Moment liric la cub: Ana Blandiana

Ceas de nisip

Nici bine, nici rãu,
Numai alge şi peşti,
Numai scoici fericite
Ferecate în sine,
Şi ca o dovadã
Cã nimic nu se pierde,
Triumfale nisipuri
Curgând din ruine.

Şi bine şi rãu,
Şi mare şi timp,
Şi versuri înscrise
Pe plaje aride,

Când tot universul
E-o clepsidrã întoarsã
Prin care se scurg
Înspre cer Atlantide.

Am obosit

Am obosit să mă nasc din idee,
Am obosit să nu mor -
Mi-am ales o frunză,
Iată din ea mă voi naşte,
După chipul şi asemănarea ei, uşor
Seva răcoroasă o să mă pătrunză
Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte;
De la ea o să învăţ să tremur, să cresc,
Şi de durere să mă fac strălucitoare;
Apoi să mă desprind de pe ram
Ca un cuvânt de pe buze.
În felul acela copilăresc
În care
Se moare
La frunze.

Bătrâni, sihaştrii

Îmbătrâniţi sihaştrii în păduri,
Blana de lup li s-a lipit de trup,
Părul le ţese ochii,
Le astupă urechile
Şi-n bărbile-ncâlcite albinele-şi fac stup.
Ei nu-şi aduc aminte de ce-au venit aici
Şi nu mai ştiu de mult cuvântul
Pe care trebuiau să-l strige lumii.
Din când în când, în chip de vultur,
Li se trimite semn de voia cerească,
Dar bătrânii se joacă împletind în penele păsării flori
Şi Dumnezeu mâniat nu înţelege
Că ei au uitat să urască.