Frică şi cutremur
Soren Kierkegaard I
“După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis […]: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!”” [Facerea 22:1-2].
Dimineaţa în zori, Avraam s-a ridicat, a înşeuat asinii, şi-a părăsit cortul şi l-a luat pe Isaac. Sarra s-a uitat după ei pe fereastră, cum au pornit-o pe vale drept înainte, până când i-a pierdut în zare. Au călărit tăcuţi trei zile în şir. Până în dimineaţa celei de-a patra Avraam nu scosese niciun cuvânt, dar ridicându-şi privirea, a zărit în depărtare muntele Moria. A lăsat flăcăii în urmă şi, cu Isaac de mână, a purces la urcarea muntelui. Iar Avraam şi-a zis în sinea lui: „Cu toate astea, nu-i voi ascunde lui Isaac încotro îl poartă această cale”. S-a oprit în loc, a întins mâna către creştetul fiului său pentru a-l binecuvânta, iar Isaac s-a înclinat întru consimţire. Chipul lui Avraam era părintesc, privirea, blândă şi vorba, încurajatoare. Dar Isaac nu l-a putut înţelege, iar sufeltul său n-a putut fi înălţat; a cuprins cu mâinile genunchii lui Avraam, l-a implorat smerit, l-a rugat pentru viaţa sa fragedă, pentru frumoasele lui speranţe, i-a amintit de bucuria căminului lor, i-a vorbit de tristeţe şi singurătate. Atunci Avraam l-a ridicat pe băiat de jos şi a pornit mai departe luându-l de mână, iar vorba sa era plină de încredere şi de povaţă. A urcat muntele Moria, dar Isaac nu l-a înţeles. Atunci Avraam i-a întors o clipă spatele, apoi Isaac i-a zărit chipul care se schimbase: crâncenă-i era privirea, cumplită-i era făptura. L-a apucat de piept, l-a trântit l-a pământ şi astfel i-a grăit: „Copil neghiob, crezi tu că eu sunt tatăl tău? Eu nu-s decât un idolatru. Şi mai crezi că asta e porunca lui Dumnezeu? Nu, e doar dăruinţa mea.” Atunci Isaac s-a cutremurat şi a strigat cuprins de teamă: „Dumnezeule din ceruri, îndură-te de mine, Dumnezeu al lui Avraam, ai milă de mine, dacă nu mai am un tată pe pământ, atunci fii Tu tatăl meu!”.