Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring)

Director: Ki-duk Kim

Writer: Ki-duk Kim

Stars: Ki-duk Kim, Yeong-su Oh and Jong-ho Kim

Acest review nu se adresează celor care sunt obişnuiţi cu vizionare filmelor caştigătoare sau nominalizate la oscar ori aflate în box office-ul american. De ce? Pentru ca în primele 5 minute nu se comite nici o crimă, nu are loc nici o deflagraţie cumplită şi nici un condamnat la închisoare pe viaţă nu evadează. De-acum ştiţi deja cui îi este adresat acest scurt review. Nu are rost aici să adaug completări despre regizor pentru că le veţi găsi singuri la un simplu click pe IMDB, ci doar o sa rezum firul epic al poveştii. Acţiunea se desfăşoară într-un cadru nenatural aş putea spune, dar în plină natură în adevăratul sens al cuvântului.

Lectura săptămânii

 Jurnal filozofic, Constantin Noica

Noi nu avem un termen romanesc pentru „devenire”. Avem câteva pentru fiinţă, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de: petrecere (se petrece ceva, care e mai mult decât se întâmplă, are loc: are desfăşurare). Dar l-au expropriat chefliii. Singura noastră devenire este în chef, în distracţie —, în înstrăinare. Visez o scoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări.

Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem?

Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi. (Dar nici asta nu trebuie să le fie spus.) Discipolul vine la tine să-ţi ceară. Tu trebuie să-1 înveţi că n-are nimic de primit, că trebuie să crească. Discipolul vrea să devină iederă. Trebuie să-1 laşi să fie ce trebuie să fie: chiar buruiană. Şi cel mai frumos sfârşit al tău — fertilitate! — e să te năpădească buruienile.

Document: o limbă uşoară

Răsfoind prin nişte „almanahe” am dat peste următorul material şi mi s-a părut prea tare să nu îl propun spre lectură şi altora. Viel Spaß!!!

Profesorii de limba germană spun că cine ştie ceva latină şi este obişnuit cu declinările, le poate face uşor şi în germană. Totul e – spun ei – să începi cu articolele „der, die, das, den, des, dem”, pentru că tot ce urmează este de o logică dezarmantă. Să luăm un exemplu, dintr-un manual de limba germană, o carte minunată cu coperte cartonate, editată la Dortmund, care ne povesteşte obiceiurile hotentotzilor (auf deutsch: hottentotten).

Şezătoare – un strop de sinceritate despre romantism

Pornit într-o glumă de la afirmaţia unei colege de facultate, şi întrebând pe unde am găsit câte o uşă sau mai bine zis o fereastră (de mess) şi o inimă deschisă, iată un mic sondaj a cărui temă a fost: romantismul – cum poate fi el definit şi ce reprezintă un gest romantic. Răspunsurile au fost structurate în funcţie de sex şi starea civilă pentru a fi mai clară zona în care predomină romantismul. Din pricina lipsei de suficiente informaţii vârsta subiecţilor a fost uneori aproximată, de aceea îmi cer scuze anticipat şi sper să nu se simtă nimeni deranjat. Aş dori pe această cale să le mulţumesc participanţilor pentru dezarmanta sinceritate de care au dat dovadă în faţa acestei încercări.


Dar să vedem ce spun ele:

Moment liric

REPETABILA POVARĂ

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem
cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De ataţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămani

Lectura săptămânii

Sfaturile unui diavol mai bătrân către unul mai tânăr, C.S. Lewis


Dragul meu Amărel,

Am reţinut ce mi-ai spus despre felul cum îi îndrumi pacientului tău lecturile şi despre cum te îngrijeşti să se vadă cât mai mult cu prietenul lui materialist. Dar nu eşti oare niţeluş naiv? Credinţa ta, îmi pare, e că raţionamentul ar fi în stare să-l ferească de strânsoarea Duşmanului. Poate să fi fost aşa dacă individul trăia acum câteva secole. Pe vremea aceea oamenii încă mai ştiau destul de bine când anume un lucru era cu adevărat dovedit şi când nu; iar dacă era dovedit, şi credinţa lor era deplină. Încă mai puneau cap la cap gândul şi fapta şi erau gata să-şi schimbe cursul vieţii ca urmare a unui lanţ de raţionamente. Dar acum că ne-a reuşit pasienţa cu presa scrisă şi alte asemenea instrumente de atac, situaţia s-a schimbat simţitor. Omul tău s-a obişnuit încă de pe când era copil să-i dănţuiască prin cap tot soiul de filozofii incompatibile. Pentru el doctrinele nu sunt în primul rând „adevărate” sau „false”, ci „academice” sau „practice”, „depăşite” sau „la zi”, „convenţionale” sau „radicale”. Jargonul, şi nu raţionamentul, e cel mai bun aliat al tău dacă vrei să-l ţii departe de Biserică. Nu-ţi pierde vremea încercând să-l faci să creadă că materialismul e adevărat! Fă-l să creadă că e puternic, sau intransigent, sau curajos – că e filozofia viitorului. De aşa ceva îi pasă lui.

Who’s left to be a hero?

«Sunt bărbat! Sunt bărbat! Sunt bărbat!» îmi repet cu neîncredere în faţa oglinzii, fără a mă putea încadra pe deplin în această categorie potrivit dictonului patern: „băh! O să fii bărbat când o să ai armata făcută, o să fi la casa ta, şi o să ai familia şi copiii tăi!”
În mod clar sunt departe de aceste repere. Nici nu am cum să le ating. Sincer! Armata a devenit opţională printr-un artificiu constituţional, iar acum, din lipsă de fonduri nu îşi permit să te încorporeze nici dacă îi rogi în genunchi. Locuinţa proprie (indiferent prin ce program ai încerca să o obţii) rămâne pe mai departe un vis pentru cei cu un salariu modest. Familia?! Cine e inconştient să se mai lege acum la cap? Excludem dificultăţile financiare şi ne gândim doar la riscul de a da peste ştii tu cine… şi te-ai nenorocit (la fel de valabil şi problematic şi pentru fete). Cât despre copiii… , să fim serioşi! Şansele de a împlini câte ceva din vorba lui taică-meu sunt 0,0001%.

Moment liric

Lumină...

Fărâme de cer  îţi cad pe pleoape

Şi  îţi pictează ochii

Cu raze dulci ale răsăritului.

Te inundă tot mai mult lumina.

Parcă acum porţi straiele unui astru;

Al unei stele zâmbitoare

Ce sfâşia întunericul cerului de azi noapte.

Dar... tu nu eşti nici stea,

Căci azi-noapte biruia o lumină rece,

Iar tu-ţi scalzi împrejurimile în căldură.

Devii tot mai strălucitor.

Abia pot să te mai privesc cu colţul ochiului.

Ai devenit însuţi răsăritul!

Sau ... Doamne... e oare aceasta

trezirea din lumea de apoi?...

Laura Andreea Mihu

Colegiul Agricol „D.P. Barcianu”, Sibiu

cl. a XII-a

Lectura săptămânii

M-am hotărât să devin prost, Martin Page

[…] Înainte de a lua hotărârea ce avea să-i schimbe existenţa sub multe aspecte, deci înainte de a deveni prost, Antoine încercase şi alte căi, alte soluţii pentru a rezolva dificultatea pe care o avea de a lua parte la viaţă.
Iată prima lui tentativă, pe care am putea-o considera stângace, dar care a fost plină de o speranţă sinceră. Antoine nu se atinsese niciodată de vreo picătură de alcool. Chiar dacă se rănea uşor, se zgâria, refuza, ca un bun abstinent, să se dezinfecteze cu alcool de şaptezeci de grade, preferând Betadina sau Mercurocromul.
Acasă, nu exista vin, nici aperitive. Mai apoi, a dispreţuit utilizarea unor artificii fermentate sau distilate care să suplinească o lipsă de imaginaţie sau să facă să dispară efectele unei depresii. Constatând cât de vagă şi desprinsă de orice preocupare pentru realitate era gândirea persoanelor băute, cât de incoerente puteau fi frazele lor si, ca să încununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita adevăruri remarcabile, Antoine s-a decis să adere la această filozofie promiţătoare. Beţia i se părea mijlocul de a suprima orice veleitate reflexivă a inteligenţei lui.

Perversa ca pe Târgu Ocna şi ii(2 i)

Ultima mare ispravă a geniului românesc, care adună în continuu noi vizualizări pe Youtube este cea a individului, ba am putea spune chiar a personalităţii, din Rahova, autorul celebrei maxime: „Ori suntem golani, ori nu suntem!”.

Aş fi un cretin (poate mai mare decât sunt deja) să nu recunosc că tipu’ este mai mult decât seducător cu limbajul lui de cartier, plin de umor conştient, ceea ce dovedeşte o inteligenţă peste media naţională, o deşteptăciune autentică, nativă. Dar nu m-aş fi simţit eu bine dacă nu m-aş apuca să-i critic (cum îi stă bine oricărui lup moralist) pe cei ce-l promovează pe acest om şi fac un model din cel care nu  poate (sau nu vrea – ceea ce nu m-ar mira deloc) să facă acordul între subiect şi predicat.

Doar că la nici o zi după ce îi pusesem gând rău „golanului” şi promotorilor săi, şi indirect ai semi-analfabetismului din colţul blocului, s-a întâmplat să trimit un e-mail unui absolvent de litere, în care „scăpasem” nişte orori gramaticale flagrante.

Moment liric

 Tu

lasă, dacă nu iubeşti
cuvintele să-ngheţe nerostite

chiar dacă nu vei înţelege pînă la moarte, crede-mă
oricine ai fi, eşti nepreţuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile pînă la ultima suflare
ca tu să primeşti în potirul
inimii tale - cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveţi să nu mai
mori, niciodată

Daniel Turcea, (preluat din volumul "Epifania" - Cartea Românească/colecţia Hyperion - 1982)

Lectura săptămânii

Franny şi Zooey, J.D. Salinger

[…] Ascultă-mă pe mine, drăguţo. Ai fost grozavă. Şi, când spun grozavă, nu glumesc. Ai salvat toată aiureala aia de spectacol. Până şi adunătura aia de raci opăriţi din sală şi-au dat seama. Şi acu' aud c-ai terminat-o definitiv cu teatrul – aud, aud. Mi-aduc aminte ce mai tiradă ne-ai tras când te-ai întors acasă la sfârşitul stagiunii. Ah, Franny, ce mă enervezi! îmi pare rău, dar ăsta-i adevărul.
Ai făcut descoperirea epocală că e plin teatrul de mercenari şi de cârpaci. Din câte-mi amintesc, arătai întocmai ca cineva care-ar fi aflat adevărul zdrobitor că plasatoarele de la teatru nu sunt chiar nişte genii. Ce-i cu tine, drăguţo? Unde-ţi sunt minţile? Dacă tot ai primit o educaţie monstruoasă, cel puţin foloseşte-te de ea, foloseşte-te de ea. Poţi tu să spui Rugăciunea lui Iisus de-acum până-n Ziua de Apoi, dar dacă nu-ţi dai seama că singurul lucru important în viaţa religioasă e detaşarea de cele pământeşti, nu văd cum o să poţi face măcar un singur pas înainte.

Frunza (nu are nimic de-a face cu brand-ul de ţară)

- Frunze! Toate căzute sau pe cale să sară de pe ramuri, toate cuprinse de moarte, secătuite de putere. Niciuna nu mai aşteaptă nimic. Oameni! Toţi căzuţi în subiectivităţile lor mărunte sau pe cale de a se rupe de tot ce ar crede că mai reprezintă obiectivitatea. Toţi în plin proces de murire, vlăguiţi adesea nu de solicitările fizice (ai zice că oricum nimeni nu mai munceşte în ţara asta), ci de incapacitatea de a-şi găsi un ţel. Aproape toţi aşteaptă ceva.

- Dar ce?

Se opri locului şi se trezi din viforul gândului trist. Doar acesta era şi motivul pentru care ieşise din casă. Să scape de un astfel de gând! Să se bucure de natură, de aerul ceva mai curat din parc, de … câinilor care îşi plimbă stăpânii, de chipurile copiilor uneori prea gălăgioşi, care se joacă nevinovat, fără nicio grijă.

Religia în şcoală, o necesitate a lumii contemporane

Misionarismul creştin se realizează prin Biserică, de către membrii clerului, dar şi de alte persoane, în familie, şcoală, asociaţii etc. În condiţiile în care religia a devenit obiect de studiu în şcoală, meseria de profesor presupune competenţe specifice ce se pot forma atât prin studiul teoretic, cât şi prin exerciţiul practic. Religiozitatea trebuie formată deliberat şi cu consecvenţă disciplinară nu numai la persoanele implicate direct sau indirect în cultul religios, ci şi la toţi copiii şi tinerii, care au nevoie din ce în ce mai evident de o viaţă spirituală reală şi autentică, de o centrare către valorile religioase perene. Când credinţa noastră este vie, puternică şi lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6), ea poate deveni izvorul speranţei, al înălţării noastre în lume şi dincolo de ea, iar „cunoaşterea credinţei noastre ortodoxe şi profesarea valorilor ei se cer a fi formate încă din şcoală”.[i]
Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând în esenţă o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii. Educaţia este o acţiune specific umană întrucât numai omul se educă, în timp ce animalul se dresează. Educaţia religioasă, ca dat originar, începe odată cu omul, aşa cum spune şi Mircea Eliade în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” că „a fi sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios”.