Lectura săptămânii (trecute)

Iepurii nu mor, Ştefan (Savatie) Baştovoi

11

Desenă un om cu muşchi pe burtă, aşa cum văzuse în cartea de ştiinţe ale naturii şi-l băgă în bancă. îl arătă lui Bohanţov. Ce tare seamănă, parcă-i viu, dar nu tu i-ai făcut, nu cred eu că tu l-ai făcut.
- Îţi spun că eu l-am făcut.
- Du-te, măi, de-aici. Ia dă să mă uit, n-are cum, ce-mi spui tu mie?- Pot să mai fac unu, dacă vrei.
- Nu-l faci tu, ce-mi spui tu mie? Hai, fă-l, da nu-l face tu aşa... fă-i acolo ceva, să se vadă...
- Lasă-l în pace, Bohanţov! Ge nu puteţi împărţi acolo?! nu destul că sunteţi proşti ca nişte vaci, dar nici nu sunteţi atenţi la lecţie! Vaculovskii, ce nu puteţi împărţi acolo? Ce v-aţi ascuns în banca aceea? Ia, hai, mutaţi-vă voi de-acolo. Lozinskaia, Catereva, ia, treceţi voi, fetele, acolo şi lăsaţi-i pe boii ăştia doi în faţă, să vedem dacă o să-i mai aud foindu-se. Hai, Vaculovskii, hai aici, c-ajung şi eu cu arătătorul şi când voi hleşti câte două peste cap, de-odată vă cuminţiţi. Vaci împuţite!
Fetele trecură în banca lor şi ei au trecut mai în faţă cu tot cu caiete şi cu ghiozdan şi s-au aşezat mai în faţă, mai aproape de Nadejda Petrovna. Şi Saşa şi Bohanţov erau roşii, căci se gândeau la prostia de foaie. Dacă o vedea Nadejda Petrovna?
Pe Lozinskaia o chema Stela şi ea avea numai note de cinci. Şi Catereva avea numai cinci (nota maxima in sistemul de evaluare sovietic- n.m. L.M.), dar Stela învăţa parcă mai bine şi avea şi ghiozdan de lac, şi mirosea frumos. Ele stăteau acum în banca lui Saşa şi-şi aranjau caietele. Saşa s-a întors şi a văzut-o pe Stela cum a dus mâna la gură şi a făcut ch-h! Pe urmă i-a dat-o şi lui Catereva, şi Catereva a dus şi ea mâna la gură, şi a făcut ch-h! Nadejda Petrovna, uitaţi' ce-am găsit în bancă, şi duse mâna la gură şi făcu ch-h!

- Vaculovskii! ridică-te-n picioare, măgarule!
- Ce-i asta Vaculovskii? pe tine te-ntreb!
Saşa era roşu şi mic. Roşu ca Uniunea Sovietică. Dar Uniunea Sovietică nu se ruşina, de ce era ea roşie?
Pe Saşa nu l-au primit în pionier odată cu Stela. Ca să nu mai deseneze prostii. El fu primit târziu în aprilie împreună cu Bohanţov şi alţi câţiva care aveau nota trei şi cu Vitea Gurskii, care a spart geamul cu piatra şi a bătut-o pe Stela. Dar Saşa voia să fie pionier. Şi din noiembrie, de când au fost primite în pionieri Stela şi Catereva, până-n aprilie era mult şi el se uita la cravatele lor, şi ele aveau cravate roşii pe care le bătea vântul şi fâlfâiau aşa cum aveau pionierii partizani pe tablourile din Şcoala cea mare şi în cărţi, dar el nu avea cravată şi nu era pionier. El nu era un urmaş al lui Lenin. Saşa se uita la portretul din faţa clasei şi promitea solemn că nu va mai desena niciodată prostii. El învăţa pe de rost poezii şi le spunea în gând, căci el ştia că Lenin le aude şi Saşa l-a visat în somn.
Saşa şi-a pus în gând să scrie literele rotunjite şi să le încline pe dreapta şi să nu le mai mănânce niciodată.

12

Din autobuz se vedea strada, alte autobuze, blocuri, case, oameni care treceau şi copaci. Până a ieşi din oraş se vedeau maşini mici, care mergeau cu viteză mare şi, când veneau din faţă. părea că se vor izbi în autobuz şi vor intra sub el, şi vor merge pe jos acasă. Erau maşini roşii şi albe, şi mergeau cu viteză mare, nu ca autobuzul. Şi aveau scaunele moi, şi miroseau frumos, nu puţeau a benzină şi nu te murdăreai de negru când te ţineai de uşă ca să te sui în autobuz. Dar ele nu săreau la hopuri ca autobuzul şi de aceea autobuzul era ceva aparte, pentru că el sărea la hopuri. Ieşind din oraş, autobuzul cel galben şi rotund, de la care te murdăreai de negru, intra pe drumul de ţară şi începeau să se vadă livezile de pruni şi de meri, şi ogoarele cu sfeclă de lângă fermă, lanurile de grâu şi de lucerna şi iazul cu papură până unde ajungea scara lui Dumnezeu. Pionierii scoteau capetele pe fereastră şi cravate roşii fluturau în vânt, şi băieţii mai mari aveau morişti de lemn pe care le scoteau în vânt şi care făceau un bârnâit plăcut. Autobuzul sărea la hopuri şi-atunci se auzeau chiote de bucurie. Atunci când venea şoferul cu mustaţă nu dădea voie să deschidă ferestrele şi se făcea un praf gros care putea a benzină şi se vedea cum pluteşte luminat de ferestre. El se uita în oglindă şi vedea totul, şi nimeni nu putea să deschidă fereastra, şi toţi stăteau cu mâniei le Ia nas. Când coborau din autobuz, Angela şi Sveta îşi arătau batistele, şi ele erau negre acolo unde a fost nasul, şi erau două puncte şi mai negre.
Dar Saşa nici nu ţinea mânica la nas. EI stătea pe bancheta din spate, lată cât tot autobuzul, şi aştepta hopurile. Lui Saşa îi era totuna dacă îl lăsa cu fereastra deschisă sau nu, căci el nu avea morişcă. Lui Saşa chiar îi plăcea şoferul cu mustaţă, căci mergea mai tare.
Ajuns acasă, îşi scoase jacheta albastră de la costum şi-şi prăji patru ouă, şi le mancă cu pâine cu unt şi cu ceai. Mancă din picioare, ca şi cum n-ar fi trebuit să mănânce, ci să răspundă Ia tablă în faţa lui Nadejda Petrovna şi nu ştia lecţia şi-l trimitea înapoi în bancă. Mânca din tigaie, întinzând gălbenuşul cu pâine şi lăsa la urmă furculiţa şi o bucată de pâine neterminată cu muşcătura galbenă în uleiul plin de firimituri.
Luă căldarea cu resturi de lângă uşă şi se duse să dea mâncare la roata. Bucăţile de pâine şi cojile de cartofi muiate cu apă şi cu făină e turnă pe urechi şi pe bot şi se uita cum clefăie grohăind de plăcere şi scuturându-şi urechile de făina udă şi lipicioasă care-i stropea pantalonii. Luă un băţ şi o pocni de câteva ori peste cap şi aşteptă să apară vârcile, mai întâi roşii, pe urmă vinete-albăstrii, aşa cum ştia că apăreau la porc. Scroafa guiţa pentru fiecare lovitură, dar nu se oprea din mâncat, grohăind lacom şi făcând bulbuci în treucă.