Amores Perros

Director: Alejandro González Iñárritu
Writer: Guillermo Arriaga
Stars: Emilio Echevarría, Gael García Bernal and Goya Toledo
Top 250 #160 | Nominated for Oscar. Another 52 wins & 14 nominations See more awards »
Inarritu începe cu acestă peliculă o trilogie pe diverse subiecte, unele destul de sensibile, însă multe dintre ele sunt evidenţiate prin cele mai profunde contraste.
Trei povesti interconectate despre straturile diferite ale vieţii în Mexico City toate fiind rezolvate de un accident fatal de maşină. Consecinţele tragice pe care le suportă cei implicaţi capătă însă un înţeles mult mai profund după ce le aflăm povestea, trădările, alegerile, regretele târzii şi resemnările cu care în cele din urmă vor fi condamnaţi să trăiască.
Filmul este construit pe trei planuri (Octavio şi Susana, Valeria şi Daniel, El Chivo şi Maru) care converg în momentul accidentului, cu bucăţi intercalate care se întâmplă înainte sau după şi ale căror personaje devin fără excepţie victimele propriilor alegeri.
Acest film mexican este surprinzator de bun, „cabron”. Mărturisesc păcatul în ceea ce priveşte cinematografia că aceasta poate fi cel mult al doilea film mexican văzut vreodată, iar aici păcatul meu este de pedepsit.

Personajele aparţin unor categorii sociale diferite, şi nimic nu le conectează la prima vedere, cu excepţia sentimentul de nefericire, şi - da - câinii. Câinii joacă un rol important în toate cele trei povestiri. Un avertisment – apar scene în care cruzimea joacă rolul principal, inclusiv lupte de câini – acest film nu este cu siguranţă, pentru iubitorii de animale sensibile.
Filmul are o oarecare moralitate urmărind ideea că te poţi îmbogăţi, poţi fi fericit şi poţi pierde totul când exagerezi şi devii lacom. Toţi pierd atunci când încearcă să obţină ceva pe căi mai puţin cinstite.
Octavio încearcă să strângă suficienţi bani pentru a fugi cu soţia fratelui său, şi hotărăşte să introducă câinele Cofi în lumea de luptelor ilegale cu câini. După ce o partidă merge prost, Octavio fuge în maşina lui, ignoră semnalul de culoare roşie al semaforului şi provoacă un accident în care cei implicaţi suferă serioase leziuni sau mor.
Noua stare de fericire ce implică cuplul Daniel şi Valeria este prematur încheiată atunci când ea îşi pierde un picior într-un accident.
El Chivo este un om fără adăpost căruia îi pasă de câinii vagabonzi şi întâmplarea face ca să fie prezent în momentul în care un grav accident de circulaţie are loc, asistând la coliziune.
Câinele este prezent în film ca pretext. Te poţi îmbogăţi de pe urma lui (luptele cu câini fioroşi sunt de-a dreptul pline de violenţă, în comparaţie cu violenţa latentă din sufletul şi mintea oamenilor), poţi renunţa la a lupta pentru familia pierdută, dar îţi poţi întemeia o familie de necuvântătoare, poţi să te-nţelegi bine cu cel care şi-a părărsit nevasta şi copiii până când, dintr-un moft totul se destramă.
Regizorul pune accent pe neputinţa oamenilor de a comunica şi astfel pentru a rezolva conflictele pe căi paşnice. Tensiunea din relaţiile actanţilor este transmisă privitorului, iar toate emoţiile sunt atît de bine evidenţiate încât ai senzaţia că totul se petrece spontan.
În câteva situaţii fraţii ajung să se certe până la a-şi dori moartea unul altuia, insistă în propriile obsesii deşi ştiu că nu sunt sănătoase – părăsirea celor pe care îi iubeşte pentru a-şi satisface orgoliul şi egoismul de a îndrepta lucrurile.
Unele scene sunt de-a dreptul uimitoare printr-un contrast evident: incapacitatea de a omorî un câine vs. indiferenţa sau impasibilul de pe chipul aceluiaşi om în momentul în care îşi ucide semenii pentru bani, un om devenit apatic după ce a pierdut tot ce era cândva important vs. lacrimile pentru un câine vagabond ce moare sfâşiat într-o luptă.
Regia este excelentă, poveştile sunt umane şi complexe şi, în ciuda rezultatului lor melodramatic sau, uneori tragic, ele lasă însă o nuanţă de speranţă - poate datorită umanitaţii pe care autorul o foloseşte pentru a crea personajele sale. Există atât de multe scene memorabile, că aş comite un alt păcat în a alege vreuna pentru a o descrie aici. Merită toate cele 150 minute pe care le-am petrecut urmărindu-l. Nota e 9/10 pe scara mea personală.
Filmul poate fi găsit aici, aici sau aici.