Alchimia Durerii
În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune
Ce-i pentru unu-ngopăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.
O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tu mă faci asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.
Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare
Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag.
Clopotul dogit
Traducerea: Şerban Başcovici
Amar şi dulce-mi pare ca-n nopţi de iarnă stând,
S-ascult, de lângă focul ce-n fumu-i se frământă,
În depărtări puzderii de amintiri urcând
Încet din ceaţa-n care lung clopotele cântă.
Prea fericit e-un clopot cu gâtul viguros,
Ce, chiar bătrân, tot sprinten rămâne şi vibrează
Când rugător chemarea şi-o strigă credincios,
Ca un ostaş în vârstă din cortu-i când veghează….
Călugărul nevrednic
Traducere de Al. Hodoş
Bătrâna mănăstire își înălța pereții
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Și trupurile stoarse de asprele canoane
Cerșeau acelor chipuri lumina caldă-a vieții.
Câmpia semănată de Crist era în floare,
Și-atâți vestiți călugări, pierduți în amintire,
Își dăruiau silința trudind prin cimitire
Și morții aducându-i smerită închinare.
-Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veșnicie sunt
Și n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.
O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să știu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii și-a ochilor beție?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu