Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.
Iubire, ură: viaţă. Lumini de chihlimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă lume – netrebnic furnicar!
Îşi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.
Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.
Era
Era,
Aminte de-ţi aduci,
O zi de toamnă, mohorîtă,
Cu nori de plumb, pe-un cer de tuci
Şi pîclă - scrum trecut prin sîtă,
Pe-aleele de nuci.
Pe-un negru nour încrustat
Şi soarele mai şters era.
Cu tonuri roz, de matostat,
În apa lacului muiat
Cu-ncetul se topea.
Şi ne-am oprit lîngă hamac,
La gura grotei de cleştar
Din dosul vechiului conac.
Privirea ta, ca un tîlhar,
În suflet îmi intra pe brînci.
Şi eu, în ochii tăi adînci
Mă scufundam, să mă desfac,
Cum se desfac din munte stînci
Ce vin vuind din vîrful lor
Şi cad într-un prelung izvor,
În fundul apelor adînci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu