Lectura săptămânii (trecute)

Beatrix,
Honore de Balzac


- Ah! Scumpa mea, după ce vei cunoaşte sufletul de înger al unui astfel de copil, ai să mă înţelegi. Frumuseţea lui nu înseamnă mai nimic, trebuie să pătrunzi în inima lui curată, în acea naivitate ce se minunează la fiecare pas făcut pe tărâmul iubirii. Câtă sinceritate! Câtă nevinovăţie! Câtă graţie! Cei vechi aveau dreptate când înălţau un cult sfintei frumuseţi. Nu ştiu ce călător spunea că, lăsaţi în libertate, caii îşi aleg drept conducător pe cel mai frumos dintre ei. Frumuseţea, draga mea, este geniul tuturor lucrurilor; ea este pecetea pe care natura a pus-o pe făpturile sale cele mai desăvârşite, ea este cel mai adevărat dintre simboluri, cum e şi cel mai mare noroc. Şi-a imaginat cineva vreodată îngeri diformi? Oare nu îmbină ei graţia cu forţa? Ce ne face să stăm ceasuri întregi în faţa anumitor tablouri, în Italia, acolo unde geniul s-a străduit ani în şir să realizeze o astfel de potriveală a naturii? Hai, mărturiseşte cu mâna pe conştiinţă, oare nu idealul frumuseţii îl adăugăm măreţiilor morale? Ei bine, Calyste e unul dintre aceste visuri devenite realitate, e curajos ca leul ce stă liniştit, neîncercat de nicio teamă, în împărăţia lui! Când se simte în largul său, e spiritual, şi-mi place sfiala lui de tânără domnişoară. Lângă inima lui, sufletul meu se eliberează de toate nimicurile zadarnice sub care ne înăbuşim fericirea. Mă simt ceea ce n-am fost niciodată: mă simt copil! Sunt sigură de el, dar îmi place să mă prefac că sunt geloasă, pentru că asta-l face fericit. De altfel, acesta-i unul dintre secretele mele.

[...]

Tulburată peste măsură de întorsăturile şi de cursul dragostei fiului său pentru doamna de Rochegude, baroana nu mai putu să stea în sala în care lucra la gherghef, privindu-l pe Calyste la fiecare împunsătură; se ridică de pe fotoliu şi veni lângă el cu un aer şi umil, şi hotărât totodată. Mama avu în acea clipă farmecul unei curtezane care vrea să obţină un hatâr.
- Ei bine? spuse ea tremurând, dar fără a cere de-a dreptul scrisoarea.
Calyste îi arătă scrisoarea şi i-o citi. Aceste două suflete neprihănite, atât de simple şi atât de naive, nu văzură în acel răspuns iscusit şi viclean niciuna din perfidiile şi din cursele pe care le strecurase marchiza.
- E o femeie nobilă şi mare! spuse baroana, cu ochii umezi. O să mă rog lui Dumnezeu pentru ea. N-am crezut că o mamă care şi-a părăsit soţul şi copilul poate să mai păstreze atâta virtute. E vrednică de iertare.
- N-am dreptate s-o ador? spuse Calyste.
- Dar unde te va duce dragostea asta? exclamă baroana. Ah! copilul meu drag, ce primejdioase sunt femeile cu sentimente alese! Cele rele sunt mai puţin de temut. Însoarâ-te cu Charlotte de Kergarouet şi scoate de sub gaj cele două treimi din pământurile familiei tale. Vânzând câteva ferme, domnişoara de Pen-Hoel va obţine acest rezultat măreţ şi această fată de treabă se va îngriji să-ţi facă bunurile să rodească. Le poţi lăsa copiilor tăi un nume frumos, o avere frumoasă...
- S-o uit pe Beatrix?... spuse Calyste, cu glas înăbuşit şi cu ochii aţintiţi în pământ.
O lăsă pe baroană şi urcă în camera lui ca să-i răspundă marchizei. Doamna du Guenic rămase cu scrisoarea doamnei de Rochegude săpată în inimă: voia deci să ştie la ce să se aştepte în privinţa nădejdiilor lui Calyste. Cam pe la acea oră, cavalerul du Halga îşi plimba căţeluşa pe alee; baroana, sigură că-l va întâlni acolo, îşi puse pălăria şi şalul, şi ieşi. A o vedea pe baroana du Guenic în Guerande altundeva decât la biserică sau pe cele două drumuri menite plimbării în zilele de sărbătoare, când întovărăşea pe soţul său şi pe domnişoara de Pen-Hoel, era un eveniment atât de neobişnuit, încât, peste două ore, în întregul oraş, toată lumea spunea:
- Doamna du Guenic a ieşit azi în oraş, aţi văzut-o?
Aşa că ştirea ajunse în curând şi la urechile domnişoarei de Pen-Hoel, care-i spuse nepoatei sale:
- Se petrece ceva neobişnuit la du Guenici.
- Calyste e îndrăgostit nebuneşte de frumoasa marchiză de Rochegude, spuse Charlotte; ar trebui să plec din Guerande şi să mă întorc la Nantes.
În clipa aceea, cavalerul du Halga, uimit de faptul că e căutat de baroană, o slobozi din lesă pe Thisbe, dându-şi seama că-i va fi cu neputinţă să fie atent faţă de amândouă.
- Cavalere, ai făcut curte femeilor? întrebă baroana.
Căpitanul de Halga îşi îndreptă trupul, cu un gest destul de trufaş. Doamna du Guenic, fără să pomenească nimic nici despre fiul ei, nici despre marchiză, îi vorbi despre scrisoarea de dragoste, întrebându-l care poate fi sensul unui asemenea răspuns. Cavalerul stătea cu nasul în vânt şi îşi freca bărbia: ascultă, făcu apoi câteva schime vagi; în sfârşit, o privi ţintă pe baroană, cu un aer plin de subînţelesuri.
- Când un cal de rasă trebuie să sară peste un obstacol, se apropie să-l cerceteze şi să-l adulmece, spuse el; Calyste o să fie cel mai fericit pezevenghi de pe lume.
- Sst! Discreţie! zise baroana.
- Sunt mut. Pe vremuri, muţenia era singura mea avere, spuse bătrânul cavaler.