Moment liric la cub: Mircea Florin Şandru

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă
Din loc în loc oameni singuri
Doar cu cuvintele lor. Cu marea
Care acoperă totul. Şi strig, şi strig
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

Moment liric la pătrat: Maria Marinela Cîrciumaru

Nici un lanţ trofic

Uneori între om şi om
e o depărtare mai mare de un cer.
Alteori la capătul lumii e doar un alt capăt
de drum
sau de pod
sau de inimă.

Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e să nu primeşti în tine
lucruri care s-ar putea sfâşia unul pe celălalt.
În lumea asta păgână oaia mănâncă iarba şi lupul mănâncă oaia
și toate sunt bune.
Dar într-un suflet de om să nu se întâmple aşa.
Toate care intră să intre vii şi nevătămate,
unele să rămână, altele să plece,
dar fără să plătească pentru asta cu viaţa lor.
Să existe cetăţi de scăpare pentru ucigaşii fără voie,
dar toate să fie goale.

Tot ce contează, mi-ai mai spus,
e ca cerul tău să nu fie niciodată
la capătul lumii.

Moment liric la cub: Cristian Bădiliţă

Livada

Livada mea cu meri şi pruni gravizi
de-atâta ploaie te-ai făcut mireasă
întinsă pe-o cocoaşă mătăsoasă
păzită de trei câini şi doi molizi
din pulpa ta mănânc pe săturate
bacşişul morţii, lacrimi beau, tărie,
cu mâinile sub cap, întins pe spate
ca bunul Lazăr condamnat să-nvie
la ora când pendulul subteran
îşi schimbă mădularele şi ţipă
când timpul se cocleşte sub cadran
şi îngerul îşi tunde o aripă,
livadă milostivă, dacă vrei
îngroapă-mă sub tine doar o vară
să dorm buştean păscut de câţiva miei
şi-un măr frumos din tâmplă să-mi răsară.

wordless wednesday

Moment liric la cub: Vasile Munteanu

te. ar putea chema Maria

deşi trec printre oameni abia de mă zăresc
adeseori ştergându-şi privirile de mine
de i-aş călca-n picioare cum ar mai suspina
pământul sub aceste-ncălţări elefantine

în trompă car buşteanul din care voi ciopli
cu fildeşii iubita cuvintelor nescrise
dar mi-a rămas în aer pornirea vinovată
în miezul dur icoana fecioarei zgurăvise

acum întind din braţe în lateral o cruce
ca dragostea să aibă pe unde s-o apuce


Dumnezeu răzbună fiecare femeie

în ceasul otrăvit al înşelării
ce uneori se numără în luni de zile sau în ani
un mecanism pervers ascute în femeie umilinţa
hrănindu-şi mai cu dăruire animalul
spălându-i şi călcându-i rufele de mort

wordless wednesday

wordless wednesday

Lectura săptămânii (trecute)

Teologia Dogmatică Ortodoxă, Dumitru Stăniloae

a. Mărturisirea păcatelor şi valoarea ei spirituală.

Se poate spune că Taina aceasta este o Taină a comunicării intime şi sincere între penitent şi preot, sau chiar o Taină a comuniunii între ei. In ea preotul pătrunde în sufletul penitentului, care i se deschide de bunăvoie; nu rămâne la un contact trecător şi superficial. Atât contribuţia penitentului, cât şi a preotului este cu mult mai mare în această Taină. In celelalte Taine harul lucrează pe planul obiectiv, ontic, la rădăcina fiinţei, în mod adeseori nesimţit. Aci lucrează prin angajarea mai amănunţită şi mai vibrantă a penitentului, prin mărturisire şi căinţă, apoi a preotului în aprecierea mijloacelor recomandate penitentului pentru vindecarea sufletească a celui îmbolnăvit de pe urma unor păcate grele şi apoi iarăşi prin contribuţia penitentului în împlinirea lor. Aceasta se explică din faptul că dacă prin Taina Botezului şi cea a Mirungerii i s-au iertat primitorului păcatele prin simpla mărturisire a credinţei şi angajare la păzirea ei şi a poruncilor lui Hristos, Taina Pocăinţei se săvârşeşte cu un om care a dovedit că nu a conlucrat cu harul Botezului, ceea ce îl face mai vinovat şi dă dovadă că în el s-a produs o boală, sau o slăbiciune, care-1 poate duce şi după această Taină la noi căderi. Deci el trebuie să explice din ce motive a căzut şi care sunt slăbiciunile lui, pentru a fi vindecat. Apoi trebuie să arate prin căinţă şi prin făgăduinţa de a nu mai păcătui o angajare cu mult mai hotărâtă în a combate slăbiciunile care au dat dovadă ca pot birui cu uşurinţă firea lui. Rostul acestei Taine arată că pentru recidiviştii în aceleaşi păcate grele, mijloacele de remediere a slăbiciunilor trebuie aplicate cu şi mai multă stricteţe. Altfel Taina nu are ca efect remedierea durabilă a omului şi nu-1 face iarăşi un om cu adevărat nou.

Moment liric la pătrat: Ştefan Baciu

Sfârşitul cărţii

Această carte, plângere şi lumini neted oprite
Din prisma albă a gândului meu lucios,
O pun sub căpătâiul inimilor obosite
Să fluiere melodic rezonanţa ei de os.

Trimit în poeme gnomii imaginilor
Presar albastru bob de mei pentru porumbeii
Ce flutură zbor în cuibul paginilor
Sub cerul gândului şi sub streaşină ideii.

Descântecul luminii îl închid în podul
Palmelor ce indică o oază şi-un lac,
Aplec fruntea călugăreşte, eu robul, aprodul
Căci inima de pică îmi cere să tac.

wordless wednesday

Lectura săptămânii (trecute)

De veghe în lanul de secară, J.D. Salinger

Citeam o carte pe care o luasem de la bibliotecă din greşeală. Mă pomenisem cu altceva decît cerusem, şi nu-mi dădusem seama de asta decît după ce mă întorsesem în cameră. Cartea era Din adîncurile Africii de Isak Dinesen. Mi-am închipuit că trebuia să fie o porcărie. Dar nu era! Era o carte foarte bună. De fapt, sînt foarte incult, dar de citit, citesc mult. Autorul meu preferat e frate-meu D.B., şi după el, Ring Lardner. Am o carte de Ring Lardner de la frate-meu. Mi-a dat-o de ziua mea, puţin înainte de a intra la Pencey. Era o carte cu piese, nişte piese foarte comice şi foarte trăsnite, şi cu o poveste despre un agent de circulaţie care se îndrăgosteşte de o fată frumoasă foc care depăşea mereu viteza legală. Numai că el — poliţistul — era însurat şi nu putea să se însoare cu ea şi aşa mai departe. Şi, pe urmă, fata moare într-un accident, fiindcă depăşea mereu viteza.
Povestea asta îmi plăcea grozav. Dar mie cel mai mult îmi plac cărţile care, măcar din cînd în cînd, sînt comice. Citesc eu şi cărţi clasice, multe cărţi clasice, ca întoarcerea pe meleagurile natale şi altele, şi-mi plac; citesc şi o grămadă de cărţi de război şi de romane poliţiste şi altele de genul ăsta, dar nu prea mă-nnebunesc după ele. Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-1 poţi chema la telefon ori de cîte ori ai chef. Dar asta nu prea se întîmplă. I-aş fi telefonat cu cea mai mare plăcere acestui Isak Dinesen. Şi lui Ring Lardner, numai că D.B. mi-a spus c-a murit. Dar uite, să luăm, de pildă, o carte ca Robii de Somerset Maugham. Am citit-o vara trecută. Nu e o carte rea, nu e rea deloc, dar nu mi-ar da niciodată prin gînd să-i telefonez lui Somerset Maugham. Nu ştiu de ce. Nu e genul de tip căruia să-ţi vină să-i dai telefon. Asta e tot! Mai degrabă i-aş telefona bătrânului Thomas Hardy. Îmi place Eustacia Vye.
Deci îmi pusesem şapca cea nouă şi mă aşezasem în fotoliu să citesc Din adîncurile Africii. O citisem o dată în întregime, şi acum voiam să recitesc anumite pasaje. Dar n-apucasem să citesc trei pagini, cînd am auzit pe cineva dînd la o parte perdeaua cabinei de duş şi intrînd în cameră.

Moment liric la pătrat: Camil Baltazar

Noemi

Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Şi-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei şi a vremii.

Ţi-i trupul lemn de cedru şi migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă şi migală.

Desculţă mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii paşii-ţi întârzii;
Te-apleci şi te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Aşa precum s-ar apleca un heruvim.

Seara te-ajunge limpede, şi-ţi suie
De fiecare braţ o aripă, apoi,
Adormi pe uliţe de veche cetăţuie,
Luna dezvelindu-ţi nevinovaţii umeri goi.

wordless wednesday

Lectura săptămânii (trecute)

Iepurii nu mor, Ştefan (Savatie) Baştovoi

11

Desenă un om cu muşchi pe burtă, aşa cum văzuse în cartea de ştiinţe ale naturii şi-l băgă în bancă. îl arătă lui Bohanţov. Ce tare seamănă, parcă-i viu, dar nu tu i-ai făcut, nu cred eu că tu l-ai făcut.
- Îţi spun că eu l-am făcut.
- Du-te, măi, de-aici. Ia dă să mă uit, n-are cum, ce-mi spui tu mie?- Pot să mai fac unu, dacă vrei.
- Nu-l faci tu, ce-mi spui tu mie? Hai, fă-l, da nu-l face tu aşa... fă-i acolo ceva, să se vadă...
- Lasă-l în pace, Bohanţov! Ge nu puteţi împărţi acolo?! nu destul că sunteţi proşti ca nişte vaci, dar nici nu sunteţi atenţi la lecţie! Vaculovskii, ce nu puteţi împărţi acolo? Ce v-aţi ascuns în banca aceea? Ia, hai, mutaţi-vă voi de-acolo. Lozinskaia, Catereva, ia, treceţi voi, fetele, acolo şi lăsaţi-i pe boii ăştia doi în faţă, să vedem dacă o să-i mai aud foindu-se. Hai, Vaculovskii, hai aici, c-ajung şi eu cu arătătorul şi când voi hleşti câte două peste cap, de-odată vă cuminţiţi. Vaci împuţite!
Fetele trecură în banca lor şi ei au trecut mai în faţă cu tot cu caiete şi cu ghiozdan şi s-au aşezat mai în faţă, mai aproape de Nadejda Petrovna. Şi Saşa şi Bohanţov erau roşii, căci se gândeau la prostia de foaie. Dacă o vedea Nadejda Petrovna?
Pe Lozinskaia o chema Stela şi ea avea numai note de cinci. Şi Catereva avea numai cinci (nota maxima in sistemul de evaluare sovietic- n.m. L.M.), dar Stela învăţa parcă mai bine şi avea şi ghiozdan de lac, şi mirosea frumos. Ele stăteau acum în banca lui Saşa şi-şi aranjau caietele. Saşa s-a întors şi a văzut-o pe Stela cum a dus mâna la gură şi a făcut ch-h! Pe urmă i-a dat-o şi lui Catereva, şi Catereva a dus şi ea mâna la gură, şi a făcut ch-h! Nadejda Petrovna, uitaţi' ce-am găsit în bancă, şi duse mâna la gură şi făcu ch-h!

Moment liric la pătrat: Nache Mamier Angela

să deschid totuşi ochii

lujerul poeziei duce la tăişul gloriei
multe din întâmplările vieţii îi sunt rezervate
frâu-desfrâul emoţiei apasă realul
sacru pelerinaj
biciuit de nuielele sângelui
singurătăţii- pod de ţărână
obosit de înălţarea la vis -
ropotele voastre trupeşti şi drăceşti
mi-au furat liniştea
să deschid totuşi ochii să-i privesc
şi să nu urăsc
lumina vulgară a minciunii
aburul sudorii animalice
herghelii săltând să-mi strivească
pulsul
inima îndrăgostită
bună de dat la o parte...

wordless wednesday

Salvation Boulevard (2011)

Director:

George Ratliff

Writers:

Douglas Stone (screenplay), George Ratliff (screenplay), and 1 more credit »

Stars:

Greg Kinnear, Pierce Brosnan and Marisa Tomei

 

Crescut într-o activă comunitate neoprotestantă din Texas, regizorul George Ratliff se străduieşte să redea câteva crâmpeie din viaţa creştinilor americani, preocupare exersată în filme ca Purgatory County (1996), Hell House (2001) sau Joshua (2007). Acelaşi lucru îl face şi în ecranizarea romanului Wag the Dog (Larry Beinhart), Bulevardul Izbăvirii (Salvation Boulevard) prezintă într-o notă mai mult comică decât satirică povestea pastorului Dan Day (Pierce Brosnan), harismatic predicator, povăţuitorul comunităţii afiliate unei mega-Biserici neoprotestante din Statele Unite. Dan se remarcă încă din primele cadre printr-o siguranţă şi încredere (în sine) ieşită din comun precum şi prin discursul exaltat care amplifică neajunsurile păstoriţilor pentru a evidenţia prin contrast caracterul extraordinar al lucrării lui Dumnezeu prin intermediul său. Înconjurat de credincioşi fanatici şi „ucenice” îndoctrinate care îl adulează mai mult ca pe un star decât ca pe un păstor de suflete, acesta reuşeşte să manipuleze abil masele conducându-le mai degrabă pe bulevardul pierzării decât pe calea cea strâmtă.

Moment liric la pătrat: Dumnitru Bădiţă

o textila transfigurata

puloverul pe care mulţi ani l-am purtat
martor mi-a fost primului amor
mi-a ţinut de cald prin mansarde
şi in câteva călătorii
l-au molfăit ploile ce-mi străbat umbrela de nervi
prin baruri l-au ronţăit şoriceii de fum

ani mulţi l-am purtat
şi nu l-am băgat în seamă

găurit şi deşirat pe alocuri
atârnă în vârful unui par lângă munţi
cică e o sperietoare în mijlocul porumbilor
dar coţofenele şi l-au ales drept idol
şi în cinstea lui
devastează tot lanul

Poveste despre şcoala mea

Dacă aş putea acum, când scriu aceste rânduri, să pun început bun… să fie adevărat ceea ce visez … şi îmi promit mereu … voi continua lupta aceasta lăuntrică, şi poate voi învinge … Adorm în aceiaşi nelinişte şi cu aceiaşi frământare: ce rost mai are să merg la şcoală? Nu mă interesează … visez …
„… prin zăpadă străbat singur drumul spre şcoală. Ajung în curtea liceului, dar nu văd pe nimeni. Este 8 şi 15 minute. Iar ajung târziu şi mă pune absent la matematică. Am un total de 36 absenţe nemotivate şi suntem doar la jumătatea semestrului I. Şi totuşi ceva mă îndeamnă să intru. Dacă nu este nimeni, sala de clasă ar trebui să fie încuiată. Stau la uşă, ascult câteva cuvinte şi tresar … deschid uşa şi rămân uimit: sala de clasă a devenit o capelă de rugăciune; catedra devenise peste noapte Masa Sfântului Altar … un preot slujea Sfânta Liturghie … dar de ce făcea acest lucru numai pentru mine?
Am îngenuncheat şi am început să plâng, aproape să urlu de durere sufletească … nu-i puteam zări chipul, dar simţeam un fior şi multă căldură cum se revarsă peste mine şi mă copleşeşte. Doamne, cât de liniştit mă simt!
Cât mi-aş dori să mă împărtăşesc, însă preotul a sorbit din Potirul Sfânt ultima picătură de împărtăşanie. Se termină Sfânta Liturghie, preotul se îndreaptă spre mine, cel care stăteam nemişcat în genunchi, ascuns parcă după singura floare aşezată pe un scaun în colţul de la geam.

Moment liric la cub: Ion Barbu

Edict

Această pontifică lună
Cuvânt adormiţilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.

O sobă, cealaltă mumie.
Domneşte pe calul de şah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.

Dogoarea, podoabă: răsfeţe
Un secol cefal şi apter.
- Ştiu drumul Slăbitelor Feţe
Ştiu plânsul apos din eter.