Gând cu dorul în eclipsă
Chiar de-s plus mi-s totuşi lipsă
Că-i atâta întuneric
Sferei vrând să mă desferic
Eu cu eu la socoteală,
Cifra-i ochi şi tot e goală
Că spre altul n’am de-ajuns,
Altu’n mine n’a pătruns.
Alfa glasul meu când strigă
Nu-mi răspunde nici un rigă
Şi nici slugile din jur
Furnicând prin veacul sur.
Când omega mă înspică
Punctu-I tot, dar tot nimică,
Mării moarte-s valul mort,
Barca prin deşert mi-o port.
Eu sunt vameş, dar şi vamă.
Intră’n mine şi mă cheamă
Cum făceai mergând pe mări.
Cheia am ascuns sub scări.
Adânc dinspre nume
De ce sortit sunt nevederii?
Cu ochi de lut, doar lui absorb,
Liturgic înfloriră merii
Pe lângă noaptea mea de orb.
Pentru copaci dă-mi ochi de ape,
Dă-mi pentru oameni ochi de stânci,
Iar pentru tine ochi de-aproape
Că prea ţi-s numele adânci.
Atât de-adânci că nu sunt nume
Şi n-au cuvânt de prins în ham,
Eu nu ştiu pentru ce anume
Nu m-ai lăsat în somn de ram.
Ci din copac răpind rotundul
L-ai aruncat prin calendar,
Bătrânii munţi ca duh pătrundu-l
Şi dă-mi vederea-n schimb măcar!
Înflorirea dintâi
Sunt cel rămas fără cuvinte
Când glasul orb te bănui
Un eu spre altfel de a fi.
Dă-mi iarăşi blidul meu de linte.
Ajută regăsirii mele…
Mereu dublat, mereu în trei –
Ce poţi în schimbul meu să cei ?
Nu ştiu gramatica de stele.
Geometric aer de vorbire
Aş plăsmui ca din pământ
Dar numai cioburi de cuvânt.
În jurul meu e nerostire.
Să spun iar în fără-a mă teme
De-albastrul şoaptei înfloriri,
Prin flăcări negre de iubiri
Să merg pe ţărmul făr-de-vreme.
Acolo parcă-aş vrea anume
Doar prin cuvânt să te privesc,
Omor orice când definesc
Şi ţie nu-ţi găsesc un nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu