vineri, 30 martie 2012

Moment liric la pătrat: Camil Baltazar

Noemi

Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Şi-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei şi a vremii.

Ţi-i trupul lemn de cedru şi migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă şi migală.

Desculţă mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii paşii-ţi întârzii;
Te-apleci şi te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Aşa precum s-ar apleca un heruvim.

Seara te-ajunge limpede, şi-ţi suie
De fiecare braţ o aripă, apoi,
Adormi pe uliţe de veche cetăţuie,
Luna dezvelindu-ţi nevinovaţii umeri goi.

luni, 26 martie 2012

Lectura săptămânii (trecute)

Iepurii nu mor, Ştefan (Savatie) Baştovoi

11

Desenă un om cu muşchi pe burtă, aşa cum văzuse în cartea de ştiinţe ale naturii şi-l băgă în bancă. îl arătă lui Bohanţov. Ce tare seamănă, parcă-i viu, dar nu tu i-ai făcut, nu cred eu că tu l-ai făcut.
- Îţi spun că eu l-am făcut.
- Du-te, măi, de-aici. Ia dă să mă uit, n-are cum, ce-mi spui tu mie?- Pot să mai fac unu, dacă vrei.
- Nu-l faci tu, ce-mi spui tu mie? Hai, fă-l, da nu-l face tu aşa... fă-i acolo ceva, să se vadă...
- Lasă-l în pace, Bohanţov! Ge nu puteţi împărţi acolo?! nu destul că sunteţi proşti ca nişte vaci, dar nici nu sunteţi atenţi la lecţie! Vaculovskii, ce nu puteţi împărţi acolo? Ce v-aţi ascuns în banca aceea? Ia, hai, mutaţi-vă voi de-acolo. Lozinskaia, Catereva, ia, treceţi voi, fetele, acolo şi lăsaţi-i pe boii ăştia doi în faţă, să vedem dacă o să-i mai aud foindu-se. Hai, Vaculovskii, hai aici, c-ajung şi eu cu arătătorul şi când voi hleşti câte două peste cap, de-odată vă cuminţiţi. Vaci împuţite!
Fetele trecură în banca lor şi ei au trecut mai în faţă cu tot cu caiete şi cu ghiozdan şi s-au aşezat mai în faţă, mai aproape de Nadejda Petrovna. Şi Saşa şi Bohanţov erau roşii, căci se gândeau la prostia de foaie. Dacă o vedea Nadejda Petrovna?
Pe Lozinskaia o chema Stela şi ea avea numai note de cinci. Şi Catereva avea numai cinci (nota maxima in sistemul de evaluare sovietic- n.m. L.M.), dar Stela învăţa parcă mai bine şi avea şi ghiozdan de lac, şi mirosea frumos. Ele stăteau acum în banca lui Saşa şi-şi aranjau caietele. Saşa s-a întors şi a văzut-o pe Stela cum a dus mâna la gură şi a făcut ch-h! Pe urmă i-a dat-o şi lui Catereva, şi Catereva a dus şi ea mâna la gură, şi a făcut ch-h! Nadejda Petrovna, uitaţi' ce-am găsit în bancă, şi duse mâna la gură şi făcu ch-h!

vineri, 23 martie 2012

Moment liric la pătrat: Nache Mamier Angela

să deschid totuşi ochii

lujerul poeziei duce la tăişul gloriei
multe din întâmplările vieţii îi sunt rezervate
frâu-desfrâul emoţiei apasă realul
sacru pelerinaj
biciuit de nuielele sângelui
singurătăţii- pod de ţărână
obosit de înălţarea la vis -
ropotele voastre trupeşti şi drăceşti
mi-au furat liniştea
să deschid totuşi ochii să-i privesc
şi să nu urăsc
lumina vulgară a minciunii
aburul sudorii animalice
herghelii săltând să-mi strivească
pulsul
inima îndrăgostită
bună de dat la o parte...

marți, 20 martie 2012

Salvation Boulevard (2011)


Director:

George Ratliff

Writers:

Douglas Stone (screenplay), George Ratliff (screenplay), and 1 more credit »
 
Crescut într-o activă comunitate neoprotestantă din Texas, regizorul George Ratliff se străduieşte să redea câteva crâmpeie din viaţa creştinilor americani, preocupare exersată în filme ca Purgatory County (1996), Hell House (2001) sau Joshua (2007). Acelaşi lucru îl face şi în ecranizarea romanului Wag the Dog (Larry Beinhart), Bulevardul Izbăvirii (Salvation Boulevard) prezintă într-o notă mai mult comică decât satirică povestea pastorului Dan Day (Pierce Brosnan), harismatic predicator, povăţuitorul comunităţii afiliate unei mega-Biserici neoprotestante din Statele Unite. Dan se remarcă încă din primele cadre printr-o siguranţă şi încredere (în sine) ieşită din comun precum şi prin discursul exaltat care amplifică neajunsurile păstoriţilor pentru a evidenţia prin contrast caracterul extraordinar al lucrării lui Dumnezeu prin intermediul său. Înconjurat de credincioşi fanatici şi „ucenice” îndoctrinate care îl adulează mai mult ca pe un star decât ca pe un păstor de suflete, acesta reuşeşte să manipuleze abil masele conducându-le mai degrabă pe bulevardul pierzării decât pe calea cea strâmtă.

vineri, 16 martie 2012

Moment liric la pătrat: Dumnitru Bădiţă

o textila transfigurata

puloverul pe care mulţi ani l-am purtat
martor mi-a fost primului amor
mi-a ţinut de cald prin mansarde
şi in câteva călătorii
l-au molfăit ploile ce-mi străbat umbrela de nervi
prin baruri l-au ronţăit şoriceii de fum

ani mulţi l-am purtat
şi nu l-am băgat în seamă

găurit şi deşirat pe alocuri
atârnă în vârful unui par lângă munţi
cică e o sperietoare în mijlocul porumbilor
dar coţofenele şi l-au ales drept idol
şi în cinstea lui
devastează tot lanul

joi, 15 martie 2012

Poveste despre şcoala mea

Dacă aş putea acum, când scriu aceste rânduri, să pun început bun… să fie adevărat ceea ce visez … şi îmi promit mereu … voi continua lupta aceasta lăuntrică, şi poate voi învinge … Adorm în aceiaşi nelinişte şi cu aceiaşi frământare: ce rost mai are să merg la şcoală? Nu mă interesează … visez …
„… prin zăpadă străbat singur drumul spre şcoală. Ajung în curtea liceului, dar nu văd pe nimeni. Este 8 şi 15 minute. Iar ajung târziu şi mă pune absent la matematică. Am un total de 36 absenţe nemotivate şi suntem doar la jumătatea semestrului I. Şi totuşi ceva mă îndeamnă să intru. Dacă nu este nimeni, sala de clasă ar trebui să fie încuiată. Stau la uşă, ascult câteva cuvinte şi tresar … deschid uşa şi rămân uimit: sala de clasă a devenit o capelă de rugăciune; catedra devenise peste noapte Masa Sfântului Altar … un preot slujea Sfânta Liturghie … dar de ce făcea acest lucru numai pentru mine?
Am îngenuncheat şi am început să plâng, aproape să urlu de durere sufletească … nu-i puteam zări chipul, dar simţeam un fior şi multă căldură cum se revarsă peste mine şi mă copleşeşte. Doamne, cât de liniştit mă simt!
Cât mi-aş dori să mă împărtăşesc, însă preotul a sorbit din Potirul Sfânt ultima picătură de împărtăşanie. Se termină Sfânta Liturghie, preotul se îndreaptă spre mine, cel care stăteam nemişcat în genunchi, ascuns parcă după singura floare aşezată pe un scaun în colţul de la geam.

vineri, 9 martie 2012

Moment liric la cub: Ion Barbu

Edict

Această pontifică lună
Cuvânt adormiţilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.

O sobă, cealaltă mumie.
Domneşte pe calul de şah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.

Dogoarea, podoabă: răsfeţe
Un secol cefal şi apter.
- Ştiu drumul Slăbitelor Feţe
Ştiu plânsul apos din eter.

duminică, 4 martie 2012

Lectura saptămânii

Noaptea din Grădina Getzimani, Lev Şestov

[…] Agonia lui Iisus va dura până la sfârşitul lumii şi, prin urmare, nu trebuie să dormim tot acest timp. Asta se poate spune, orice se poate spune. Dar un om se poate dărui, poate el să ducă la bun sfârşit o asemenea sarcină, au aceste cuvinte un sens ? Pascal, ca şi Macbeth, vrea „să asasineze somnul” ; mai mult încă, el pare a pretinde tu­turor să se asocieze la această teribilă operă. Raţiunea omenească declară, fără să ezite, că exigenţa lui Pascal este cu neputinţă şi smintită. Şi nu poţi să nu te supui raţiunii. Pascal însuşi ne învaţă : „Raţiunea ne comandă mult mai impe­rios decât un stăpân ; căci, dacă nu te supui aceluia, eşti nefericit, dar dacă nu te supui raţiunii, eşti un prost”. Deci, cum să refuzi supunerea la raţiune ? Cine ar îndrăzni să o facă ? Sfântul Petru, Apostolul, când a fost rugat de Iisus să rămână cu el pentru a-i alina suferinţele, n-a avut puterea să-şi înfrângă somnul ; Petru dormea în timp ce Iisus se ruga : „Îndepărtează paharul acesta de mine...”, în timp ce el clama : Tristis est anima mea usque ad mortem. Cînd Iisus a fost luat de soldaţi şi târât spre călăii săi, Petru dor­mea mai departe : căci numai dormind un om putea, într-o singură noapte, să-şi renege de trei ori Dumnezeul său.

vineri, 2 martie 2012

Moment liric la cub: Vasile Alecsandri

Fiind bolnav la Prinkipo

Fiind bolnav la Prinkipo

Strein pe malul mării zac în singurătate,
Păşesc pe-a morţii cale.
Ş-a zilei dulce raze îmi par întunecate
Şi mereu mă adoarme c-un cântec plin de jale.

Ah, glasul deznădejdii în inimă-mi răsună,
Căci mor făr-a depune, cu-o mândră înfocare,
Pe fruntea ţării mele o falnică cunună
Şi pe-al iubitei frunte o dulce sărutare!