Lectura săptămânii (trecute)

 Revolta îngerilor, Anatole France

—... Dar să ne întoarcem la treburile noastre. Prietenul meu şi cu mine am venit să-ţi cerem bani.
— Mă gîndeam eu, răspunse Max Everdingen. Toată lumea cere bani, dar din raţiuni diferite. Pentru ce-mi cereţi bani?
Prinţul Iştar răspunse de-a dreptul:
— Ca să facem revoluţie în Franţa.
— În Franţa, repetă baronul, în Franţa? ... Ei bine, pentru asta n-am să vă dau bani: puteţi fi siguri.
Arcadie nu ascunse că s-ar fi aşteptat din partea unui frate ceresc la mai multă dărnicie şi la un mai generos sprijin.
— Planul nostru, spuse el, e vast. îmbrăţişează cer şi pămînt. A fost hotărît în toate amănuntele. Vom face mai întîi revoluţia socială în Franţa, în Europa, pe  întreaga planetă; apoi vom muta războiul în cer şi vom instala acolo o democraţie paşnică. Dar pentru a birui citadelele cerului, pentru a răsturna Muntele Stăpînului, pentru a lua cu asalt Ierusalimul ceresc, ne trebuie o armata imensă, o cantitate enormă de materiale, bombe formidabile, electrofoare de o putere încă necunoscută. Nu avem resursele necesare pentru a ne procura astfel de mijloace. Revoluţia în Europa se poate face cu mai puţină cheltuială. Intenţia noastră este de-a începe cu Franţa.
— Sînteţi nebuni, strigă baronul Max Everdingen, nişte nebuni şi nişte imbecili! Ascultaţi-mă: n-a mai rămas nici măcar o singură reformă de înfăptuit în Franţa. Totul e-aici perfect, definitiv, de neschimbat. Pricepeţi: de neschimbat!

Şi pentru a da mai multă putere spuselor lui, baronul Everdingen izbi de trei ori cu pumnul în biroul Regentului.
— Punctele noastre de vedere diferă, glăsui blînd Arcadie. Şi eu cred, asemeni prinţului Iştar, că totul trebuie schimbat în ţara asta. Dar la ce bun să ne certăm? Şi-apoi e prea tîrziu. Am venit să-ţi vorbim — o, frate al meu, Sofar (numele îngerersc al lui Max) — în numele celor cinci sute de mii de duhuri cereşti hotărîte să înceapă mîine revoluţia universală.
Baronul Everdingen striga că sunt nişte descreieraţi, că el n-o să dea un sfanţ, că e o crimă şi o nebunie să loveşti în cel mai minunat lucru din lume, în lucrul care facea pămîntul mai frumos decît cerul: finanţele.
Era poet şi profet: inima îi vibra de un entuziasm sfînt descrise Casa franceză de Economie, virtuoasa Economie, Economia castă şi pură asemeni fecioarei din Cîntarea Cîntărilor. venind dintr-un adînc de provincie, în fotă ţărănească să aducă logodnicului care o aşteaptă, vînjosul şi arătosul Credit, comoara dragostei sale. Şi înfăţişă Creditul, bogat prin dărnicia soaţei lui, vărsînd asupra tuturor popoarelor universului torente de aur, care prin ele însele, şi sub chipul a mii de firişoare invizibile, revin mai abundente încă pe binecuvîntatul pămînt din care au ţîşnit.
— Prin Economie şi Credit, Franţa a devenit noul Ierusalim care-şi împrăştie razele asupra tuturor naţiunilor Europei, şi regii pămîntului vin să sărute picioarele ei rumene. Şi asta vreţi voi să distrugeţi! Sunteţi nişte nelegiuiţi şi nişte pîngăritori!_
Astfel grai îngerul financiar. O harfă nevăzută îi acompania glasul şi ochii lui aruncau fulgere.
În timpul acesta, rezemat nonşalant cu cotul de biroul Regentului, Arcadie desfăşură sub privirile baronului hărţi ale solului, subsolului şi cerului parizian, avînd însemnate cu cruci roşii punctele în care bombe aveau sa fie simultan detonate în pivniţe şi catacombe, aruncate asupra căilor publice, lansate de o flotilă de aeroplane. Toate stabilimentele financiare, şi în special banca Everdingen împreună cu sucursalele ei, erau marcate cu cruci roşii.
Financiarul ridică din umeri:
— Haida de! Nu sunteţi decît nişte prăpădiţi şi nişte vagabonzi, hăituiţi de toate poliţiile din lume. N-aveţi un sfanţ. Cu ce să fabricaţi toate bombele astea?
În chip de răspuns, prinţul Iştar trase din buzunar un mic cilindru de aramă pe care îl întinse graţios baronului Everdingen.
— Vedeţi, întrebă el, fleacul acesta de cutiuţă? Ar fi de-ajuns să-i dau drumul pe duşumea, ca să transform pe loc într-o mînă de cenuşă fumegîndă clădirea asta vastă, cu locuitorii ei cu tot, provocînd totodată un incendiu care să mistuie întregul cartier Trocadero. Am zece mii ca asta; şi fabric trei duzini pe zi.
Financiarul îl invită pe cherub să-şi pună bomba în buzunar, şi pe un ton împăciuitor:
— Ascultaţi-mă, prieteni. Apucaţi-vă de pe acum să faceţi revoluţie în cer şi lăsaţi lucrurile aşa cum sînt aici, în ţara asta. O să vă semnez un cec. Veţi putea să vă procuraţi tot materialul de care aveţi nevoie în atacarea Ierusalimului ceresc.
Şi baronul Everdingen se şi apucă să combine în minte o magnifică afacere cu electrofoare şi furnituri de război.