12 - Nikita Mikhalkov (2007)

Director: Nikita Mikhalkov

Writers: Nikita Mikhalkov, Aleksandr Novototsky

Stars: Sergey Makovetskiy, Sergey Garmash and Apti Magamaev
 

Nominated for Oscar. Another 3 wins & 1 nomination.

În primăvara lui 2006, la Bucureşti, Nikita Mihalkov anunţa continuarea filmului său “Soarele înşelător”; cunoscutul cineast a reuşit să evadeze pentru scurtă vreme de pe platourile de filmare, pentru a realiza un alt proiect, “12″, prezentat la ediţia din 2007 a Mostrei de la Veneţia. Cu această ocazie, maestrul a fost onorat cu un Premiu Special “Leul de Aur” pentru întreaga operă.

Filmul este o replică la celebrul “12 oameni furioşi” al lui Sidney Lumet, ce electrizase publicul anilor ’50. Realizat după un scenariu de Nikita Mihalkov, Vladimir Moisenko şi Aleksandr Novotoţki, “12″ tratează o problemă de maximă actualitate, ce a incitat interesul unor mari cineaşti din varii colţuri ale lumii: raportarea majorităţii la minorităţile (naţionale), violenţa interetnică şi toleranţa. Ce crede fiecare, la el acasă, despre terorism?

Lectura săptămânii

Insula pinguinilor, Anatole France

  

Scandalul celor optzeci de mii de căpiţe de fân

La puţină vreme după fuga emiralului, un evreu oarecare, numit Pyrot, dornic să aibă legături cu aristocraţia şi să-şi slujească patria, intră în armata pinguinilor. Ministrul de război, care era pe atunci generalul Greatauk, duce de Skull, nu-l putea suferi, din pricina râvnei lui, nasului lui coroiat, a vanităţii, a gustului pentru studiu, a gurii buzate şi a purtării lui exemplare. Ori de câte ori se căuta autorul vreunei greşeli, Greatauk spunea:

- Pyrot trebuie să fie!

Într-o dimineaţă, generalul Panther, şeful statului major, aduse la cunoştinţa lui Greatauk o chestiune gravă. Optzeci de căpiţe de  fân, destinate cavaleriei, dispăruseră fără urmă. Generalul strigă fără şovăire:

- Pyrot trebuie să le fi furat!

Apoi rămase câtva timp îngândurat şi zise:

- Cu cât stau şi mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai convins că Pyrot a furat cele optzeci de mii de căpiţe de fân. Aici e mâna lui. Le-a furat să le vândă la un preţ de nimic marsuinilor, duşmanii noştri înverşunaţi. Trădare infamă!

- E sigur, răspunse Panther. Nu ne mai rămâne decât s-o dovedim.

Pornografia stă doar la un click distanţă! La fel şi această conferinţă

La nivel mediatic luna ce se tocmai se sfârşeşte a stat sub semnul a 2 campanii: anti-Valentine’s Day şi De Dragobete iubeşte româneşte. Necesitatea unui praznic al iubirii a impus şi pregătirea unui eveniment care să apere dragostea dintre cei doi (el şi ea) şi instituţia pe care urmează să o fondeze – familia. Astfel, în seara zilei de 24 februarie a.c., a avut loc Conferinţa „Pornografia – Un pericol real pentru prezentul şi viitorul României”, un eveniment organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea  Bucureşti şi Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului. Prelegerile au fost însoţite de lansarea volumului Pornografia – maladia secolului XXI, un dosar de studii recente puse cap la cap de  bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe, specialist în descrierea manipulării mediatice şi a efectelor mijloacelor media (îndeosebi TV) asupra psihicului uman.

wordless wednesday

E timpul pentru o şezătoare

Pentru o nouă temă a rubricii, am luat drept subiect „timpul”. Un subiect generos, despre care se pot spune multe şi despre care toată lumea îşi dă cu părerea oriunde şi oricând: mai cu optimism, mai cu nerăbdare, ...mai cu nostalgie... Fără îndoială că nu este „un talent” doar al oamenilor din zilele noastre, pentru că, dacă e să aruncăm o privire în trecut, constatăm că mulţi alţii au încercat să definească timpul, sau măcar să îi surprindă esenţa într-o frază. Nu ştim în ce măsură au reuşit sau nu, cert este că ne-au dat multe teme de gândire:

Timpul este doar fluviul din care pescuiesc eu. Charles Baudelaire

Timpul este focul în care ne ardem existenţa. Friedrich Nietzsche

Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. Jose Saramago

Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău. Dumitru Staniloae

Le concert (2009)

Director:

Radu Mihaileanu

Writers:

Radu Mihaileanu (scenario), Matthew Robbins (collaboration), and 3 more credits »

Stars:

Aleksey Guskov, Mélanie Laurent and Dmitri Nazarov

Nominated for Golden Globe. Another 2 wins & 4 nominations

După ce văzusem acum câţiva ani filmul Va, vis et deviens în regia lui Radu Mihăileanu, ţin minte că am exclamat: în sfârşit un regizor român şi pe gustul meu. Viziunea lui aparte, dar şi implicarea masivă în redactarea scenariilor, dau o savoare deosebită tuturor producţiilor sale, care tratează îndeosebi probleme conexe diferitelor comunităţi iudaice de pe glob, fără a-i neglija pe ceilalţi. Poveştile lui caută să accentueze acel punct comun al tuturor oamenilor, care îi ridică pe indivizi dincolo de apartenenţa naţională şi diferenţele rasiale la calitatea de persoane active, capabile de izbândă, menite să facă bine.

Un astfel de film este  „Le concert” – povestea unui dirijor căzut în dizgraţie în odioasele vremuri de dinainte de ’89, căruia i se permite totuşi să rămână şi să lucreze la filarmonică ca om de serviciu.

Lectura săptămânii

Carte de înţelepciune
Constantin Noica

Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.

Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci-patruzeci, chiar cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor şi speră să obţină dintr-o dată, ba sunt dezamăgiţi că nu obţin (cel puţin în ochii altora), ceva care să despice lumea în două. Numai că se despică ei în două, prin nerăbdarea lor – şi intră apoi în statistică.

Fă ce-ţi place ţie – plus ce le place altora. Dacă nu le place altora, nu-ţi place nici ţie, în fond.

În fizică nu contează mişcarea, nu viteza, ci (ca la Galilei) acceleraţia. La fel şi dincoace: dacă poţi accelera destinul cuiva.

Până la proba contrarie, orice om are o sămânţă de geniu. Toată problema e să fie amabil cu societatea şi să se supună la încercare, să aibă o formă de pietate, să vadă dacă nu cumva are să ne spună o noutate.

Moment liric

Don Juan în delir,  Ştefan Augustin Doinaş

O, de-aş ajunge să adorm odată!...

Mă doare ochiul de minuni şi fum.

Vreau să se-ntoarcă toate şi să bată,

să salte inimile vechi din drum.

Lăsaţi-mă! De ce mă luaţi pe sus?

Vreau să rămân aici, între vecini.

I-atât de galben cerul spre apus

şi prăbuşit cu clopote pe crini.

Tu cine eşti, care-ai pierdut cadenţa?

Nu mai cunosc pe nimeni, nu mai ştiu

O, cât de mult vă voi iubi absenţa,

femei ce-mi faceţi cerul mai pustiu!

Lăsaţi-mă să stau! Nu vreau nimic

decât să zac la uşa piramidei,

în unghiu-acesta răcoros şi mic,

Cine mă strigă din deşert? Deschide-i!

Şi tu te duci? O, mai rămâi, iubito:

cuprinde-mă, şi stai, şi mai rămâi…

Dar umbra ta de fum de ce-ai grăbit-o?

Dă-mi fumul tău, şi fă-mi-l căpătâi.

wordless wednesday