Moment liric: Razvan Nicolae

Iteraţia #3 – despre iubire periferică

la periferia zilei,
de pe marginea serii privind către mâine,
tu, de la începutul dimineţii, întorcându-te către ieri,
ne-am ciocnit întâmplător;

înfipţi în propriile noastre vieţi,
obișnuiam să ne măsurăm cu timpul lungimea trupurilor,
cu lumina, vechimea privirii;
ne-a luat mult timp să înţelegem
că suntem perpendiculari pe orice cuvânt rostit;
din acel moment am început să vorbim
până am pironit o punte între buzele noastre,
peste noaptea dintre cele două zile,
pe care ne-am lăsat sufletele să fugă nestingherit,
julindu-se de dinţi;

am vorbit fără încetare,
cu ignoranță, vanitoşi;
ne arucam cioturi şi silabe, de la unul la altul,
peste fumul combinatului chimic;
ne-am trezit că mai aveam doar toluen şi calomel,
dar distanţa se tocise deja de la viteza vorbelor;

şi-atunci, fără să ne fi gândit,
mâinile ne-au descoperit o nouă limbă
caldă, curgătoare, de miez de vară;
ne-am îmbrăţişat
şi am presat timpul între piepturile noastre
precum o floare între paginile unei cărţi;
un palindrom,
de la coapsa ta dreaptă până la umărul meu stâng
sau de la coasta ta stângă până la ochiul meu drept;

dar, la periferia zilei,
magnetismul este brusc şi iremediabil;

te-ai agățat de ultima rază de lumină,
eu, de prima rază de întuneric
şi, fără să înţelegem nimic,
am migrat tăcut, fiecare către polul său,
într-un proces de rece electroliză;

câteodată
îmi imaginez că, îmbrăţişaţi fiind,
sub apăsarea cerului, ne prefacem în petrol
şi, mai devreme sau mai târziu,
ne găsesc sonde, care, în periferia zilei,
n-au de unde şti cât de mult ne-am iubit;

iată-mă acum,

trimiţându-ţi semnale Morse prin bătăile inimii.

Primăvară stroboscopică

au înflorit copacii stroboscopici,
izolaţii topite şi miros de scurt-circuit,
au înflorit copacii nordici
sub lumina soarelui vătuit;

florile le pâlpâie intermitent,
când violet, când turcoaz,
se răsfrâng pe blocuri de ciment,
violetul fericit, turcoazul trist şi treaz;

au înflorit copacii stroboscopici,
motor încins în seri de primăvară,
au înflorit copacii ionici
şi totuşi, sub ei ne sărutarăm

a înflorit tot parcul stroboscopic,
ba ne iubim, ba între noi e-un rift,
scriind, tot ameţit şi tot entropic,
îmi amintesc că nu ai lift.