vineri, 11 noiembrie 2011

Moment liric la cub: Marius Iordăchioaia

pustnicie

pustnici sunt cei care
se retrag în adâncul inimii lor
până unde
se aude doar plânsul fără sunet al minţii...
în liniştea de acolo
oprindu-se
intră
în altă Inimă....

emoţie de vară


„sunt mulţumit de viaţa mea!" spun unii
şi nu pot să-i cred deşi ei zâmbesc atât de siguri
mi-e cu neputinţă să-i cred
(asemenea
cei cu nemulţumiri şi probleme mărunte
n-au nevoie de Hristos
pentru pricini atât de neînsemnate...)
inima mea e plină de durere amară ascultându-i
sufletul meu e un strigăt mut privindu-i
ce surâsuri de salon funerar le desenează pe feţe mulţumirea lor
o, dacă ar începe să pipăie pielea catifelatei lor fericiri
şi ar apăsa un pic mai tare ar simţi Zidul dacă ar închide televizorul s-ar descoperi orbi
dacă şi-ar lua căştile de pe urechi
i-ar asurzi glasul cumplitei lor singurătăţi

şi-ar întâlni acolo durerea din inima mea
pe care cu uimire ar resimţi-o
mângâietoare
o boare de vânt ce-i ademeneşte acolo
în adâncul nepervertit al inimii în Maternitatea Adevărului pe patul Crucii
unde trase de mâinile lui Iisus
în sfârşit s-ar naşte
şi sufletele acestor trupuri
care zac pe terase şi beau
sub umbrele colorate din pahare colorate cu
paie colorate
diverse băuturi cu aromă „identic naturală" de viaţă...

după avort

erau doi pe o bancă tăcuţi şi fumau simţeau nevoia să se învăluie-n fum erau două absenţe care creşteau şi când genunchii li se-atingeau din inimi cădeau fire albe de scrum...
apoi... el a desfăcut o sticlă de vin
ea... a început să plângă încetişor
fiecare se îmbăta cu ce mai putea
n-ajung ţigările pentr-un omor
„totuşi acolo cineva se zbătea... se zbătea!"
şi o rană cosmică între ei se mărea
înlocuind deodată citadinul decor
cu un loc strâmt întunecos şi hain un pântec de fiară unde ei se iubeau cu mâinile pătimaş apucând şi rupând cu gurile flămânde muşcând şi sfărmând mădularele fragede... ale unui... străin...
pe-o bancă doi tineri fumează şi stau cu ochii-n pământ suspină şi beau locul se umple de ură şi chin şi plină cu strigăte e sticla de vin...
odată, pe-o bancă, doi tineri erau...

Un comentariu:

  1. Multumesc, Marius! Mi-ai luminat putin ziua prea intunecata. Sa ne ierte Dumnezeu si sa ne lumineze inainte de a nu fi prea tarziu... Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere