Această carte, plângere şi lumini neted oprite
Din prisma albă a gândului meu lucios,
O pun sub căpătâiul inimilor obosite
Să fluiere melodic rezonanţa ei de os.
Trimit în poeme gnomii imaginilor
Presar albastru bob de mei pentru porumbeii
Ce flutură zbor în cuibul paginilor
Sub cerul gândului şi sub streaşină ideii.
Descântecul luminii îl închid în podul
Palmelor ce indică o oază şi-un lac,
Aplec fruntea călugăreşte, eu robul, aprodul
Căci inima de pică îmi cere să tac.
Poemul poetului tânăr
E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi
Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr
Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi
Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.
Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri
La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,
Germanice balade să scandezi, să numeri
Fântânile de secetă şi sete deşertate.
Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci
Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri
Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci
Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.
În seară să te-afunzi cu părul netezit
De palma calmă a curentelor de munte
Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit
Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu