Moment liric la cub: Ileana Mălăncioiu

Am semănat cu frunza

Cine-a păcătuit de-am fost la fel
Şi n-am fost fraţi de mamă sau de tată
Ci te aştept sub plopul ce se zbate
Că nu te pot iubi ca pe un frate
Şi nu mă poţi iubi ca pe o fată?

Cred că erau în faţa casei plopi
Şi nimeni n-a ştiut şi n-ar fi vrut
Dar s-au uitat bătrânele pe geamuri
Şi-am semănat cu frunza de pe ramuri
Chiar înainte de-a ne fi născut.

Că plopii tineri mi-amintesc cum sîntem
Şi cum am fost şi cum vom fi mereu
Şi prea mă simt fără să vreau legată
De frunza ce începe să se zbată
De parcă-au fost bătuţi de Dumnezeu.

Dar n-am fost frunză să aştept tăcută
Să intre toamna liniştită-n crâng
Şi să mă ducă vântul la pământ
Ci la un semn al sufletului cânt
Şi la acelaşi semn încep să plâng.

Amiază

Ziua are trupul despicat în două,
Numai jumătate mai e vie,
O lumină fantastică a-nvăluit
Tot ce a fost să fie.

Despre morţi numai bine,
Îngân cu capul pe spate,
În iarba proaspăt cosită,
Dar despre cei morţi pe jumătate?

Nu mai ştiu ce-aş putea să zic,
E cald, e o zi toridă,
Să se decidă şi ei, mă gândesc,
E timpul să se decidă.

Aş vrea

Aş vrea să mă duc undeva să nu mai ştiu de nimic
să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă şi cine sunt
şi să învăţ ce mai pot

să aflu spre a trăi până la capat
şi a mă bucura că sunt încă vie.
Aş vrea să ajung undeva unde nu ştie nimeni
nimic din tot ce se ştie

şi din ce se inventa încă
fără nici un fel de pretenţii
împotriva mea şi a tuturor
în lumea asta plină de invenţii.

Dar unde e locul acela senin mă întreb
şi plâng în tăcere şi nimeni nu ştie
mi-e frică de tot şi de toate şi-aş vrea
să mă bucur din nou că sunt încă vie.