Şezătoare - un strop de... curaj despre sinceritate şi adevăr

Ziua de azi stă sub semnul unei conversaţii antologice: un evreu, predat de mai marii poporului său autorităţilor romane sub acuzaţia de lezmajestate este interogat de prefectul Iudeii pe marginea acestei probleme. Pilat îl ascultă cam lipsit de răbdare pe inculpat, şi pleacă enunţând pretenţios şi retoric întrebarea: ce este adevărul?, fără a mai aştepta vreun cuvânt de la Hristos.

În căutarea unui răspuns i-am necăjit pe toţi câţi au vrut sau nu să colaboreze la această şezătoare (prilej cu care doresc să le transmit mulţumiri virtuale şi neconvenţionale). Am urmărit să vedem multiplele posibilităţi de definire a adevărului, limitele apologetice (ca să fim pretenţioşi), rezistenţa la adevăr a celor chestionaţi, dar şi necesitatea adevărului.

De această dată (din raţiuni practice) am grupat replicile primite în funcţie de întrebare, iar nu de persoană cum am făcut până acum – sper să nu provoace vreun inconvenient!!!

Acestor răspunsuri li se adaugă un text destul de amplu, dar atât de bine închegat încât mi-a fost milă să-l împart şi de aceea îl voi posta separat.

Şi iată şezătoarea:

Addenda: Şezătoare - un strop de... curaj despre sinceritate şi adevăr

De obicei răspunsurile mele la provocările venite din partea ta sunt doar o chestiune de timp. Şi nu vorbesc aici despre faptul dacă aş avea timp să-ţi răspund. Cum aş putea refuza? Ci când îţi voi răspunde. Mă aştern acum. M-am gândit destul înainte. La întrebările despre adevăr şi adevăruri nu trebuie să te pripeşti niciodată. Şti şi tu la fel de bine că altfel vorbim despre Adevăr, adevăr sau adevăruri. Însă jongleriile filozofice nu fac interesul provocării tale. Aşa că mă voi limita la nişte răspunsuri subiective.

Mă feresc de obicei să definesc adevărul, fiindcă mă întrebi cum l-aş defini. Şi nici nu cred că avem în minte prea multe lucruri cărora să le anexăm câte o definiţie. Definim îndeosebi ceea ce nu e viu, nu ne interesează sau îl putem stăpâni cu inteligenţa.

E timpul pentru o şezătoare

Pentru o nouă temă a rubricii, am luat drept subiect „timpul”. Un subiect generos, despre care se pot spune multe şi despre care toată lumea îşi dă cu părerea oriunde şi oricând: mai cu optimism, mai cu nerăbdare, ...mai cu nostalgie... Fără îndoială că nu este „un talent” doar al oamenilor din zilele noastre, pentru că, dacă e să aruncăm o privire în trecut, constatăm că mulţi alţii au încercat să definească timpul, sau măcar să îi surprindă esenţa într-o frază. Nu ştim în ce măsură au reuşit sau nu, cert este că ne-au dat multe teme de gândire:

Timpul este doar fluviul din care pescuiesc eu. Charles Baudelaire

Timpul este focul în care ne ardem existenţa. Friedrich Nietzsche

Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. Jose Saramago

Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău. Dumitru Staniloae

Şezătoare – ce cărţi (nu) mai citim

Pentru cei care au epuizat lista de cărţi şi nu ştiu ce să mai citească, dar şi pentru cei care s-au “lecuit” de citit după o carte plină de tot ce nu îşi doreau să găsească în paginile ei, am convocat o nouă şezătoare. Poate îşi mai găsesc inspiraţia, poate constată că nu au fost singurii care au dat peste o carte proastă, sau poate, în cazul cel mai amuzant, constată că au catalogat drept cea mai slabă, o carte pe care alţii o consideră cea mai bună... noroc că a fost doar enumerare!

Întrebarea este: “Care este cea mai faină/proastă carte citită şi care este cel mai impresionant/detestabil personaj?”

Iată şi răspunsurile:

cred că preferata ar fi 1984 de Ggeorge Orwell, iar cea mai proastă nu ştiu, că dacă nu-mi place n-o mai citesc... ar putea fi Creatura, de John Saul (o carte stupidă pe care am citit-o totuşi)
cel mai detestabil - Humbert Humbert din Lolita
cel mai fain/impresionant e foarte greu...Jean Valjean, din Mizerabilii, Rodion Romanovici Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă sau Giovanni Battista din Nostromo

cea mai faină carte: Shogun de James Clavell
personajul favorit Toda Mariko no Buntaro din aceeaşi carte şi personajul cel mai impresionant Toranaga
cea mai proastă carte Enigma Otiliei
cel mai detestabil personaj Maitreyi

Șezătoare - un strop de sinceritate despre fericire

Ca să continuăm şirul şezătorilor, am lansat o nouă invitaţie în rândul apropiaţilor şi nu numai la un moment de reflecţie despre ceea ce pentru unii reprezintă scopul vieţii, pentru alţii un mod de a fi. Am furat puţin din timpul celorlalţi rezervat pentru alte activităţi mai mult sau mai puţin importante, sau am sondat poporul (ca să citez pe cineva) şi am descoperit viziuni diferite despre fericire, unele spuse fără a sta prea mult pe gânduri, altele puţin mai elaborate, pe măsura complexităţii şi importanţei acordate subiectului în viaţă personală.
Fiecare ştie pentru el cât este de fericit sau nu, însă ce ar fi fericirea?, ce sau cine ne face fericiţi?, ce facem ca să fim fericiţi? sunt întrebările la care a răspuns fiecare din perspectiva lui şi în stil propriu (le mulţumesc pentru acest lucru şi pentru sinceritate).

Iată ce am aflat:

Şezătoare – un strop de sinceritate despre romantism

Pornit într-o glumă de la afirmaţia unei colege de facultate, şi întrebând pe unde am găsit câte o uşă sau mai bine zis o fereastră (de mess) şi o inimă deschisă, iată un mic sondaj a cărui temă a fost: romantismul – cum poate fi el definit şi ce reprezintă un gest romantic. Răspunsurile au fost structurate în funcţie de sex şi starea civilă pentru a fi mai clară zona în care predomină romantismul. Din pricina lipsei de suficiente informaţii vârsta subiecţilor a fost uneori aproximată, de aceea îmi cer scuze anticipat şi sper să nu se simtă nimeni deranjat. Aş dori pe această cale să le mulţumesc participanţilor pentru dezarmanta sinceritate de care au dat dovadă în faţa acestei încercări.


Dar să vedem ce spun ele: