Uneori între om şi om
e o depărtare mai mare de un cer.
Alteori la capătul lumii e doar un alt capăt
de drum
sau de pod
sau de inimă.
Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e să nu primeşti în tine
lucruri care s-ar putea sfâşia unul pe celălalt.
În lumea asta păgână oaia mănâncă iarba şi lupul mănâncă oaia
și toate sunt bune.
Dar într-un suflet de om să nu se întâmple aşa.
Toate care intră să intre vii şi nevătămate,
unele să rămână, altele să plece,
dar fără să plătească pentru asta cu viaţa lor.
Să existe cetăţi de scăpare pentru ucigaşii fără voie,
dar toate să fie goale.
Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e ca cerul tău să nu fie niciodată
la capătul lumii.
radical din doi
să ne imaginăm cu toţii un om care pleacă.
să ne imaginăm un drum strâns în pumnul drept,
o palmă stângă întinsă goală,
un pantof cărunt fără talpă.
lumea i-a vindecat întotdeauna greu
pe cei care au rămas iubind.
e ca şi cum o poveste săracă nu a putut
să îşi plătească la timp chiria...
cei doi locatari ai ei au fost evacuaţi
din orice dragoste posibilă
şi de aici înainte,
de aici înapoi
toate îi vor ploua separat.
unul singur va lua umbrela sub care
nu te ajunge din urmă nici o durere
celălalt va achita uitat
datoriile fireşti ale unui deznodământ.
să ne imaginăm cu toţii o mare iubire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu