Se afișează postările cu eticheta Dogville. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dogville. Afișați toate postările

luni, 11 aprilie 2011

Dogville (2003)


Director: Lars von Trier
13 wins & 19 nominations See more awards »
Ca majoritatea filmelor lui Lars von Trier şi acesta se încadrează în categoria celor la care nu ai nevoie de popcorn, chips-uri ori seminţe. De ce? Pentru că depăşeşte limita banalului oricât ar parea de simplu în aparenţă. Poate fi catalogat spre exemplu ca piesă de teatru. Ştiu că zâmbiţi, dar aceasta e una specială atât prin simplitate cat mai ales pentru transparenţă în adevăratul sens al cuvântului. Spectatorul e invitat să participe. Sună banal, dar comoditatea din fotoliu va dispărea curând pentru că regizorul invită spectatorul să respire aerul piesei şi joculul actanţilor ca într-un teatru deschis tocmai prin transpunerea aproape de scenă. Sentimentele provocate vor fi şi ele extreme: de la milă şi compasiune până la revoltă interioară asupra naturii umane ipocrite, egoiste, decăzute. Sentimente precum solidaritatea, fraternitatea, ajutorul reciproc sunt doar acoperişuri false ale caselor din orăşel. Şi poate din această cauză zidurile din Dogville sunt transparente astfel încât să se poate privi, dacă cineva ar vrea întradevăr să vadă, ceea ce se întâmplă în interiorul caselor.