Moment liric la cub: Mircea Florin Şandru

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă
Din loc în loc oameni singuri
Doar cu cuvintele lor. Cu marea
Care acoperă totul. Şi strig, şi strig
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

Moment liric la pătrat: Maria Marinela Cîrciumaru

Nici un lanţ trofic

Uneori între om şi om
e o depărtare mai mare de un cer.
Alteori la capătul lumii e doar un alt capăt
de drum
sau de pod
sau de inimă.

Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e să nu primeşti în tine
lucruri care s-ar putea sfâşia unul pe celălalt.
În lumea asta păgână oaia mănâncă iarba şi lupul mănâncă oaia
și toate sunt bune.
Dar într-un suflet de om să nu se întâmple aşa.
Toate care intră să intre vii şi nevătămate,
unele să rămână, altele să plece,
dar fără să plătească pentru asta cu viaţa lor.
Să existe cetăţi de scăpare pentru ucigaşii fără voie,
dar toate să fie goale.

Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e ca cerul tău să nu fie niciodată
la capătul lumii.

Moment liric la cub: Cristian Bădiliţă

Livada

Livada mea cu meri şi pruni gravizi
de-atâta ploaie te-ai făcut mireasă
întinsă pe-o cocoaşă mătăsoasă
păzită de trei câini şi doi molizi
din pulpa ta mănânc pe săturate
bacşişul morţii, lacrimi beau, tărie,
cu mâinile sub cap, întins pe spate
ca bunul Lazăr condamnat să-nvie
la ora când pendulul subteran
îşi schimbă mădularele şi ţipă
când timpul se cocleşte sub cadran
şi îngerul îşi tunde o aripă,
livadă milostivă, dacă vrei
îngroapă-mă sub tine doar o vară
să dorm buştean păscut de câţiva miei
şi-un măr frumos din tâmplă să-mi răsară.

Moment liric la cub: Vasile Munteanu

te. ar putea chema Maria

deşi trec printre oameni abia de mă zăresc
adeseori ştergându-şi privirile de mine
de i-aş călca-n picioare cum ar mai suspina
pământul sub aceste-ncălţări elefantine

în trompă car buşteanul din care voi ciopli
cu fildeşii iubita cuvintelor nescrise
dar mi-a rămas în aer pornirea vinovată
în miezul dur icoana fecioarei zgurăvise

acum întind din braţe în lateral o cruce
ca dragostea să aibă pe unde s-o apuce


Dumnezeu răzbună fiecare femeie

în ceasul otrăvit al înşelării
ce uneori se numără în luni de zile sau în ani
un mecanism pervers ascute în femeie umilinţa
hrănindu-şi mai cu dăruire animalul
spălându-i şi călcându-i rufele de mort

Moment liric la pătrat: Ştefan Baciu

Sfârşitul cărţii

Această carte, plângere şi lumini neted oprite
Din prisma albă a gândului meu lucios,
O pun sub căpătâiul inimilor obosite
Să fluiere melodic rezonanţa ei de os.

Trimit în poeme gnomii imaginilor
Presar albastru bob de mei pentru porumbeii
Ce flutură zbor în cuibul paginilor
Sub cerul gândului şi sub streaşină ideii.

Descântecul luminii îl închid în podul
Palmelor ce indică o oază şi-un lac,
Aplec fruntea călugăreşte, eu robul, aprodul
Căci inima de pică îmi cere să tac.

Moment liric la pătrat: Camil Baltazar

Noemi

Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Şi-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei şi a vremii.

Ţi-i trupul lemn de cedru şi migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă şi migală.

Desculţă mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii paşii-ţi întârzii;
Te-apleci şi te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Aşa precum s-ar apleca un heruvim.

Seara te-ajunge limpede, şi-ţi suie
De fiecare braţ o aripă, apoi,
Adormi pe uliţe de veche cetăţuie,
Luna dezvelindu-ţi nevinovaţii umeri goi.

Moment liric la pătrat: Nache Mamier Angela

să deschid totuşi ochii

lujerul poeziei duce la tăişul gloriei
multe din întâmplările vieţii îi sunt rezervate
frâu-desfrâul emoţiei apasă realul
sacru pelerinaj
biciuit de nuielele sângelui
singurătăţii- pod de ţărână
obosit de înălţarea la vis -
ropotele voastre trupeşti şi drăceşti
mi-au furat liniştea
să deschid totuşi ochii să-i privesc
şi să nu urăsc
lumina vulgară a minciunii
aburul sudorii animalice
herghelii săltând să-mi strivească
pulsul
inima îndrăgostită
bună de dat la o parte...

Moment liric la pătrat: Dumnitru Bădiţă

o textila transfigurata

puloverul pe care mulţi ani l-am purtat
martor mi-a fost primului amor
mi-a ţinut de cald prin mansarde
şi in câteva călătorii
l-au molfăit ploile ce-mi străbat umbrela de nervi
prin baruri l-au ronţăit şoriceii de fum

ani mulţi l-am purtat
şi nu l-am băgat în seamă

găurit şi deşirat pe alocuri
atârnă în vârful unui par lângă munţi
cică e o sperietoare în mijlocul porumbilor
dar coţofenele şi l-au ales drept idol
şi în cinstea lui
devastează tot lanul

Moment liric la cub: Ion Barbu

Edict

Această pontifică lună
Cuvânt adormiţilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.

O sobă, cealaltă mumie.
Domneşte pe calul de şah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.

Dogoarea, podoabă: răsfeţe
Un secol cefal şi apter.
- Ştiu drumul Slăbitelor Feţe
Ştiu plânsul apos din eter.

Moment liric la cub: Vasile Alecsandri

Fiind bolnav la Prinkipo

Fiind bolnav la Prinkipo

Strein pe malul mării zac în singurătate,
Păşesc pe-a morţii cale.
Ş-a zilei dulce raze îmi par întunecate
Şi mereu mă adoarme c-un cântec plin de jale.

Ah, glasul deznădejdii în inimă-mi răsună,
Căci mor făr-a depune, cu-o mândră înfocare,
Pe fruntea ţării mele o falnică cunună
Şi pe-al iubitei frunte o dulce sărutare!

Moment liric la cub: Dumitru Ichim

Metanoia

Gând cu dorul în eclipsă
Chiar de-s plus mi-s totuşi lipsă
Că-i atâta întuneric
Sferei vrând să mă desferic
Eu cu eu la socoteală,
Cifra-i ochi şi tot e goală
Că spre altul n’am de-ajuns,
Altu’n mine n’a pătruns.
Alfa glasul meu când strigă
Nu-mi răspunde nici un rigă
Şi nici slugile din jur
Furnicând prin veacul sur.
Când omega mă înspică
Punctu-I tot, dar tot nimică,
Mării moarte-s valul mort,
Barca prin deşert mi-o port.
Eu sunt vameş, dar şi vamă.
Intră’n mine şi mă cheamă
Cum făceai mergând pe mări.
Cheia am ascuns sub scări.

Moment liric la cub: Mihai Beniuc

Nu mă vei uita

Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Cînd erai stăpîna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată
Niciodată

Anii vor veni mereu şiraguri
Ca soldaţii la cazan flămînzi
Din viaţa ta de miez şi faguri
N-o sa aibă Moartea nici de prînz
Poate doar o simplă, tristă, cină
Tristă cină.

Ce bătrînă, palidă şi goală
Vei rămîne peste trei decenii
Sîngele tău, astăzi în răscoală
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastră ne-ntîmplată
Gîndurile, visele haine.
Nu mă vei uita tu niciodată
Sufletul cu altul ţi-i zadarnic
Darnic.

Moment liric la cub: Theodor Damian

NE TREBUIESC ROŞCOVE

Învierea e-n noi
şi nu putem scăpa de ea cum
nu scăpăm de ziua cea de apoi
Ea este rădăcina fără de care
rădăcina noastră cea de toate zilele
călătorim în ea dus-întors.
Tată, dă-mi partea de avere
vreau să-mi fac drumul numai dus
dar celălalt fiu gândea :
fratele meu nu ştie ce cere.
Plecam să vând învierea la licitaţie
era singurul lucru care
mai putea aduce bani
şi să facă senzaţie.
Nu m-am gândit însă
că porcii
nu vor avea nevoie de învierea mea
şi că roşcovele lor
vor începe drumul a-mi fulgera.
Ne trebuie roşcove la toţi
ca să îndulcim pustia
ne trebuie roşcovele nisipoase
ca să nu ne mai tragem la sorţi
veşnicia.
Din ziua aceea
când mi-am căzut în fire
mănânc roşcove odată pe an
veniţi la cina mea
ca să mâncaţi ca porcii
şi să vă izbavească Dumnezeu
de cel viclean.

Moment liric la pătrat: Valeriu Anania

Axion

M’apropii de tine cu dulce sfială,
ca aburul gliei de slava domoală,
şi cumpăn văzduhul ca norul stingher,
uşor pentru humă, prea greu pentru cer.

Mă bucur de tine cu dulce cântare,
ca scoica’ntr’o undă, ca roua’ntr’o floare,
că numai prin tine suflarea-mi scânteie
a opta lumină pe reci curcubeie.

Mă mântui prin tine cu dulce minune,
cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune,
cum numai oglinda făptura mi-o’ngână,
cu-o faţă’n lumină, cu alta’n ţărână.

Si cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,
cu inima prinsă pe strună subţire,
ca steaua’ntr’o rază, ca măru’n parfum,
cercând veşnicia pe clipa de-acum.

Moment liric la pătrat: Al.O. Teodoreanu

Nemurirea

Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.

Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,

Cum merg hipnotizate gazelele de fum,

Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.

Iubire, ură: viaţă. Lumini de chihlimbar

Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,

Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele

O altă lume – netrebnic furnicar!

Îşi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.

Moment liric la bax: Dan Căprugiu (Sonatele sonete)

O puştoaica   emancipată
Ţi-e trupul gingaş, templu sfânt,
în el domneşte primăvara
Şi totul pare ca un cânt...
Din el lipseşte doar...fecioara.



„Povara" frumuseţii
Hulpavi ca nişte animale,
Cu foamea de hormoni lăsată,
E-adulmecată câte-o fată
De cei ce-i întâlneşte-n cale
Chemări din ochi, chemări verbale,
De multe ori e acostată
Ba uneori chiar agresată
Motivul? Farmecele sale
Ea aplecând uşor privirea, î
ncearcă a-şi menţine firea
De-atâţia inşi a fost poftită
Şi din privire dezbrăcată
încât te-ntrebi, deşi smerită,
Mai e virgină, biata fată?

Oful moldoveanului
Zis-a Ştefan, scrie slova
Şi trăim acest „cherem",
Că a noastră nu-i Moldova!
Dar Cotnarul tot îl bem!

Moment liric: Ion Untaru

Întrebări de noapte

Noaptea singur în odaie,
Şi-altceva în jur nu mai există
Decât vag de tot o pistă
Şi-ntunericul, o claie;

Întrebări pe care totuşi
Nu mai pot să le descurc
Şi cobor în loc să urc
Spre grădina mea cu lotuşi

Nodul gordian s-a strâns
O, măcar de-aş înţelege
Un principiu sau o lege
Că zadarnic dau în plâns

Şi când spală dimineaţa
Geamurile cu lumină
Parcă iar aştept să vină
Cu problemele ei, viaţa

Moment liric la pătrat: Vasile Militaru

Măgarul şi oglinda

Un măgar nerod şi care cu vre-o câţiva ani în urmă
Vieţuise lângă turmă, -
Când era silit să care
Pe spinare
Mii şi sute de samare, -
Nu ştiu cum, prin ce'ntâmplare
A ajuns
La coamă tuns,
Cu pomadă parfumată pururi uns;
A ajuns, în scurt, bogat
Şi, - de necrezut, dar totuşi lucru foarte-adevărat, -
Invitat prin mari saloane
De boeri şi de cucoane.

Dar măgarul, îndispus,
Îi privea pe toţi, de sus,
Căutând mereu s'arate, cu'ndrăsneli fără pereche,
Că'i boer de viţă veche, -
De şi gesturile-i toate, totdeauna de gust prost,
Spuneau lumii, pe de rost,
Ce fel de boer anume era el şi cine-a fost.

Moment liric la pătrat: Cristian Petru Bălan

Amăgiri


Sunt atâtea cărţi măreţe
cu mii de pagini de aur
ce ne-ar putea sălta sufletele dincolo de galaxii,
dar care rămân dureros de necitite
fiind ascunse-n rafturi ca diamantele-n adâncuri;
sunt atâtea lumini orbitoare
în literele lor hipnotice,
încât stând departe de ele
şi îmbătaţi de surogate dulci tipărite,
nu vom stăpâni nici un adevăr,
însă plini de goliciunea lor şi de trufia noastră,
vom continua probabil să purtăm
pe faţă şi pe cuget nişte lumini vesele
de înşelătoare bucurie
că am descoperit esenţele adevărului,
şi-atunci vom zornăi strident
înaintea celor naivi
cheile false ale înţelepciunii noastre
făcând paradă cu ea şi înmânându-le tuturor,
când, de fapt, ajunşi în faţa cetăţii neştiinţei,
porţile ei cu şlefuiri atrăgătoare
ni se deschid oricum singure,
că-s foarte primitoare pentru toţi.
Dar cine intră primul
şi păşeşte cu încredere prin ele,
cade într-un gol fără fund.

Moment liric la pătrat: Gabriela Olisie

Noaptea – centrul cercului

În Noaptea
Cea neagră de-atâtea artificii
Eram singură.

Dintre umbre
S-a apropiat o voce
Care m-a prins de mână
Să-mi arate cerul…

Era în Noaptea
Când Luceafărul te lasă să-i citeşti
În ochii ca ai noştri.

Şi astfel învârtindu-ne
În cercul născut din triunghiul sfânt,
Fiecare dintre noi eram
Credinţă, speranţă şi iubire.

La sfârşit de noapte dintre ani