”…de parcă tot ce ai trăi în rest ar fi urît….prostii. Doar că uităm să trăim ca în liceu…de fapt uităm să trăim…iată dezacordul lumii noastre…

E o noapte aşa de frumoasă…o puzderie de stele…mă duc la o promenadă. Cu bine!

P.S.: dar staţi, nu puteam pleca “aşa degrabă” ca în poezia lui Arghezi…..Ce * vrea autorul să spună cu asta:”Actul artistic, compensaţie masculină a creaţiei, suportă trecerea de la o formă de conţinut, ca pe un fenomen al creaţiei de concret, de materie.” Explicaţia lui mă nemulţumeşte…..Iar dacă încerci să îl întrebi pe distinsul autor, sare o turmă de susţinători aducandu-ţi injurii, lătrînd ca un gramofon stricat “E genial, e genial, e genial”. Neînţelesul lui Blaga a fost înţeles greşit, masele de cititori ai acestor “scriitori” de pe internet neînţelegînd de fapt nimic, cred că se transmite un ADEVĂR ABSOLUT(aşa se întîmplă cînd face oricine interpretare pe text, Blaga se referea în alt mod la mister “intelectualii lu’ Romania”-asta ca să fiu în trend lingvistic). Mea culpa, am uitat că genialitatea se împarte la colţul străzii. De la colţ eu de obicei luam cornete cu seminţe. Noapte bună!