Doamne, ce ochi ai! pe sub bordura fesului
soarele îţi intră în ochi ca o lance
prin viziera coifului
miroşi ca o sticlă murdară
a frică asemenea regelui pe câmpul de luptă
crezându-se din ciob
cuiele fălcilor de câini te-au rupt
chiar în copac cum eşti tu
asemenea unei frunze care a vrut
pe contul ei, să devină pom
Câine
"Întorcându-mă către Duşmanul tău, aştept ziua când îţi va fura soarele, ca să-l atârne peste un alt univers" Emil Cioran
botul despicat atârna ca o mănuşă goală de simţuri
colţii, însă, simţeau şina ruginită
până la apă, o cisternă se afunda cu şine cu tot
iar el, încet, încet, albastru;
apa, tot mai albastră
şi frica mea în înserarea albastră
corectată: hai dragă! cu roşul
buzelor
derulând invers, îmi pare singur
că duce
să ţină
cisterna plină
pentru stăpânul,
aşteptându-l
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu