puloverul pe care mulţi ani l-am purtat
martor mi-a fost primului amor
mi-a ţinut de cald prin mansarde
şi in câteva călătorii
l-au molfăit ploile ce-mi străbat umbrela de nervi
prin baruri l-au ronţăit şoriceii de fum
ani mulţi l-am purtat
şi nu l-am băgat în seamă
găurit şi deşirat pe alocuri
atârnă în vârful unui par lângă munţi
cică e o sperietoare în mijlocul porumbilor
dar coţofenele şi l-au ales drept idol
şi în cinstea lui
devastează tot lanul
linistea unui gugustiuc
liniştea unui guguştiuc
îngropat de frig
în propriile lui pene
pe creanga pustie a castanului porcesc
iţit în plan secund printre muşcatele din fereastră
după ce dau eu plapuma la o parte
ca într-un videoclip făcut de cineva
după ce va citi acest poem
în care liniştea guguştiucului
este distrusă complet, aproape cataclismic
de jetul de apă rece ţâşnit prin ţeava
balconului spălat de Maria
gândindu-se la viaţa ei
cum o fi fost până acum
propria ei viaţă
despre care fiica ei
a ameninţat-o
că va face un film
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu