vineri, 29 iulie 2011

Moment liric la cub: Mircea Ivănescu

Dar sunt şi amintiri adevărate

Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?

luni, 25 iulie 2011

Lectura săptămânii (trecute)


Troiţa, Gib. I. Mihăescu

Pâraiele de vânt se puseră acum să curgă din toate părţile, inundând cu desăvârşire câmpia. Şi cu toate se încurcau în pulpanele de  manta ale celor trei voinici. Parcă se rupsese tavanul cerului, de se prăbuşise calabalâcul sfinţilor într-o larmă îngrozitoare. Surugii nevăzuţi dau chiot, dinţi de strigoaică scrâşneau în întunecime. Fundul cerului clocotea ca şi cum dracii şi-ar fi ales noaptea sfântă să-şi sărbătorească nunta stăpânului lor.
Pălălaie făcea cruci largi cât ţinea pieptul, Miercan le făcea cu vârful limbii, Mandin în fundul buzunarului. Pălălaie se ruga, dar nimeni nu înţelegea ce spune, şi înaintau cu toţii abia răzbind tăria vântului, îngheţaţi de groază. Vântul parcă împrăştiase întunericul; zăpada pietrificată lumina, stele sclipeau ca dinţii de lup.
Zăpada lumina de parcă era însăşi ziua, pe care noaptea n-o mai alunga la asfinţit, ci o prinsese în sfârşit şi o călca acum în picioare, strivind-o sub greutatea întunericului etern. Prin lumina ei învinsă, cele trei umbre îşi duceau spaima îngheţată în suflet spre cele şapte stele ale Carului-mare, căzut cu oiştea în pământ. Totul era căzut, răsturnat, dărăpănat, totul se dărăpăna încă.

vineri, 22 iulie 2011

Inception


Top 250 #9 | Won 4 Oscars. Another 64 wins & 95 nominations See more awards »
Această cronică se vrea „anti-cronică” motivul fiind nu doar cota mare a filmului pe site-urile de specialitate (locul 9/250) ci şi recomandarea generată în proximitate - „Trebuie văzut!” - în comparaţie cu calitatea produsului, iar cacofonia e cât se poate de intenţionată (după 4-5 vizualizări) căci la un moment dat în desfăşurarea peliculei se rosteşte o replică ce sună ca o legendă însă ridică semne de întrebare ca un adevăr veritabil: „Se spune că oamenii care încetează să viseze, încetează să trăiască”. Până în finalul filmului înţelegem că nu vorbim de fenomenul visării cu ochii deschişi, perceput ca act imaginativ, ci de cel în care organismul uman se reface, vulnerabil fiind în acest context. Aşadar fie că ni le amintim sau nu, visele nu ne părăsesc niciodată atâta vreme cât suntem în viaţă, deoarece subconştientul nostru lucrează neîncetat.
Inception este creat în aşa fel încât să-i dea senzaţia spectatorului că e parte din poveste şi cumva, prin propria lui percepţie, poate să decidă cursul filmului.

Moment liric la cub: Rainer Maria Rilke

Amintire
trad. Lucian Blaga

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

duminică, 17 iulie 2011

Lectura săptămânii

Parfum de femeie, Arpino Giovanni

Mă poftise să şed şi faţa lui ciuruită era la mai puţin de un metru de mine. Ochelarii negri care-i ajungeau până pe tâmple şi mâna stângă vârâtă în mănuşă aruncau reflexe slabe în penumbră. Zâmbetul se declanşa prompt, anulând instantaneu expresia acelei feţe care doar între linia părului şi marginea ochelarilor apărea netedă, extrem de palidă.
Dinspre fereastră, dincolo de perdea, se simţea presiunea zgomotelor slabe ale străzii.
- Ţi-e cald? Ai băut ceva dincolo? Vorbeşte. Eşti student sau nu? Hai, dă odată din gură. Sfârşi râzând.
- Da, domnule, am zis eu.
Mâna dreaptă se întinse până la masa care ne despărţea, luă o ţigară din toc. Înainte de a fi izbutit să-mi aprind chibritul, degetele i se mişcară cu rapiditate atâta cât să aprecieze distanţa dintre buze şi capătul ţigării, acţionară o brichetă, o stinseră şi recăzură ca nişte elitre extrem de elegante sfârşind prin a se închide pe mâna înmănuşată din poale.
- Umbli pe jos? Îţi place să umbli pe jos? Anul trecut am avut un Ciccio căruia nu-i plăcea absolut deloc. Incapabil. După o oră gâfâia rău. Pe când eu am mare nevoie să umblu pe jos. Aş istovi şi-un cal. Voi credeţi că ştiţi să vă mişcaţi, dar puşi la încercare: un chin, râse el din nou expirând fum.

vineri, 15 iulie 2011

Moment liric la pătrat: Grigore Alexandrescu

Ursul şi vulpea

„Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit”.
- „Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?”
Îl întrebă.
- „În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îl sugruma”.
- „Dar voi ce-o să le faceţi?”
- „Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm”.

joi, 14 iulie 2011

Un prophète (A Prophet)


Director: Jacques Audiard
Writers: Thomas Bidegain (screenplay), Jacques Audiard (screenplay), and 2 more credits »
Nominated for Oscar. Another 31 wins & 27 nominations See more awards »
Aproape două ore şi jumătate, Un prophète îşi etalează necontenit armele, fiind atent în special la coerenţa internă a istoriei, la acoperirea tuturor punctelor în care spectatorul ar putea crede că filmul e şubred în logică. Fiecare împrejurare problematică pe care filmul i-o deschide personajului principal poate aşeza semne de întrebare în mintea spectatorului. Aceste circumstanţe îl ţin treaz pe spectator, într-un fel de joc de-a v-aţi ascunselea în care filmul închide ochii şi numără în gînd secundele pînă ce îi va arăta privitorului că nu avea cum să fie atît de orb încît să lase garda logică jos.
Lui Malik El Djebena, proaspăt adus în detenţie, César Luciani şi gruparea lui de gangsteri corsicani îi pun în vedere că nu va putea răzbi în afara sferei lor de influenţă.