Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe.
Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.
Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.
Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…
Alb
Alb indescifrabil, nevăzute
unduiri de cuvinte
Spun clipei mele
să mai aibă răbdare
în metafora
de carne şi sânge
a vieţii:
premoniţie şi recunoaştere
este atingerea
de valul întrebării care
se îndepărtează.
Sunt pelerinul căruia
i s-a asasinat biograful:
drumul e un adevăr transparent
viaţa o coală de hârtie
rămasă albă
rămasă albă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu